Economic

Peste 400 de preșcolari din Vrancea participă la ateliere de lectură în cadrul Caravanei "Fiecare copil merită o poveste!"

Ziarul de Vrancea
6 mar 2018 857 vizualizări

Preșcolarii sunt din Slobozia Bradului, Mărășești, Chiojdeni, Homocea, Ploscuțeni și Nereju.

Asociația OvidiuRo desfășoară în această săptămână, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Caravana ”Fiecare copil merită o poveste", ce are ca obiectiv creșterea calității activităților de dezvoltare a limbajului în grădinițele din comunități sărace și, de asemenea, formarea profesorilor pentru modulele educaționale Șotron Doi și Ateliere de Vară Șotron, ediția 2018. Caravana se desfășoară pe parcursul celui de-al doilea semestru al anului școlar 2017 – 2018 și ajunge în județele cu un număr mare de comunități defavorizate, la nivel național. Începând de luni, peste 400 de copii care provin din familii defavorizate din județul Vrancea - atât cei care frecventează deja grădinița cât și cei ce urmează să fie înscriși, din septembrie - participă, alături de părinții lor, la ateliere de lectură în 6 grădinițe-gazdă din Slobozia Bradului, Mărășești, Chiojdeni, Homocea, Ploscuțeni și Nereju. Fiecare zi de activități în grădiniță se încheie cu un atelier de literație dedicat profesorilor participanți. În această săptămână, OvidiuRo va organiza și o sesiune de formare găzduită de ISJ Vrancea privind modulul educațional Șotron Doi, pentru profesorii din învățământul preșcolar care predau în comunități defavorizate. Copiii participanți la atelierele de lectură primesc câte o carte pentru acasă, iar profesorul-gazdă și ceilalți profesori din învățământul preșcolar participanți primesc un kit educațional pentru grupă constând în cărți mici, mari și uriașe, materiale, postere și fișe educative. De asemenea, la sesiunea de formare, toți profesorii vor primi kituri educaționale pentru grupă, iar celor care vor organiza modulul educațional Șotron Doi, OvidiuRo le va pune la dispoziție kitul Șotron Doi. „Anul acesta continuăm să fim prezenți în grădinițele din zone sărace, acolo unde este nevoie să creăm și să susținem o infrastructură pentru educație de calitate și literație. Am pregătit deja mii de kituri cu resurse educaționale ce stimulează cunoașterea și cărți ilustrate -ce vor ajunge atât în grupele de grădiniță, cât și acasă, la copii. Ca Agenție pentru Educație Timpurie, vom susține în continuare profesorii și vom organiza sesiuni de formare în practici educaționale axate pe dezvoltarea vocabularului și stimularea lecturii în grădinițe, prin metode de învățare centrate pe copil”, declară Maria Gheorghiu, Cofondator OvidiuRo. „Este al doilea an în care suntem partenerii OvidiuRo, în proiecte ce încurajează cititul și accesul la educație de calitate pentru copiii din comunități defavorizate din județul nostru. Atelierele de lectură pentru cei mici și părinții lor, sesiunile de formare pentru profesori, materialele educaționale - în special cărți - care ajung în grădinițe cu număr mare de copii preșcolari din mediul rural și în casele lor,toate aceste intervenții sunt binevenite și încurajăm profesorii și directorii să susțină proiectul și să se implice cât mai mult în desfășurarea sa”, afirmă Amalia Chirtoc, inspector școlar pentru educație timpurie în cadrul Inspectoratului Școlar JudețeanVrancea. Caravana "Fiecare copil merită o poveste" este o continuare a caravanei "Poftă de Carte",implementată de OvidiuRo în anul școlar 2016-2017, la nivel național, în grădinițele din mediul rural cu cei mai mulți copii care provin din familii defavorizate, precum și a seriei de conferințe și de sesiuni de formare la care au participat peste 1000 de profesori din învățământul preșcolar. Proiectul este  implementat în fiecare județ, în colaborare cu grădinițe-gazdă, și se adresează copiilor, părinților și profesorilor, care sunt invitați la activități de lectură în grădiniță. (Z.V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.