Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE:Ce bonificații primesc antreprenorii care își plătesc dările în această perioadă

Ziarul de Vrancea
2 apr 2020 1172 vizualizări

în funcție de categorie, firmele vor beneficia de o reducere de 5 sau 10% din valoarea impozitului pe profit pe care trebuie să-l achite până pe 25 aprilie

Contribuabilii ieșeni plătitori de impozit pe profit care achită până la data de 25 aprilie 2020 (inclusiv) impozitul datorat pentru primul trimestru al anului, respectiv pentru plata anticipată aferentă aceluiași trimestru, beneficiază de o bonificație calculată asupra impozitului datorat, respectiv 5% pentru contribuabilii mari și 10 % pentru ceilalți contribuabili. Bonificațiile se aplică în mod corespunzător și pentru contribuabilii care intră sub incidența prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 (dacă plătesc impozitul datorat pentru trimestrul/ plata anticipată trimestrială până la termenul scadent cuprins în perioada 25 aprilie – 25 iunie 2020), cât și pentru contribuabilii care se încadrează în Legea nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități, altele decât cele corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute de lege. Pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, contribuabilii beneficiază de o bonificație de 10% calculată asupra impozitului datorat pentru trimestrul respectiv. Contribuabilii determină impozitul pe profit/ impozitul pe veniturile microîntreprinderilor de plată prin scăderea din impozitul datorat a bonificației. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) mai informează că organele vamale nu solicită plata TVA pentru importurile produselor medicale care pot fi utilizate în lupta împotriva coronavirusului. Taxa aferentă acestor importuri realizate în cursul perioadei fiscale se evidențiază de către importatori în decontul de taxă - atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, în limitele și în condițiile stabilite la art. 297-301 din Codul Fiscal. “Guvernul a aprobat că nu se face plata efectivă a TVA la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, care importă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență și în următoarele 30 de zile calendaristice de la data încetării stării de urgență medicamente, echipamente de protecție, alte dispozitive sau echipamente medicale și materiale sanitare care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea și combaterea COVID-19”, se arată într-un comunicat de presă al ANAF. Obligațiile fiscale pot fi îndeplinite de către contribuabili prin intermediul Spațiului Privat Virtual (pentru depunerea declarațiilor și obținerea de informații), iar plata poate fi efectuată prin internet banking sau ghiseul.ro. (Florentina SANDU)

Trei din 10 angajați români lucrează de acasă

u  dintre cei care lucrează de acasă, 35% au constatat că sunt mai productivi în această perioadă

Aproape 29% din totalul angajaților participanți la un sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs spun că lucrează în acest moment de acasă și tot atâția sunt de părere că actuala criză generată de coronavirus va mai dura încă aproximativ două luni. "Aproape 29% din totalul angajaților participanți la un sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs spun că lucrează în acest moment de acasă. Cum tot atâția sunt de părere că actuala criză generată de coronavirus va mai dura încă aproximativ două luni, principala provocare privind îndeplinirea sarcinilor de serviciu ține de lipsa unei comunicări eficiente cu colegii (15,7%)", arată BestJobs. Pentru mai bine de jumătate dintre angajații care au răspuns sondajului BestJobs este ușor să se adapteze la munca remote, pentru că au experiență cu instrumentele digitale, și doar 5,1% dintre cei chestionați găsesc dificilă adaptarea. Dintre cei care lucrează de acasă, 35% au constatat că sunt mai productivi în această perioadă de muncă obligatorie la domiciliu comparativ cu productivitatea pe care o au la birou, pentru că nu mai pierd timp cu deplasarea zi de zi la birou. Alți 17,5% spun că sunt mai concentrați întrucât acasă nu mai sunt întrerupți de colegi, iar 10% se simt mai puțin stresați ca urmare a lipsei presiunii directe a șefului. Numai 13% dintre cei care lucrează de acasă spun însă că sunt mai puțin eficienți, în condițiile în care trebuie să se ocupe și de treburi casnice sau să aibă grijă de copii. "Principalele trei provocări privind îndeplinirea sarcinilor de serviciu, pe care le întâmpină angajații care lucrează remote, sunt lipsa unei comunicări eficiente cu restul echipei (15,7%), lipsa clarității în ceea ce privește sarcinile zilnice (11,82%) și comunicarea deficitară cu clienții (9,17%). În ceea ce privește instrumentele de comunicare pe care le folosesc în prezent, cei mai mulți dintre angajați țin acum legătura cu managerul direct, cu restul echipei sau cu clienții prin conversații telefonice (13,6%), prin mesagerie instant (Whatsapp, Messenger, Slack etc. - 10,93%), dar și prin e-mail (9,7%) și apeluri video (Skype, Zoom etc. - 6,53%)", se arată în sondaj. Întrebați cât de mult cred că se va prelungi această perioadă de izolare obligatorie și, implicit, de muncă remote, cei mai mulți dintre angajații chestionați (29,3%) sunt de părere că între o lună și două luni, iar 20,8% au indicat între două și trei luni. De asemenea, 15,52% dintre ei consideră că starea actuală s-ar putea prelungi chiar mai mult de trei luni, în vreme ce 22,57% dintre cei chestionați au spus că nu pot estima cât timp va dura starea de urgență. Aproape 70% dintre angajații români nu sunt deloc stresați sau doar puțin stresați că ar putea contracta coronavirusul în perioada imediat următoare, principalul motiv de stres fiind mai degrabă incertitudinea și faptul că nu știu cât va dura această perioadă de izolare la domiciliu impusă de autorități (49,21%), relevă sondajul. Când vine vorba de starea emoțională a angajaților nevoiți să lucreze de acasă o perioadă mai lungă de timp, cei mai mulți dintre intervievați spun că izolarea le induce o stare de singurătate și de anxietate (20,1%), dar și de stres (19,05%) și chiar de depresie (7,41%). După izbucnirea crizei coronavirusului, printre măsurile de prevenire aplicate cel mai des de angajații români se numără spălarea și dezinfectarea mâinilor, amintită de 56,61% dintre respondenți, păstrarea unei distanțe minime de cel puțin un metru față de ceilalți colegi (42,86%), dezinfectarea permanentă a biroului/spațiului de lucru (42,5%), purtarea măștilor de protecție (28,22%) și evitarea contactului direct cu ceilalți colegi/lucrul izolat (25,22%).

Producătorii: Rugăm populația să renunțe la obiceiul de a face stocuri de medicamente

Patronatul Producatorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) face apel la populație să dea dovadă de responsabilitate și solidaritate și să nu își facă stocuri de paracetamol sau de alte medicamente. "Putem fabrica sau importa suficiente cantități care să ajungă la toată lumea, dar nu putem face față solicitărilor dacă din panică se cumpără zeci de cutii”, arată PRIMER. Patronatul Producatorilor Industriali de Medicamente din România arată, într-un comunicat de presă transmis joi, că are o capacitate însumată instalată de producție anuală de peste 10 miliarde de unități terapeutice, în toate formele de prezentare uzuale: orale, lichide sterile și nesterile, perfuzabile, topice și multe altele. "Numai pe parcursul anului 2019, fabricile din România au produs și pus în circulație o cantitate de peste 300 de milioane de cutii de medicamente”, a spus dr. Dragoș Damian, directorul executiv al PRIMER, citat în comunicat. De exemplu, anul trecut companiile membre PRIMER au fabricat circa 10 milioane de cutii de paracetamol (200 de milioane de comprimate) și 1 milion de cutii de ibuprofen (10 milioane de comprimate), principalele două medicamente utilizate și în tratamentul simptomelor cauzate de COVID-19. Aceste volume pot fi dublate la solicitarea autorităților, iar capacitățile de producție pot crește cu circa 10% dacă se suspendă temporar faza de serializare. "Companiile membre PRIMER pot fabrica până la 1,5 milioane de cutii de Paracetamol pe lună, dacă își extind capacitățile de producție”, a declarat Damian. În acest moment, PRIMER a refuzat marea majoritate a contractelor la export pentru a se concentra pe livrarea de medicamente către români. "În acest context, rugăm populația să renunțe la obiceiul de a stoca medicamente, oricare ar fi acestea, pentru că o cutie în plus, care poate nu va fi utilizată niciodată, privează un alt pacient de un medicament vital fără de care ar putea muri”, a completat Damian. PRIMER sprijină demersurile Colegiului Farmaciștilor de a recomanda procurarea unui număr redus de cutii de medicamente, terapia pentru maximum o lună pentru pacienții cronici sau o cantitate de maximum una-două cutii pentru bolile acute, gen răceală și gripă. "În felul acesta, medicamentele vor ajunge pentru mai multi pacienți care au nevoie de ele, fără a exista un risc de discontinuitate a tratamentului”, a mai spus reprezentantul PRIMER.

Ajutor de 100 de miliarde de euro pentru menținerea locurilor de muncă

Comisia Europeană a anunțat joi că instituie un instrument de solidaritate în valoare de 100 de miliarde euro, denumit SURE, care îi va ajuta pe lucrători să își păstreze veniturile și va sprijini întreprinderile pentru ca acestea să se mențină pe linia de plutire, argumentând că în aceste momente de criză acută, salvarea de vieți omenești și sprijinirea mijloacelor de subzistență sunt de o importanță capitală. Comisia propune, de asemenea, redirecționarea tuturor fondurilor structurale disponibile către răspunsul la coronavirus. "De acest sprijin vor beneficia, de asemenea, fermierii și pescarii, precum și persoanele cele mai defavorizate. Toate aceste măsuri se bazează pe bugetul actual al UE și vor valorifica la maximum fiecare euro disponibil. Acestea demonstrează necesitatea ca UE să dispună de un buget pe termen lung solid și flexibil. Comisia va lua măsuri pentru a se asigura că UE se poate baza pe un astfel de buget solid care să îi permită să iasă din criză și să facă progrese pe calea redresării", arată CE. Noul instrument va oferi împrumuturi în valoare de până la 100 de miliarde euro țărilor care trebuie să se asigure că lucrătorii primesc un venit și că întreprinderile își păstrează personalul. Acest lucru le permite oamenilor să își plătească în continuare chiria, facturile și produsele alimentare și contribuie la asigurarea stabilității atât de necesare în economie. Împrumuturile se vor baza pe garanții furnizate de statele membre și vor fi direcționate acolo unde este cel mai urgent nevoie de ele. Toate statele membre vor putea să recurgă la acest instrument, însă acesta va fi deosebit de important pentru statele membre cel mai grav afectate. SURE va sprijini programele de șomaj parțial și măsurile similare pentru a ajuta statele membre să protejeze locurile de muncă, angajații și persoanele care desfășoară o activitate independentă împotriva riscului de concediere și de pierdere a veniturilor. Firmele vor putea să reducă temporar timpul de lucru al angajaților sau să întrerupă complet activitatea, statul oferind sprijin pentru venit pentru orele nelucrate. Lucrătorii care desfășoară o activitate independentă vor primi un ajutor de înlocuire a veniturilor pentru actuala situație de urgență. "Având în vedere că cea mai mare parte a Europei practică distanțarea socială pentru a încetini răspândirea virusului, este cu atât mai important ca persoanele care depind de ceilalți pentru a-și asigura nevoile cele mai elementare să nu fie private de ajutor. Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane va evolua pentru a răspunde acestei provocări: în special, se va introduce utilizarea de bonuri electronice pentru a reduce riscul de contaminare, precum și posibilitatea de a cumpăra echipamente de protecție pentru persoanele care furnizează ajutorul", menționează CE. Despre sprijinirea pescarilor și a fermierilor, CE arată că agricultura și pescuitul din Europa au un rol esențial deoarece ne furnizează alimentele pe care le consumăm. Aceste sectoare sunt grav afectate de criză, ceea ce afectează în consecință lanțurile noastre de aprovizionare cu alimente și economiile locale susținute de aceste sectoare.

E.ON România donează 250.000 kWh în următoarele trei săptămâni consumatorilor casnici

E.ON România a anunțat joi că lansează o nouă campanie „Dăruiește Lumină”, prin intermediul căreia va dona 250.000 kWh către consumatorii casnici care au nevoie de ajutor în această perioadă marcată în toate planurile de efectele pandemiei Covid-19, iar întreaga cantitate va fi distribuită prin intermediul utilizatorilor de social media. "E.ON România lansează o nouă campanie 'Dăruiește Lumină', prin intermediul căreia va dona 250.000 kWh către consumatorii casnici care au nevoie de ajutor în această perioadă marcată în toate planurile de efectele pandemiei Covid-19. Pe lângă ajutorul direct, E.ON își propune să stimuleze implicarea socială și solidaritatea românilor față de semenii lor aflați în dificultate. Cei care vor să ajute pot intra pe pagina de Facebook a campaniei “Dăruiește Lumină”. "Este suficient să trimită către organizatori povești ale cunoscuților lor, despre care știu că au nevoie de ajutor în această perioadă. Fiecare poveste înseamnă o contribuție de 100 kWh pentru persoana nominalizată, fără să îi coste nimic. Singura condiție pentru a beneficia de energia donată este ca beneficiarul sa fie client E.ON, pentru gaz sau energie electrică", mai arată compania. Cantitățile donate vor fi ulterior scăzute din facturile fiecărui beneficiar. Numele și datele de contact ale persoanelor nominalizate nu vor fi făcute publice, iar nominalizările și poveștile aferente vor putea fi trimise fie printr-un mesaj privat pe pagina de Facebook “Dăruiește Lumină”, fie printr-un email la adresa office@daruiestelumina.ro Cea de-a șaptea ediție a campaniei „Dăruiește Lumină” se derulează în perioada 1 – 20 aprilie 2020. Prima ediție a campaniei s-a desfășurat în luna aprilie 2015, când au fost oferiți 100.000 kWh unui număr de 12 instituții – spitale, școli, case de copii și case de bătrâni din 10 județe. Inițiativa a fost continuată în luna decembrie a aceluiași an, când au fost dăruiți peste 200.000 kWh către 800 de familii nevoiașe, nominalizate de prieteni sau rude, precum și în decembrie 2016, când 200.000 kWh au fost oferiți către alte 16 instituții. În 2017, aproximativ 20.000 de români au decis să se implice și au dăruit unui număr de 14 instituții 200.000 kWh de electricitate sau gaze naturale puși în campanie de E.ON, iar în 2018 peste 1.000 români au contribuit cu energie instalându-și o ramă personalizată la fotografia de profil de Facebook, cantitatea totală de kWh acordată fiind de 100.000 kwh. La ultima ediție, cea din decembrie 2019, E.ON a contribuit cu 200.000 kWh pentru 10 instituții sociale din toată țara. Începând cu anul 2005, E.ON România a susținut cu peste 14 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate socială în comunitățile în care își desfășoară activitatea, numărul total al beneficiarilor acestor inițiative ridicându-se la aproximativ 310.000.

Ministrul Finanțelor: Nu luăm în calcul tăieri de salarii și pensii

Ministrul Finanțelor florin Cîțu a declarat joi, la Digi24, că Guvernul nu ia în calcul scenariul tăierii de salarii sau pensii, în contextul crizei economice provocate de epidemia de coronavirus. De asemenea, el a mai precizat că nici despre restructurări în sectorul bugetar nu se discută în acest moment. „Nu sunt luate în calcul tăieri de salarii și pensii”, a declarat ministrul Finanțelor joi, la Digi24. De asemenea, întrebat de o posibilă restructurare de personal în sectorul bugetar, în contextul în care în privat aproape 800.000 de oameni au fost trimiși în șomaj tehnic, Florin Cîțu a spus că nu se discută acest lucru.

„Nu, în acest moment nu ne uităm la o restructurare a aparatului public”, a mai precizat ministrul, completând că totuși sectorul bugetar este ineficient. El a spus că eforturile se îndreaptă către rezolvarea crizei din sănătate și a vorbit despre o rectificare bugetară, săptămâna viitoare, care să asigure fonduri pentru sănătate, echipamente, concedii medicale.

British Airways va anunța suspendarea a 36.000 de locuri de muncă

Compania aeriană British Airways va anunța suspendarea a 36.000 de locuri de muncă, după ce a negociat cu sindicatul Unite mai mult de o săptămână, informează BBC. Cele două părți au ajuns la un acord general și urmează să stabilească detaliile. Acordul prevede ca până la 80% din echipajele de cabină, personalul de la sol, ingineri și cei care lucrează în birourile centrale vor avea locurile de muncă suspendate, dar niciun angajat nu va fi concediat. Decizia va afecta toți angajații din aeroporturile Gatwick și London City, după ce compania aeriană a suspendat operațiunile din ambele până ce criza sanitară va fi trecut. Cei afectați urmează să primească 80% din salariu, până la 2.500 de lire sterline lunar, printr-o schemă guvernamentală. Se pare că Unite a făcut eforturi ca angajații să primească mai mult de atât. Pe de altă parte, British Airways a ajuns deja la o înțelegere cu piloții, ale căror salarii vor fi cu 50% mai mici timp de două luni. Compania International Airlines Group (IAG), care deține BA, are o situație financiară mai bună decât unii competitori. În ultimii ani, grupul a înregistrat profituri considerabile. În următoarele trei luni, International Air Transport Association se așteaptă să fie înregistrate de către companiile aeriene pierderi de aproximativ 40 de miliarde de dolari. 

YouTube lucrează la un rival pentru TikTok

YouTube va lansa, până la finalul anului, o alternativă la TikTok, care va găzdui în mod special conținut video cu o durată de doar câteva secunde. YouTube dezvoltă în prezent o alternativă la TikTok, pe care o numește Shorts și care, cel mai probabil, va fi disponibil până la finele acestui an. Shorts nu va fi o aplicație independentă, ci va exista ca o nouă secțiune în cadrul YouTube. Utilizatorii vor urca propriile creații video scurte în YouTube și vor putea folosi pe post de coloană sonoră anumite melodii licențiate de YouTube Music. În ciuda creșterii meteorice a TikTok din ultimii ani, aceasta reprezintă prima încercare de copiere a modelului. Mulți s-ar fi așteptat ca Facebook să fie primul care clonează funcționalitatea TikTok, dat fiind istoricul în materie de copiere a concurenței pe care-l are compania condusă de Mark Zuckerberg. Însă nici YouTube nu este la prima funcție pe care o copiază de la concurență. Platforma de video a celor de la Google are propria versiune de Stories, conținutul efemer inventat de Snapchat și copiat de multe alte produse, de la Facebook și Instagram, la YouTube și Netflix. TikTok a crescut în ultimii doi ani cu 125%, conform unui studiu făcut de App Annie, având în prezent o bază de utilizatori de ordinul sutelor de milioane.

Indicele ROBOR la 3 luni a crescut joi la 2,57%

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut joi la 2,57%, de la nivelul de miercuri de 2,55%, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Pe 31 martie, ROBOR la 3 luni a atins 2,55%, cea mai mică valoare din 7 mai 2018, când indicele ROBOR la 3 luni a fost de 2,54%. ROBOR la 6 luni a crescut la 2,64%, de la nivelul de miercuri, de 2,62%, care a fost cel mai scăzut nivel atins din mai 2018. BNR a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară cu 0,50 puncte procentuale, de la 2,5 la sută la 2 la sută începând cu data de 23 martie, în contextul adoptării unui pachet de măsuri menit să atenueze impactul situației generate de epidemia de coronavirus asupra populației și companiilor românești. Măsura a dus la scăderea indicelui ROBOR la 3 luni de la un maxim de 3,24%, atins pe 20 martie. ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață. BNR a publicat, în mai 2019, indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care înlocuiește ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Nivelul acestuia, pentru al treilea trimestru din 2019, a scăzut la 2,36%, de la 2,66% în T2 2019.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.