Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Sindicatele din administrația publică cer stimulent lunar pentru coronavirus

Ziarul de Vrancea
21 oct 2020 904 vizualizări

Printre altele ei cer și interzicerea explicită a angajărilor la stat în domeniul administrației publice a persoanelor care beneficiază de pensie de la bugetul de stat

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) solicită Guvernului acordarea unui stimulent lunar pe perioada stării de alertă și a stării de urgență pentru salariații din administrația publică care desfășoară activități cu risc de infectare la Covid-19. Potrivit unui comunicat al organizației sindicale, remis marți AGERPRES, FNSA a transmis Guvernului României o listă de revendicări a căror soluționare "este imperativă pentru buna desfășurare a activității salariaților" în sectorul de activitate respectiv. De asemenea, FNSA mai solicită promovarea și adoptarea unui proiect de lege pentru interzicerea explicită a angajărilor la stat în domeniul administrației publice a persoanelor care beneficiază de pensie de la bugetul de stat și interzicerea, în acest sector de activitate, a cumulului pensiei cu salariul; acordarea voucherelor de vacanță la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare și a normei de hrană pentru salariații din administrația locală ca și excepție de la aplicarea art. 11 alin. (4) din Legea nr. 153/2011; modificarea Legii nr. 153/2017, în conformitate cu propunerile organizației noastre - articole care vizează salarizarea personalului care își desfășoară activitatea în administrația publică locală, Institutul Național de Statistică, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și a auditorilor publici externi din cadrul Curții de Conturi a României. În plus, sindicaliștii cer modificarea legislației cu incidență asupra activității organizațiilor sindicale - Legea dialogului social și Codul Administrativ al României; promovarea unui act normativ pentru coroborarea vârstei de pensionare pentru limită de vârstă a tuturor categoriilor de bugetari care își desfășoară activitatea sub legi speciale și/sau în regim de incompatibilități; modificarea și reactualizarea legislației privind înființarea, funcționarea și salarizarea în cadrul societăților comerciale înființate în cadrul unităților administrativ-teritoriale; legiferarea posibilității instituțiilor din sectorul administrație de a achiziționa teste pentru salariați în vederea determinării infecției cu virusul SARS-CoV-2. FNSA mai solicită Guvernului o întâlnire, pentru discutarea acestor revendicări, în contextul apropierii alegerilor parlamentare. "FNSA va transmite această listă de revendicări tuturor organizațiilor politice și va solicita sprijin pentru soluționarea lor, aducând la cunoștința membrilor de sindicat modul în care fiecare organizației politică va întreprinde demersuri pentru soluționarea solicitărilor noastre", se arată în comunicat.

Patronate: Industria balneară din România a pierdut 40 de milioane de euro

dacă situația va continua, 60% dintre companiile de profil nu vor supraviețui până la finalul anului

Industria balneară din România a pierdut, în ultima lună și jumătate, 40 de milioane de euro, iar dacă situația va continua, 60% dintre companiile de profil nu vor supraviețui până la finalul anului, atrage atenția Organizația Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. "De la ultimul apel către autorități, din 9 septembrie, industria balneară și SPA a așteptat o serie de măsuri din partea acestora. Fie deschiderea fără restricții a acestui sector de activitate, fie o serie de măsuri menite să evite colapsul industriei, care, așa cum avertiza OPTBR luna trecută, se află în pragul falimentului, precizând la data respectivă că 60% din companiile de profil nu vor supraviețui în condițiile actuale, până la finalul anului 2020 (...) Aproximativ 40 de milioane de euro au fost pierdute în decursul a doar o lună și jumătate, astfel încât fiecare zi de întârziere aduce un prejudiciu imens industriei balneare românești, pentru care mult așteptatele măsuri este posibil să ajungă prea târziu. Deși numărul de infectări a crescut semnificativ și în rândul membrilor ESPA (European Spa Association), chiar dacă au apărut și acolo restricții în ceea ce privește activitatea restaurantelor și teraselor, bazele de tratament nu au fost restricționate și funcționează în mod normal, influențate doar de reacția potențialilor clienți. În același timp, guvernele statelor europene au gândit programe de recuperare post Covid pentru cei vindecați, oferind vouchere de sănătate în centrele balneare europene", susțin reprezentanții OPTBR. Potrivit sursei citate, luni, 19 octombrie, Organizația a transmis o adresă către premierul Ludovic Orban, precum și către miniștrii Finanțelor Publice, Muncii și Protecției Sociale, Sănătății și Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Printre solicitările transmise se află măsuri fiscale precum reducerea taxelor și impozitelor pe durata stării de alertă în funcție de gradul de ocupare al hotelurilor și reducerea sau eliminarea taxei pe activitate și a redevenței miniere datorate către Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), dar și măsuri precum prelungirea șomajului tehnic, prelungirea măsurii de sprijinire a plății salariilor sau posibilitatea de angajare în industrie a persoanelor aflate la pensie, fără a mai achita contribuțiile sociale pentru acestea, cu excepția unui impozit de maxim 10%. De asemenea, au mai fost propuse acordarea de granturi, fără condiții impuse pe perioade lungi, legate de menținerea unui nivel ridicat al cifrei de afaceri și a numărului mare de salariați, în contextul incertitudinii care există pe piață, acordarea voucherelor de vacanță și în 2021, dar și sprijinirea medicilor și terapeuților specializați din industrie.


IMM Leasing debutează în această săptămână

u în plus, IMM Factor ar putea începe la 1 noiembrie

Programul IMM Leasing va debuta în această săptămână, în timp ce IMM Factor va începe, cel mai probabil, la 1 noiembrie, a anunțat, marți, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), Dumitru Nancu. "Săptămâna aceasta debutează IMM Leasing, un program pe care Fondul Național de Garantare îl are în Planul național de investiții și lansare economică. Un program care este așteptat de către toți întreprinzătorii. Se acordă un leasing în valoare de maxim 5 milioane de lei pe o perioadă de șase ani, cu avans zero și perioadă de grație între 3 și 12 luni. Dobânda este subvenționată 50% de către Fondul Național de Garantare din banii Ministerului Finanțelor Publice. Pentru acest program am încheiat deja convenții cu 12 instituții financiar nebancare, adică firmele de leasing. Întreprinzătorii se pot duce la aceste instituții pentru a accesa leasingul de echipamente. Prin acest program se pot achiziționa și utilaje second hand", a spus Nancu, într-o videoconferință organizată de Grupul Bursa, Programul "IMM Leasing de echipamente și utilaje" are rolul de a susține IMM, prin acordarea de facilități de garantare de către stat sub forma punerii la dispoziția operatorilor de leasing financiar a unor plafoane anuale de garantare pentru finanțările de tip leasing destinate achiziționării de bunuri mobile noi sau second-hand necesare realizării activităților IMM-urilor, precum și companiilor afiliate acestora, care au un număr egal sau mai mare de 250 de angajați. Oficialul Fondului Național de Garantare a oferit detalii despre IMM Factor, un alt program ce ar urma să fie lansat, cel mai probabil, pe data de 1 noiembrie, anul curent. "Schema de garantare de către stat a creditului comercial - IMM Factor - este un alt program aprobat de Comisia Europeană. În acest moment, raportul dintre creditul bancar și creditul comercial este de 1 la 3. În prezent, 25% din Produsul Intern Brut al României este estimat la facturi neîncasate. Atunci, acest instrument de finanțare a IMM-urilor este folosit la noi în maxim 2%. Deci, practic, avem un decalaj de aproximativ 20 de procente. IMM Factor va începe sperăm la 1 noiembrie. Se acceptă maxim pe un furnizor 10 milioane de lei, iar pe factură maxim 1,5 milioane de lei. Statul garantează 50% din factură și, la fel ca la IMM Invest, timp de opt luni de zile, vor fi subvenționate costurile cu factoring-ul și tot ce înseamnă costuri de administrare și risc și de garantare", a precizat directorul general al FNGCIMM.


TVA de 5% la locuințele cu o suprafață de maxim 120 metri pătrați

Camera Deputaților a adoptat ieri, decizional, un proiect de lege care aduce modificări Codului fiscal și prevede un plafon pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5% asupra bazei de impozitare pentru livrarea de locuințe cu o suprafață de maximum 120 metri pătrați. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Codului fiscal în sensul modificării plafonului pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5% asupra bazei de impozitare pentru livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 metri pătrați, precum și modificarea nivelului accizelor și a modului lor de calcul pentru produsele din tutun încălzit și lichidele cu conținut de nicotină. Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de bunuri și prestări de servicii: „livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 metri pătrați, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 140.000 europ, echivalent lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de persoane fizice. Suprafața utilă a locuinței este cea definită prin Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Anexele gospodărești sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuințelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare”, potrivit unui amendament al grupului parlamentar PSD.  Prevederile actului normativ intră în vigoare de la 1 ianuarie 2021.

Camera Deputaților a aprobat schema de ajutor pentru fermierii afectați de secetă

Camera Deputaților a adoptat marți, decizional, proiectul dde lege care aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului 148/2020 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică. Un amendament la OUG al grupului parlamentar al PSd arată că „beneficiarii prevăzuți la art. 4 alin. (1) sunt eligibili la solicitarea ajutorului de stat dacă îndeplinesc cumulativ următoarele criterii: dețin proces-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, încheiat până la data de 15 iulie 2020 inclusiv, în care procentul de calamitare prevăzut la art. 1 alin. (4) este de peste 30% aferent culturii calamitate”. Potrivit reglementărilor din ordonanțat de urgență a Guvernului, „schema are la bază datele referitoare la procentul de calimitate și suprafața calamitată, înscrise în procesul verbal de constatare și evaluare a pagubelor, aprobat prin ordinul ministrului Agriculturii și al ministrului Afacerilor Intenr nr. 97/63/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice”.  Senatul a adoptat proiectul, ca prim for sesizat pe 14 octombrie, iar Camera a votat decizional. Astfel, legea urmează să ajungă la promulgare.

Televizorul rulabil LG intră pe piață și costă cât mai multe mașini

LG a lansat pe piață, cu foarte mare întârziere, televizorul rulabil cu care se laudă de mai mulți ani, însă nu este disponibil la un preț care să-l aducă în fiecare sufragerie. Signature OLED R, televizorul LG rulabil pe care compania coreeană l-a prezentat pentru prima oară în urmă cu doi ani, a intrat oficial pe piață - doar pe piața coreeană deocamdată. LG vinde acest televizor în Coreea de Sud cu 100 milioane KRW, ceea ce, la cursul actual de schimb, înseamnă 74.585 euro. Este un preț foarte mare pentru un televizor, în general, însă nu atât de neobișnuit pentru un produs care vine cu o inovație ce nu se mai regăsește în portofoliul altor producători, iar cei de la LG sunt recunoscuți pentru astfel de artificii, inclusiv în zona smartphone-urilor. Signature OLED R are un panou flexibil de 65 inch, care poate fi retractat complet sau parțial în baza de lemn pe care este plasat. Practic, când nu este folosit, televizorul poate fi pur și simplu ascuns în baza care îl însoțește și care poate fi confundată un articol de mobilier. Când este retras parțial, imaginea va fi afișată doar pe zona vizibilă a panoului, putându-se crea astfel diferite raporturi ale imaginii la care este redat conținutul.

Trump dă în judecată Google

Departamentul american al Justiției urmează să dea marți în judecată Google, acuzând gigantul în domeniul tehnologiei de încălcarea legislației concurenței, potrivit unei surse la curent cu dosarul, relatează Reuters. Google este acuzat de încălcarea legislației concurenței prin modul în care își tratează concurența pe motorul de căutare și în publicitatea firmelor rivale - prin care caută să-și păstreze dominația motorului de căutare și să se folosească de puterea pe care o are pentru a vinde și mai multă publicitate. Contactați de Reuters, reprezentanții Google nu au comentat imediat. Momentul ales în vederea depunerii dosarului - cu două săptămâni înainte de alegerile prezidențiale - poate fi considerat un gest politic, în contextul în care președintele în exercițiu Donald Trump le-a promis susținătorilor săi să tragă la răspundere anumite companii care le acuză de înăbușirea vocilor conservatoare. Acest proces intervine la mai bine de un an după ce Departamentul Justiției și Comisia Federală a Conerțului (Federal Trade Commission, FTC) au lansat investigații antitrust vizând patru mari companii în domeniul tehnologei - Amazon.com, Apple Inc, Facebook Inc și Google. Groups.

Indicii ROBOR la 3 și 6 luni au crescut la 2,15%

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut marți de la 2,10% la 2,15%, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Indicele ROBOR la 6 luni urcat la rândul săi de la 2,12% la 2,15%. Pe 5 august, Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,5% pe an, de la 1,75% pe an, începând cu 6 august, dar și de reducere a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1% pe an, de la 1,25%. Măsura a fost luată pentru atenuarea impactului economic al pandemiei de coronavirus. ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață. BNR a publicat, în mai 2019, indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care înlocuiește ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Nivelul acestuia, pentru al treilea trimestru din 2019, a scăzut la 2,36%, de la 2,66% în T2 2019.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.