Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Cum s-au “șterpelit” 1,1 miliarde de euro de la pensiile românilor

Ziarul de Vrancea
16 apr 2018 971 vizualizări

După mai multe întârzieri, contribuția la fondul privat de pensii a ajuns la 5,1% în 2016 și 2017 și a scăzut la 3,75% în 2018

Nerespectarea graficului de creștere a contribuțiilor la pensiile administrate privat a dus la o acumulare mai mică cu 12,9% în conturile românilor în ultimii zece ani, impactul la nivelul Pilonulului II fiind de 1,1 miliarde de euro, potrivit prezentării susținute marți de Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) în Comisia economică din Senat. Legea 411/2004, privind fondurile de pensii administrate privat, prevedea un calendar de creștere a contribuției virate către Pilonul II de la 2% din venitul brut în 2008 la 6% în 2016, potrivit APAPR. După mai multe întârzieri, contribuția a ajuns la 5,1% în 2016 și 2017 și a scăzut la 3,75% în 2018. ”Din cauza nerespectării legii, românii au acum, după 10 ani de Pilon II, sume cu 12,9% mai mici în contul personal decât ar fi avut dacă legea ar fi fost respectată. Impactul la nivelul Pilonului II este de 1,1 miliarde de euro - contribuții nevirate”, se arată în prezentare. Randamentul investițional al Pilonului II, pe baza VUAN (Valoarea Unitară a Activului Net) mediu, pentru perioada mai 2008 – februarie 2018 a fost de 128,3%, adică o medie de 8,8% pe an de la lansare până în prezent, potrivit APAPR. ”Totalul activelor administrate a ajuns la 41,7 miliarde lei în februarie 2018. Din această sumă, 7,2 miliarde lei (1,5 miliarde euro) reprezintă câștigul net obținut de participanți prin investirea banilor lor”, se arată în prezentare. APAPR a subliniat că 92% din activele de circa 9 miliarde euro ale Pilonului II sunt investite în economia românească, iar 75% din active sunt investite în obligațiuni și piață monetară. ”La Bursa de Valori de la București, fondurile de Pilon II dețin circa 1,9 miliarde euro (20% din acțiunile liber tranzacționate), asigurând circa 15% din lichiditate. (...) Pilonul II a avut un rol decisiv în succesul ofertelor publice lansate pe BVB, fondurile de pensii cumpărând participații de până la 20%-25% în cadrul ofertelor”, se arată în prezentare.Șeful ANAF s-a dus să ia “lumină” de la Dragnea pe tema declarației unice

Șeful ANAF, Ionuț Mișa, a declarat ieri, după o discuție de aproximativ o oră în biroul lui Liviu Dragnea din Parlament, că au discutat aspecte tehnice legate de declarația unică. ”(Am discutat cu Liviu Dragnea - n.r.) aspecte strict tehnice despre declarația unică, de exemplu (...) astfel încât să funcționeze cât mai bine și să nu avem niciun fel de probleme”, a declarat Ionuț Mișa. Întrebat ce schimbări s-au decis cu privire la formularul unic, el a spus: “La nivelul formularului unic, din câte știți, e o decizie pe care o ia ministrul prin Direcția de Legislație. ANAF este cel care trebuie să pună practică toate aceste decizii și acest formular și să se asigure că nu există probleme la funcționalitate, la declarare, la numărul de contribuabili”. Forma finală a declarației unice a fost definitivată, iar formularul care va permite plata online va apărea în 16 mai, a declarat la finalul lunii martie ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Declarația unică, care va comasa șapte declarații, între care și Formularul 600, va simplifica procedurile în cazul persoanele fizice care plătesc impozitul pe venit, CAS și CASS. ”Declarația acum este în varianta ei finală. Săptămâna aceasta o vom afișa pe site-urile tuturor instituțiilor publice. Formularul online va apărea pe 16 mai”, a spus Teodorovici, la Antena 3. Ministrul a spus că, până la finalul anului, Fiscul vrea să facă și o aplicație care va permite plata contribuțiilor de pe dispozitivele mobile. Teodorovici a subliniat că declarația unică nu aduce nimic în plus în ceea ce privește numărul de taxe sau cuantumul lo

Volkswagen va modifica logo-ul mărcii VW pentru prima oară din 2012

Grupul Volkswagen va modifica logo-ul mărcii VW, prima oară din 2012, în cadrul pregătirilor pentru era automobilelor electrice și refacerii imaginii afectate de scandalul manipulării testelor de poluare a vehiculelor diesel, transmite Bloomberg. Noul logo va fi prezentat anul viitor, la timp pentru planurile producătorului auto german de lansare agresivă a vehiculelor electrice, a declarat luni directorul de marketing al mărcii VW, Jochen Sengpiehl, într-o conferință de presă susținută la Berlin. Logo-ul va fi actualizat pentru a se potrivi atât părții frontale ale automobilelor cât și ecranelor smartphone-urilor, a spus Sengpiehl. Emblema VW, actualizată ultima oară în urmă cu șase ani, pentru a avea un aspect tridimensional, a suferit doar modificări modeste de la relansarea producătorului auto după Al Doilea Război Mondial. ”Brandul nu se află într-o formă bună comparativ cu anii anteriori, în condițiile în care a pierdut o pare din atractivitatea emoțională în încercarea de a fi prea germană. Nu este doar din cauza scandalului diesel”, a spus Sengpiehl. VW va extinde utilizarea mediei digitale și sociale pentru a-și adapta mai fin activitatea de marketing, în special pentru că încearcă să convingă clienții sceptici să treacă la vehiculele alimentate cu baterii. Conferirea unei imagini mai proaspete brandului este esențială pentru investițiile de 20 de miliarde de euro în dezvoltarea vehiculelor electrice. Obiectvul este ca VW să devină o marcă mai atrăgătoare și mai flexibilă, iar inovațiile să fie scoase în evidență, pentru a justifica prețul mai ridicat al vehiculelor brandului, a explicat Sengpiehl, care a venit la Volkswaggen în septembrie, de la compania sud-coreeană Hyundai Motor. Volkswagen invită în prezent agențiile de comunicare și de publicitate să facă propuneri creative în următoarele luni. Compania mai intenționează să înființeze centre de marketing în principalele sale regiuni, care să adapteze mesajele și să reacționeze mai rapid la schimbări. Sub conducerea noului director general, Herbert Diess, care a fost numit în funcție vineri, VW, care reunește 12 branduri, vrea să lase în urmă scandalul diesel și va continua să coordoneze marca VW, cea mai mare divizie a grupului în funcție de vânzări. Brandul VW este elementul central al planului de promovare a vehiculelor electrice.

 

Tesla suspendă temporar iar producția automobilului Model 3

 

Tesla suspendă temporar producția automobilului de serie Model 3, cel puțin a doua oară în ultimele două luni, după ce Elon Musk a recunoscut greșelile care afectează procesul de fabricație a celui mai important vehicul al companiei, transmite Bloomberg. Compania a informat angajații că pauza va dura 4-5 zile, a relatat luni Buzzfeed. Un purtător de cuvânt al Tesla a făcut referire la o declarație oferită luna trecută, când Bloomberg News a relatat că producția Model 3 a fost oprită în perioada 20-24 februarie. Producătorul auto a anunțat atunci că a planificat perioade de pauză la fabrica de vehicule și la cea de baterii, pentru a îmbunătăți automatizarea și a elimina blocajele. Oprirea activității este un nou pas înapoi pentru producția primului automobil de serie al Tesla. În afară de încercarea de a oferi clienților vehicule electrice de serie, directorul general al Tesla, Elon Musk, a încercat să obțină un avantaj concurențial în raport cu producătorii de automobile consacrați prin instalarea unui număr mai mare de roboți, astfel încât să accelereze procesul de fabricație. Săptămâna trecută, Elon a recunoscut însă că automatizarea ”excesivă” a Tesla a fost o greșeală.

Prețul aluminiului a explodat

Prețul aluminiului a atins luni, la Londra, cel mai ridicat nivel din ultimii șase ani și jumătate, continuând creșterea record înregistrată săptămâna trecută, investitorii analizând posibilitatea ca grupul United Rusal să reducă producția după excluderea sa de pe piețele occidentale, în urma sancțiunilor americane, transmite Bloomberg. Cotația aluminiului a avansat cu 5%, cea mai mare creștere după noiembrie 2011, și a închis la 2.399 dolari tona, la bursa de metale din Londra. În timpul tranzacțiilor, prețul metalului a atins 2.403 dolari tona, cel mai ridicat nivel după septembrie 2011. Săptămâna trecută, prețul aluminiului a urcat cu 12%, în urma sancțiunilor impuse de Statele Unite unor oligarhi și companii din Rusia, care au provocat unde de șoc în lanțul de aprovizionare cu metale la nivel global. Companii mari, între care Rio Tinto Group și Glencore, au declarat deja forță majoră în cazul unora dintre contracte, în urma sancțiunilor, iar atenția se îndreaptă acum către riscul ca Rusal să fie obligată să reducă producția, ceea ce ar amplifica un deficit observat pe piețe din afara Chinei. ”Avem un posibil scenariu în care piețele americane și europene nu vor mai avea acces la Rusal și vor fi obligate să redirecționeze unități către clienți de pe alte piețe. Dacă facem calculul, vor fi provocări semnificative, există o posibilitate clară de a fi nevoiți să reducă producția”, a declarat Nicholas Snowdon, analist în domeniul metalelor la Deutsche Bank.

Inspectorii antifraudă au confiscat haine de 2,9 milioane lei în Vamă

Inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Regionale Antifraudă 5 Deva au confiscat articole vestimentare de peste 2,9 milioane de lei dintr-un transport rutier de marfuri, în punctul de trecere a frontierei Nădlac 2 – Autostradă, a anunțat marți Direcția generală antifraudă fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). În urma verificărilor efectuate, inspectorii au constatat că beneficiarul mărfurilor era o firmă cu comportament fiscal neadecvat, care era utilizată pentru a crea o aparență de legalitate a achizițiilor intracomunitare de mărfuri. ”În realitate, mărfurile urmau să fie comercializate în mod ilicit pe teritoriul României, cu scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor”, se arată în comunicat. Inspectorii antifraudă au dispus confiscarea mărfii, în valoare de 2,9 milioane de lei, și au aplicat o amendă în valoare de 20.000 de lei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.