Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Câciu a anunțat ieri taxa de solidaritate. Florin Cîțu: Este clar că cineva care nu se pricepe!

Ziarul de Vrancea
13 iun 2022 536 vizualizări

Săptămâna aceasta coaliția va ieși cu modificările la Codul Fiscal, a declarat ministrul de Finanțe u fostul premier și ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, nu a ratat șansa să-l ironizeze

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu a anunțat, ieri, la Parlament, că săptămâna aceasta coaliția va ieși cu decizia privind modificarea Codului Fiscal. El a confirmat că în discuții, este vorba foarte mult de ajustarea unor facilități și creșterea deducerilor pentru persoanele cu venituri mici, iar taxa de solidaritate se dorește mai degrabă o contribuție pentru sistemul de educație și de sănătate, două domenii unde e nevoie de investiții masive. Ministrul spune că acest pachet va aduce la bugetul de stat între 1,2 și 1,5 puncte procentuale din PIB. "Sper ca săptămâna aceasta, coaliția să iasă cu o decizie. În discuția care se poartă este vorba foarte mult de ajustare. Ajustarea unor facilități, astfel încât ele să răspundă nevoii de dezvoltare economică, pe de o parte, iar pe de altă parte creșterea deducerilor pentru persoanele cu venituri mici”, a precizat ministrul. El a explicat că deducerile vizează ca cei care au venituri salariale mici să plătească mai puțin, adică scăderea impozitării muncii. ”Discutăm ca principiu, nu o să vă dau nici cifre, nici niveluri, pentru că așteptăm să se desprindă decizia din coaliție”, a mai spus ministrul Câciu, precizând că partea de dezbatere publică reală pe decizii și această predictibilitate este cu șase luni înainte de schimbări. Adrian Câciu a mai spus că Ministerul de Finanțe a venit cu absolut toate simulările necesare, astfel încât să se ia o decizie. ”Alte detalii nu vă dau. Am văzut pe surse o serie de aspecte. Dacă vreți să aveți răbdare, speculațiile se fac prea devreme. Deci, întâi trebuie să se ia o decizie în Coaliție, să fie comunicat ca principii, ce ajustăm la Codul fiscal, după care totul se prezintă”, a spus ministrul. Întrebat despre taxa de solidaritate, ministrul de Finanțe a afirmat că ”nu crede că a fost vorba de o taxă de solidaritate, ci de o anumită contribuție pentru ceea ce înseamnă sistemul de educație, sistemul de sănătate”. ”Toți știm că avem nevoie de investiții masive în aceste domenii și dezbaterea în cadrul coaliției urmează să se finalizeze, v-am spus, sper ca săptămâna aceasta”, a afirmat el. Despre banii pentru aplicarea acestor măsuri, ministrul de Finanțe a afirmat că ”această ajustare are loc pe două paliere”. Președintele Senatului, Florin Cîțu a declarat, ieri, despre taxa de solidaritate pe sănătate și educație, dorită de PSD, că este clar că cineva care nu se pricepe sau nu știe cum funcționează finanțele în România. El a criticat și intenția de a da unele deductibilități pentru cei cu venituri mici. ”Nu putem să discutăm astăzi o taxă, introducem o taxă aici, mai facem ceva într-un colț. Astfel de cârpeli nu funcționează, ele sunt țopăieli fiscale care nu au dus niciodată la nimic bun”, a afirmat Cîțu. ”Este clar că cineva care nu se pricepe sau nu știe cum funcționează finanțele în România vine cu astfel de idei. Știți foarte bine că în România a încercat și Ponta să ne mintă cu o acciză care se duce spre infrastructură. Nu. Banii se duc în buget și apoi sunt direcționați, nu pot să aibă o destinație clară. Deci nu există așa ceva”, a spus președintele Senatului.

Plafonarea și compensarea prețurilor în energie a făcut mai mult rău decât bine

u așa arată un studiu realizat de către o echipă de cercetători de la Universitatea din Cluj

Majorarea galopantă înregistrată în ultima vreme la prețurile de consum „este cauzată în foarte mare măsură de intervenția Guvernului prin impozite, subvenții și reglementări”, relevă un studiu privind evoluția prețurilor pe piața românească, unul dintre autorii cercetării, profesor la Universitatea din Cluj considerând că tentativa de a combate creșterea prețurilor prin plafonare este „o eroare clasică” făcută de către autorități, cu efecte pe mai multe paliere. Autorii studiului propun o serie de soluții, între care menținerea facilităților fiscale pentru întreprinderile mici și mijlocii, simplificarea fiscalității șirReducerea accizei la carburanți și a taxelor pe energie. Studiul „Politicile eronate ne scumpesc viața”, realizat de trei universitari din București și Cluj-Napoca, analizează evoluția prețurilor și propune soluții care să ducă la îmbunătățirea situației legate de creșterea prețurilor pe piața românească.  Concluzia cercetării realizate de cei trei este aceea că „creșterea galopantă a prețurilor de consum din ultima vreme este cauzată în foarte mare măsură de intervenția Guvernului prin impozite, subvenții și reglementări”, autorii cercetării considerând că un control al prețurilor de către guvern va agrava pe termen lung situația actuală.  Potrivit studiului, statul român a luat decizii greșite în trei domenii, respectiv locuințe, combustibili și energie, acestea fiind și sectoarele cel mai grav afectate de creșterile de prețuri cu efect direct asupra nivelului de trai. În ceea ce privește locuințele, studiul arată că deși românii sunt în topul european al proprietarilor de locuințe, cererea generală de locuințe este mai mare decât oferta, ceea ce are impact asupra prețurilor. Soluția cea mai la îndemână, creșterea ofertei, „se lovește de probleme generate de stat”, susțin autorii studiului, care invocă, pe de o parte, modul dificil în care eliberează o autorizație de construcție în România – demers care necesită 24 de proceduri, durează în medie 260 de zile, iar costul acestui demers reprezintă 2% din valoarea construcției - iar pe de altă procedurile complicate și costisitoare privind racordarea la electricitate.  „În același timp, salariul mediu din construcții reprezintă 94% din salariul mediu pe economie, iar autoritățile au găsit o pseudo-soluție: scutirea angajaților din acest sector de la plata contribuției de 3,5% din salariul brut la Pilonul II al sistemului de pensii, bazat pe capitalizare în conturi individuale. Altfel spus, au fost ajutați dezvoltatorii imobiliari să reducă salariul brut plătit angajaților fără a le reduce acum salariul net, dar cu prețul reducerii pensiei viitoare a acestora”, precizează studiul.

Litoralul românesc a primit peste 60.000 de turiști de Rusalii

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) anunță, în urma consultărilor touroperatorilor specializați și a partenerilor hotelieri, că în acest an, litoralul românesc a primit, cu ocazia mini-vacanței de Rusalii, peste 60.000 de turiști. Peste 150 de milioane de lei au fost cheltuiți în această perioadă doar pe litoral. ”Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) anunță, în urma consultărilor touroperatorilor specializați și a partenerilor hotelieri, că în acest an, litoralul românesc a primit, cu ocazia mini-vacanței de Rusalii, peste 60.000 de turiști. Cifra este mult mai mare comparativ cu minivacanța de Rusalii de anul trecut, când pe litoral au fost doar 10.000 de turiști, în contextul unui 2021 dominat încă de restricții și de temeri”, arată ANAT. La acest aflux de turiști a contribuit mult eliminarea totală a restricțiilor, litoralul românesc redevenind o destinație dedicată distracției, evenimentelor, festivalurilor. ”Minivacanța de Rusalii reprezintă încă un pas foarte important de revenire la normalitate a turismului românesc și marchează, practic, deschiderea sezonului estival”, spun reprezentanții ANAT. Estimările ANAT sunt că pe litoralul românesc s-au cheltuit, în perioada 10 – 13 iunie, circa 150 de milioane de lei. Cele mai aglomerate stațiuni au fost Mamaia – Mamaia-Nord, Eforie Nord, Venus și, firește, Vama Veche. În Delta Dunării, multe hoteluri și pensiuni au avut un grad de ocupare de peste 90%, găzduind mii de turiști, iar românii au mai optat și pentru zonele de turism rural (Bran-Moieciu, Apuseni, nordul Olteniei – Oltenia de sub munte, Maramureș, Bucovina etc.), turism montan (Predeal, Poiana Brașov, Sinaia) dar și pentru stațiuni balneare (Băile Herculane, Băile Felix, Călimănești-Căciulata). ANAT estimează că circa 50.000 de români și-au petrecut minivacanța în celelalte zone turistice ale României, cu excepția litoralului.

Numărul mediu de pensionari a scăzut în primul trimestru cu 34.000 persoane

Numărul mediu de pensionari a fost, în trimestrul I 2022, de 5.024.000 persoane, în scădere cu 34.000 persoane față de trimestrul precedent, arată datele publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Pensia medie lunară a fost de 1.846 lei, în creștere cu 9,9% faṭă de trimestrul precedent.”În trimestrul I 2022, numărul mediu de pensionari a fost de 5.024.000 persoane, în scădere cu 34.000 persoane față de trimestrul precedent; numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4.617.000 persoane, în scădere cu 26.000 persoane faṭă de trimestrul precedent; pensia medie lunară (determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari - de asigurări sociale, invaliditate, urmaș etc.- plătite de casele de pensii) a fost de 1.846 lei, în creștere cu 9,9% faṭă de trimestrul precedent; pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.772 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit și contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) și câștigul salarial mediu net a fost de 54,4% (comparativ cu 50,9% în trimestrul precedent); indicele pensiei medii reale față de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale și indicele prețurilor de consum a fost de 106%”, arată datele INS.În trimestrul I, comparativ cu trimestrul I al anului precedent, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 75.000 persoane, iar cel al categoriei aparținând asigurărilor sociale de stat a scăzut cu 48.000 persoane. Pensia medie lunară și pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu același trimestru al anului precedent, cu 11,9% , respectiv cu 11%. Comparativ cu trimestrul IV 2021, numărul mediu de pensionari a fost în scădere cu 34.000 persoane față de trimestrul precedent, iar numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost în scădere cu 26.000 persoane. Pensia medie lunară și pensia medie de asigurări sociale de stat a crescut faṭă de trimestrul precedent, cu 9,9% și respectiv cu 10,2%.

BNR: Investițiile străine directe au crescut cu 34%

Investițiile străine directe au crescut cu 34% în primele patru luni ale acestui an, la 3,149 miliarde de euro, comparativ cu 2,35 miliarde euro în perioada similară din 2021, conform datelor Băncii Naționale a României remise miercuri AGERPRES. "Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 3.149 milioane euro (comparativ cu 2.350 milioane euro în perioada ianuarie - aprilie 2021), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 3.031 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 118 milioane euro", se menționează în comunicat. Potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), numărul firmelor cu capital străin nou înființate în România a crescut, în primele patru luni din 2022, cu 27,8%, comparativ cu perioada similară din 2021, la 2.186 de unități, acestea având un capital social subscris în sumă totală de 14,008 milioane de dolari, cu 31,1% mai mic față de cel al firmelor înmatriculate în perioada ianuarie-aprilie 2021, de 20,326 milioane de dolari. În aprilie 2022, au fost înmatriculate 546 firme cu participare străină la capitalul social. În funcție de domenii, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în activități profesionale, administrative, științifice și tehnice (23,81%), comerțul cu ridicata și amănuntul, repararea auto și moto (19,23% din total) și transport, depozitare și comunicații (18,32%). La finele lunii aprilie 2022, în România existau 239.033 societăți cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la 66,42 miliarde de dolari.

Producția industrială a scăzut cu 2,5% ca serie brută

Producția industrială a scăzut cu 2,5% ca serie brută și cu 3,1% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în primele patru uni, față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). ”În perioada 1.I – 30.IV.2022, comparativ cu perioada 1.I – 30.IV.2021, producția industrială (serie brută) a scăzut cu 2,5%, ca efect al scăderilor producției și furnizării de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-6,9%), industriei extractive (-3,8%) și industriei prelucrătoare (-1,6%). Producția industrială, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în perioada 1.I – 30.IV.2022, comparativ cu perioada 1.I – 30.IV.2021, a fost mai mică cu 3,1%, din cauza scăderilor înregistrate de producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-6,3%), industria extractivă (-3,6%) și industria prelucrătoare (-1,3%)”, arată datele INS. În luna aprilie 2022, producția industrială (serie brută) a scăzut față de luna precedentă cu 12,5%, ca efect al scăderilor înregistrate în cele trei sectoare industriale: producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-16%), industria prelucrătoare (-12,4%) și industria extractivă (-3,9%).

Dolarul a urcat luni la un nou maxim al ultimelor două decenii

Dolarul american, considerat o monedă refugiu în perioadele de incertitudini, a urcat luni la un nou maxim al ultimelor două decenii în comparație cu un coș de valute, susținut de temerile privind o încetinire a economiei globale și de așteptările pentru majorări abrupte ale dobânzilor de către Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite, transmite Reuters. Piețele financiare globale au continuat să analizeze datele peste așteptări privind inflația din SUA, publicate vineri, care au condus la o creștere generalizată a aversiunii față de risc și au alimentat așteptările privind o înăsprire și mai agresivă a politicilor. Luni, obligațiunile guvernamentale și bursele din întreaga lume au avut o evoluție negativă. ”Dolarul a continuat câștigurile de vineri deoarece riscurile se extind”, a declarat Brad Bechtel, șeful global pentru piețe valutare la Jefferies, într-o notă. Indicele dolarului american, care își urmărește performanța acestuia față de alte șase valute majore, a crescut cu 0,6% la 105,04, după ce a urcat la cel mai ridicat nivel din decembrie 2002.

Prima pereche de ochelari de realitate augmentată ai Apple, lansată în 2024

Apple mai are în lucru, pe lângă casca de realitate mixtă, care se apropie de lansare, și o pereche de ochelari de realitate augmentată, despre care se vehiculează că ar fi gata peste mai bine de doi ani. Pe finalul acestui sau, cel târziu, la începutul anului viitor, Apple este așteptată să-și lanseze prima cască de realitate mixtă, o cască despre care se spune că a fost deja testată și aprobată de șefii companiei. Însă, pe partea de realitate virtuală și realitate mixtă, casca nu este singurul produs dezvoltat de Apple. Compania americană mai are în lucru și o pereche de ochelari cu funcții de realitate augmentată. Acești ochelari, conform analistului Jeff Pu de la Haitong Intl Tech Research, va fi anunțată cândva pe finalulu lui 2024. Tot atunci ar trebui să devină realitate și a doua generație a căștii de realitate mixtă. Dacă informațiile se confirmă, peste doi ani Apple ar urma să aibă deja două produse de realitate virtuală/augmentată - o cască ajunsă deja la a doua versiune și o primă variantă a unei perechi de ochelari.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.