Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Anul 2024 se anunță a fi unul plin de incertitudini

Ziarul de Vrancea
31 mar 2024 626 vizualizări

Numărul firmelor cu probleme ar putea depăși, în acest an, 150.000 u sunt sute de companii care au ales să își pregătească afacerile pentru vremuri de criză, arată o analiză Sierra Quadrant

 

Anul 2024 se anunță a fi unul plin de incertitudini, iar numărul firmelor cu probleme ar putea depăși, în acest an, 150.000, pe fondul efectelor negative generate de creșterea taxelor, de persistența inflației și accentuarea scăderii vânzărilor. Contracția puternică a cererii determină tot mai multe companii să își restructureze afacerile, iar sunt sute de companii care au ales să își pregătească afacerile pentru vremuri de criză, să își reducă expunerile și să caute soluții financiare de backup în caz de nevoie, arată o analiză realizată de compania Sierra Quadrant. ”Perspectivele economice destul de tulburi la nivel european, confirmate deja în Marea Britanie și Germania, au ridicat nivelul de alertă și în economia românească. Multe dintre marile companii, în special cele care au operațiuni de export, au apelat la restructurarea preventivă a afacerilor, pentru a-și reduce expunerea la un eventual impact financiar negative”, arată o analiză realizată de Sierra Quadrant. Restructurarea preventivă a afacerilor se referă, în esență, la reducerea expunerii în materie contractuală, de la volumele de marfă derulate pe lanțurile economice la optimizarea investițiilor și, în general, a cheltuieli logistice, operaționale. Cum tot mai multe firme înregistrează probleme pe fondul scăderii vânzărilor, optimizarea relației contractuale poate face diferența între continuarea activității și căderea în capcanele blocajului financiar, afirmă experții de la Sierra Quadrant. ”Recesiunea economică este la ordinea zilei, chiar dacă în multe țări este mascată în inflație. Scăderea vânzărilor în volum este resimțită în toate domeniile de activitate, iar acest fenomen pune presiune mai ales pe companiile mici și mijlocii, multe dintre ele slab capitalizate și dependente de fluxurile financiare obișnuite. Orice pas greșit al unui partener de afaceri poate duce la probleme financiare pe întregul lanț economic’’, arată analiza. Activitatea economică din zona euro a stagnat la sfârșitul anului 2023, evitând o recesiune cu o marjă foarte mică, deoarece creșterea mai fermă din Italia și Spania a compensat o scădere în Germania. Banca Centrală Europeană a afirmat, în ultimul său raport, că perspectivele unei redresări rapide sunt slabe, prevăzând o slăbiciune continuă pe termen scurt. Dincolo de situația din țările occidentale, de recesiunea din Marea Britanie și de accentuarea crizei economice din Germania, problemele tind să se accentueze și în România. Potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, în trimestrul IV din 2023 am avut scădere economică, iar dacă și în primul trimestru din 2024 vom înregistra rezultate mai slabe decât în T4 2024, asta va însemna recesiune tehnică. ”Așa cum avertizam încă de acum 2 ani, restructurarea afacerilor va deveni cuvântul de ordine în business-ul românesc. Sunt sute de companii care au ales să își pregătească afacerile pentru vremuri de criză, să își reducă expunerile și să caute soluții financiare de backup în caz de nevoie. Este o veste bună, din perspectiva limitării unei potențiale expuneri negative a României la efectele unei potențiale crize internaționale, însă este o veste destul de proastă pentru dinamica business-ului, în general. România va funcționa, practic, cu frâna de mână trasă în următorii 2 ani, mai ales în contextul incertitudinii fiscale asociate anului 2025’’, a declarat Ovidiu Neacșu, partener coordonator Sierra Quadrant.

Cum explică Nicolae Ciucă deficitul bugetar uriaș?

este vorba de plățile care s-au făcut la începutul anului, care veneau pe contractele din luna decembrie, susține fostul premier

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, despre deficit, că este vorba de plățile care s-au făcut la începutul anului, care veneau pe contractele din luna decembrie. El a mai spus că, din datele Ministerului Finanțelor. pe sumele colectate rezultă foarte clar că este prima dată când se îndeplinește planul, astfel că există o compensare între cele două. ”Am discutat cu premierul, este vorba de plățile care s-au făcut la începutul anului, care veneau pe contractele din luna decembrie și un lucru bun în această chestiune, pentru că aici vin datele de la Ministerul de Finanțe, sunt colectările la buget, iar pe sumele colectate rezultă foarte clar că este prima dată când se îndeplinește planul. Știm că nu are legătură dar există totuși o compensare între cele două”, a declarat președintele PNL. El a precizat că trebuie să vedem evoluția pe următoarele luni. Întrebat despre riscul să se ajungă la un deficit de 7% Nicolae Ciucă a spus: ”Dacă ajunge la 7%, va fi complicat să îl gestionăm. Nu e vorba doar ce se întâmplă anul acesta, pentru că situația financiar bugetară din 2024 impactează pe ceea ce urmează să se întâmple anii viitori”.

Busuioaca de Bohotin și Fetească Neagră, cele mai căutate vinuri în mediul online

Românii sunt tot mai interesați de soiurile autohtone de vin, inclusiv în mediul online, iar cele mai căutate soiuri în mediul virtual sunt Busuioaca de Bohotin și Fetească Neagră, potrivit unei analize realizate de o platformă dedicată în exclusivitate promovării vinului românesc. La polul opus al clasamentului se situează soiuri mai puțin cunoscute, precum Mustoasa de Măderat și Zghihara de Huși, se arată într-un comunicat al Wines of Romania, platforma care a elaborat analiza. Mai mult de jumătate dintre căutările online din ultimul an, din categoria de soiuri românești, sunt reprezentate de trei soiuri principale: Busuioaca de Bohotin (22%), Fetească Neagră (18%) și Fetească Regală (14%). Potrivit sursei citate, cele mai căutate soiuri de vin online coincid, de altfel, și cu preferințele producătorilor români în ceea ce privește suprafețele cultivate. Astfel, potrivit datelor ONVPV (Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole, n.r.), analizate de Wines of Romania, în 2023 Busuioaca de Bohotin a înregistrat cea mai mare creștere a suprafeței de cultivare, de aproximativ 16%, ajungând la peste 900 de hectare. Și Feteasca Neagră a crescut ușor în suprafețele cultivate, în timp ce Feteasca Regală și-a consolidat statutul de cel mai cultivat soi românesc. "Atât Busuioacă de Bohotin, cât și Feteasca Neagră sunt soiuri de vin care cuceresc cu ușurință consumatorii. Creșterea popularității se datorează atât promovării intense, investițiilor făcute de către producători în ultimii ani, cât și faptului că vinurile din aceste soiuri sunt mai ușor disponibile, existând o varietate mai mare de sortimente, de la sec la demidulce. De exemplu, anterior, Busuioaca era regăsită mai degrabă în versiune dulce sau demidulce, dar astăzi avem și vinuri seci de o calitate foarte bună. Accesibilitatea sporită, creșterea calității și promovarea prin educare sunt elementele cheie ale acestui succes. Un consumator informat înseamnă și un client educat", a declarat Marinela Ardelean, fondatoare Wines of Romania. Topul căutărilor online este completat de Tămâioasă românească și Grasă de Cotnari, în timp ce soiuri mai puțin cunoscute precum Cadarca, Zghihara de Huși și Mustoasa de Măderat înregistrează cele mai puține căutări pe Internet. Aceeași analiză arată și faptul că cele mai multe căutări legate de soiurile românești sunt din București, respectiv peste 30%. Următoarele județe din care provin cele mai multe căutări online pentru vinurile locale sunt Cluj, Timiș, Prahova și Iași.

India ar putea înregistra în trimestrul încheiat o creștere a PIB de cel puțin 8%

Produsul intern brut (PIB) al Indiei este pe cale să crească cu 8% sau chiar mai mult în trimestrul care s-a încheiat pe 31 martie, potrivit ministrului de Finanțe Nirmala Sitharaman, transmite Reuters. Este așteptat că economia indiană va prezenta aceeași rată de expansiune de la an la an pentru anul financiar 2023/24, a adăugat Sitharaman, invocând impactul îmbunătățirii gestionării inflației și al stabilității macroeconomice. „Sperăm că trimestrul patru va avea o creștere de 8% sau depeste 8%, rezultând ca 2023/24 să aibă o creștere medie a PIB de 8% sau peste 8%”, a spus Sitharaman în timpul unui eveniment din centrul financiar al țării, Mumbai. Datele privind PIB-ul Indiei pentru trimestrul ianuarie-martie urmează să fie publicate pe 31 mai. A treia mare economie a Asiei a crescut cu 8,4% în trimestrul octombrie-decembrie, de la an la an, depășind creșterea de 7,6% înregistrată în trimestrul precedent. Se estimează că economia Indiei va crește cu 7,6% în anul fiscal curent, până la 31 martie, potrivit ultimelor estimări guvernamentale.

Cât va reduce dobânda de rererință BCE?

Banca Centrală Europeană ar putea reduce dobânda de referință cu un total de 1 punct procentual în acest an, dar încă nu a existat un consens în cadrul băncii centrale din zona euro în acest sens, a declarat Yannis Stournaras, oficial al băncii centrale elene care face parte din conducerea BCE, într-un interviu acordat publicației Proto Thema, transmite Reuters. ”Personal, cred că este posibilă reducerea dobânzilor de patru ori în acest an, cu câte 0,25 de puncte procentuale”, a declarat Stournaras. Cu toate acestea, nu toată lumea din BCE a împărtășit încă această opinie. ”Unii colegi sunt mai sceptici și cred că reducerea dobânziloe ar trebui să fie mai moderată”, a adăugat el. Stournaras a declarat săptămâna trecută că se pare că există un consens în cadrul BCE pentru o reducere a dobânzilor în iunie și că banca nu are niciun motiv să aștepte ca Fed să reducă mai întâi dobânzile.

Indicele ROBOR la trei luni a coborât la 6,05% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni la 6,05% pe an, de la 6,06% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). La începutul anului, indicele ROBOR la 3 luni era 6,21%, iar pe 3 ianuarie 2023 a fost 7,56%. Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la 6,07% pe an, de la 6,08% vineri, 8%, iar ROBOR la 12 luni a rămas la valoarea de 6,08%. În ceea ce privește indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,90% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din trimestrul IV 2023, în scădere față de cel din trimestrul anterior, de 5,97%. În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanța 19/2019 a stabilit indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacțiilor interbancare.

Samsung implementează Galaxy AI pe alte peste 100 de milioane de telefoane

Samsung a început să integreze soluțiile de inteligență artificială de sub egida Galaxy AI pe unele din smartphone-urile de top lansate anul trecut, smartphone-uri care însumează mai bine de 100 de milioane de utilizatori. Așa cum a promis în urmă cu câteva luni, când a lansat noua serie Galaxy S24, producătorul coreean a demarat procesul prin care noile sale instrumente de inteligență artificială sunt implementate și pe alte modele. Concret, Samsung aduce acum soluțiile de AI pe seria Galaxy S23 (inclusiv S23 FE), Galaxy Z Fold5, Galaxy Z Flip5, și seria de tablete Galaxy Tab S9. Când procesul de implementare va fi încheiat, instrumentele de AI ale companiei vor ajunge la alte 100 de milioane de utilizatori, conform reprezentanților Samsung. Compania nu spune deocamdată dacă aceste instrumente de inteligență artificială vor ajunge și pe smartphone-uri mai vechi, precum cele din seria Galaxy S22. În schimb, promite extinderea limbilor suportate de instrumentele sale de AI, Chat Assist și Live Translate, extindere care se va face mai târziu în acest an. Samsung a implementat soluțiile de AI, mai întâi, pe noua serie Galaxy S24, menționând că acestea vor fi gratuite doar la început, după care utilizatorii vor trebui să plătească, cel mai probabil, un abonament.

Compania malteză de stat Air Malta a fost închisă și înlocuită cu o nouă companie

Operatorul aerian Air Malta și-a încetat operațiunile, sâmbătă, pentru a face loc, de duminică, unei alte companii aeriene deținute de guvern, KM Malta Airlines, după ce autoritățile de reglementare ale Uniunii Europene au blocat acordarea unui nou ajutor public pentru transportatorul național, au declarat compania aeriană și guvernul maltez, transmite Reuters. Air Malta a fost închisă la 50 de ani de la primul zbor. Acesta a fost succedată duminică de un nou transportator de stat, numit KM Malta Airlines, care a preluat opt avioane Airbus A320 pe care Air Malta le operase în leasing. Air Malta asigura o rețea de zboruri către Europa, Africa de Nord și Orientul Mijlociu, dar a avut probleme sub intervenția guvernului, care a generat o forță de muncă mare și o masă salarială nesustenabilă. Ministrul de Finanțe Clyde Caruana a declarat în octombrie că Air Malta a înregistrat pierderi timp de 20 de ani și a angajat la un moment dat 1.400 de oameni pentru a opera nouă avioane. Noua companie aeriană va opera opt avioane cu mai puțin de 400 de angajați, a adăugat el.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.