MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Culmea creditării: O bancă își plătește clienții care contractează împrumuturi ipotecare
Măsura va stimula potențialii cumpărători să continue să investească în imobiliare, împrumutând într-un moment în care banii sunt mai ieftini ca niciodată
O bancă daneză oferă credite ipotecare cu dobândă negativă, ceea ce înseamnă că clienții sunt plătiți pentru cumpărarea de proprietăți cu bani împrumutați, relatează Huffington Post. Jyske Bank, a treia cea mai mare bancă independentă din Danemarca, a anunțat săptămâna trecută că potențialii cumpărători de locuințe pot lua o ipotecă pe 10 ani cu rată fixă, cu o dobândă de minus 0,5%. Instituția financiară consideră că rata negativă a creditului va acționa ca o subvenție pe perioada rambursării, clienții plătind ceva mai puțin decât suma datorată inițial. Măsura va stimula potențialii cumpărători să continue să investească în imobiliare, împrumutând într-un moment în care banii sunt mai ieftini ca niciodată în Danemarca. Instituțiile financiare pot face bani chiar dacă ratele dobânzilor sunt negative. De exemplu, dacă o bancă împrumută de la banca centrală cu o rată a dobânzii de minus 1 la sută și oferă bani unui client cu minus 0,5 la sută, realizează o marjă de profit de 0,5%. De asemenea, clienții vor trebui să plătească comisioanele asociate contului lor. "Este un alt capitol din istoria ipotecii", a declarat economistul Mikkel Høegh de la Jyske Bank, la o televiziune din Danemarca. „În urmă cu câteva luni, am fi spus că acest lucru nu va fi posibil, dar am fost surprinși din nou, din nou, iar acest lucru deschide o nouă oportunitate pentru proprietarii de case.” Agenția Bloomberg a anunțat recent că Nordea Bank Abp din Finlanda va oferi în Danemarca credite ipotecare pe 20 de ani fără dobândă, iar ratele pe 30 de ani vor fi disponibile cu o dobândă de 0,5%.
Normele europene privind poluarea vor afecta activitatea Dacia
u începând cu 2020, flotele auto vor trebui să respecte noile limite privind emisiile de dioxid de carbon sau vor fi amendate
Dacia a dobândit un număr ce clienți fideli vehiculelor sale spartane, cu costuri reduse, devenind una dintre mărcile cu creștere rapidă din portofoliul Renault, dar ar putea deveni o frână pentru compania franceză, din cauza standardelor dure de poluare ale Uniunii Europene, comentează Bloomberg. Mașinile Dacia trebuie să rezolve mai multe probleme înainte de a îndeplini obiectivele de emisii din 2021 ale UE, conform estimărilor companiei de consultanță ISI Evercore. Revizuirea modelelor pentru a respecta regulile ar putea afecta în mod disproporționat rentabilitatea, chiar dacă Renault în ansamblu este mai bine poziționat decât unii rivali, a scris Philippe Houchois, analist la Jefferies din Londra, într-o notă. Noile standarde se numără printre numeroasele provocări cu care se confruntă Renault, care se luptă să-și susțină alianța cu Nissan Motor, în timp ce se confruntă cu o scădere a cererii pe piața europeană. Luna trecută Renault și-a redus prognoza pentru veniturile din acest an. Începând cu 2020, flotele auto vor trebui să respecte noile limite privind emisiile de dioxid de carbon sau vor fi amendate. În scenariul realizat de Jefferies, care presupune o încetinire continuă a vânzărilor de automobile, amenzile pe care Renault le-ar putea plăti sunt de 450 de milioane de euro sau 17% din profitul estimat pentru anul viitor. În ansamblu, datorită tehnologiilor mai curate, mașinile marca Renault emit mai puțin dioxid de carbon decât cele Dacia. Compania poate introduce un SUV hibrid, ca un prim pas spre reducerea emisiilor, spun analiștii. Olivier Murguet, șeful vânzărilor la Renault, a declarat este greu de imaginat că Dacia nu se va integra în tendința electrificării mașinilor. Deținută de Renault din 1999, Dacia a fost o poveste de succes pentru producătorul auto francez. Modelul său cel mai ieftin, care nu are ferestre electrice sau instalație stereo și vine în doar două culori, pornește de la aproximativ 8.000 de euro în Europa de Vest, mai puțin decât ofertele de bază ale rivalilor Fiat Chrysler Automobiles și PSA Group. Unii analiști estimează că modelul Duster generează o marjă de operare mai mare de 10%, peste producători de automobile premium precum Mercedes-Benz și BMW. Vânzările Dacia au urcat cu 7% anul trecut, în timp ce mașinile marca Renault au scăzut cu 5%. Carlos Tavares, actualul CEO al PSA și fost numărul doi la Renault, a defint la un moment dat producătorul auto drept „o sursă de lichidități”. Investițiile costisitoare în tehnologii hibride sau electrice pentru îmbunătățirea performanței emisiilor Dacia i-ar putea afecta marjele de profit. Arndt Ellinghorst, analist la Evercore ISI din Londra, consideră că respectarea obiectivelor privind emisiile pentru următorii doi ani va costa Dacia aproximativ 671 de milioane de euro sau 1.269 de euro pe unitate, cu posibilități reduse de a transfera aceste costuri clienților săi. O purtătoare de cuvânt a Renault a refuzat să comenteze impactul viitoarelor reglementări.
Lidl scoate renunță complet la produsele de plastic de unică folosință
Retailerul german Lidl a anunțat ieri că scoate complet de la vânzare produsele de plastic de unică folosință și testează alternative pentru pungile de la raioanele de legume și fructe și brutărie, în încercarea de a reduce consumul de plastic. Până în 2025, toate ambalajele din plastic pentru mărcile proprii vor fi concepute astfel încât să fie 100% reciclabile, potrivit companiei. ”Începând cu 15 august 2019, Lidl renunță la vânzarea în magazinele sale a articolelor de unică folosință din plastic, cum ar fi pahare, farfurii adânci și întinse, dar și tacâmuri și paie. Totodată, Lidl va începe în acest an testarea unei soluții de tip sacoșă reutilizabilă pentru cântărirea și transportul fructelor și legumelor din Piața Lidl, dar și a pungilor din plastic compostabil, analizând viabilitatea acestui material ca alternativă la plasticul subțire”, arată un comunicat al companiei. Aceste demersuri fac parte din strategia mai amplă a Lidl, anunțată în 2018, prin care își propune să reducă plasticul utilizat cu cel puțin 20%, până în 2025. ”De asemenea, demersurile se află în linie cu decizia Consiliului UE, de a interzice utilizarea articolelor din plastic de unică folosință, fiind asumate de Lidl în mod voluntar, înainte ca aceasta să intre în vigoare, în anul 2021. Compania acționează în linie cu strategia REset Plastic a grupului Schwarz, ce își propune să diminueze cantitatea de plastic folosită și să închidă ciclurile de reciclare”, se arată în comunicat. Compania ia astfel măsuri precum crearea unor ambalaje complet reciclabile pentru produsele marcă proprie, folosirea pungilor reutilizabile sau testarea celor din material compostabil din resurse regenerabile, care respectă reglementările internaționale din domeniul ambalajelor biodegradabile. ”Ca parte a aceleiași strategii mai ample, anunțată în 2018, Lidl România va introduce ambalaje prietenoase cu mediul pentru articolele marcă proprie, ce alcătuiesc aproximativ 80% din întregul sortiment de produse”, mai informează compania. Lidl a deschis 11 magazine în primele șase luni din 2019 și are o rețea de 247 de magazine și cinci depozite logistice. Compania este al treilea cel mai puternic retailer din România după cifra de afaceri de anul trecut, care a ajuns la aproape 8 miliarde lei.
Datoria externă totală a României a crescut cu 4,25 miliarde euro în primele 6 luni
Datoria externă totală a României a crescut cu 4,254 miliarde euro în primele 6 luni, la 103,671 miliarde euro, potrivit datelor publicate marți de Banca Națională a României (BNR). În această perioadă, datoria publică a crescut cu peste 3,2 miliarde euro, la 37,982 miliarde euro, o creștere de 9,26%. În 31 decembrie 2018, datoria externă totală era de 99,417 miliarde euro, potrivit datelor BNR. După 6 luni, datoria externă totală a urcat la 103,671 miliarde euro. Din total, datoria externă pe termen lung a însumat 70,361 miliarde euro la 30 iunie (67,9% din totalul datoriei externe), în creștere cu 3,5% față de 31 decembrie 2018. Totodată, datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 iunie nivelul de 33,31 miliarde euro (32,1% din totalul datoriei externe), în creștere cu 5,9% față de 31 decembrie 2018. În plus, datoria publică a crescut cu 3,219 miliarde euro în primele 6 luni, la 37,982 miliarde euro. Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 19,2% în perioada ianuarie - iunie 2019, comparativ cu 21,2% în anul 2018. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 30 iunie 2019 a fost de 4,6 luni, în comparație cu 4,9 luni la 31 decembrie 2018. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 iunie 2019 a fost de 73%, comparativ cu 74,3% la 31 decembrie 2018.
Daea se laudă cu exportul de grâu
România a realizat în prima parte a anului 47% din exportul de grâu al Uniunii Europene, fiind al cincilea exportator de grâu al lumii și al optulea exportator de porumb, a declarat marți ministrul Agriculturii Petre Daea, la DC News. „România a fost, este și va rămâne cerealieră, nu ai unde pune altfel de culturi, chiar cu pistolul la tâmplă”, a spus ministrul. Pe de altă parte, Daea a admis că trebuie adăugată valoare exportului, iar proteina vegetală trebuie transformată în proteină animală, care să fie exportată. În privința cantităților de produse agricole recoltate în această campanie, Daea a spus că nu le va anunța decât după ce „se răsucește cheia în broască” și se încheie recoltatul, dar că 2019 va fi al treilea an foarte bun pentru agricultură, în condițiile în care fermierii s-au dotat cu utilejele necesare și au primit subvențiile la timp. „Nu ne mai dăm joc de pe podium”, a spus ministrul.
Balanța de plăți este pe un minus de 5,135 mld. euro
În perioada ianuarie - iunie 2019 contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 5,135 miliarde euro, comparativ cu 3,717 miliarde euro în perioada ianuarie - iunie 2018, informează BNR. În structură, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1.486 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 104 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mic cu 204 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 240 milioane euro. Investițiile directe ale nerezidențilore în România au însumat 2.322 milioane euro (comparativ cu 1.783 milioane euro în perioada ianuarie - iunie 2018), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 1.762 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 560 milioane euro. În perioada ianuarie - iunie 2019, datoria externă totală a crescut cu 4.254 milioane euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 70.361 milioane euro la 30 iunie 2019 (67,9 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 3,5 la sută față de 31 decembrie 2018, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 iunie 2019 nivelul de 33.310 milioane euro (32,1 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 5,9 la sută față de 31 decembrie 2018.
Aurul la al cincilea maxim istoric la rând
Gramul de aur a atins marți al cincilea maxim istoric la rând, la 207,4267 lei gramul, de la 204,4058 lei gramul luni. Creșterea prețului aurului a început miercuri 7 august, când a fost cotat la 202,1739 lei, peste prețul înregistrat pe 5 octombrie 2012, de 202,0812 lei. Prețul oficial al gramului de aur a crescut la BNR, în prima jumătate a anului, de la 169,8 lei gramul pe 3 ianuarie la peste 200 de lei gramul în prezent. Prețul aurului înregistrează creșteri importante și pe piața internațională, unde se situează la maximul ultimilor șase ani. La ora transmiterii știrii, aurul era cotat la 1.526,62 dolari uncia, 1.504,54 dolari uncia, în creștere cu 1,44% față de luni. Prețul este mai redus față de maximele atinse în 2011, când a depășit 1.800 de dolari uncia. Cursul oficial al euro a fost joi 4,7270 lei, în creștere foarte ușoară, iar dolarul a fost cotat la 4,2173 lei, în scădere ușoară.
Nike va oferi încălțăminte copiilor pe bază de abonament
Nike va lansa un nou serviciu pe bază de abonament în SUA, pentru încălțămintea sport destinată copiilor, propunând părinților o ofertă care include mai puține deplasări dificile la magazine în schimbul unui comision regulat și al loialității față de brand, transmite Reuters. Destinat pieței încălțămintei pentru copii din Statele Unite, evaluată la 10 miliarde de dolari pe an, serviciul “Adventure Club” este bazat pe aplicația SNKRS a Nike, care notifică cumpărătorii de fiecare dată când lansează un nodel nou de încălțăminte sau are un model exclusivist la un magazin din apropiere. Acesta este cel mai recent plan al Nike de a recâștiga cumpărători pentru mărcile sale, pe fondul concurenței intense din partea Adidas pe piața din Statele Unite și a revenirii unor branduri retro precum Fila și Reebok. Cu trei tipuri de abonamente, de 20, 30, repectiv 50 de dolari pe lună, Nike Adventure Club se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 10 ani și oferă abonaților o nouă pereche de sneakeri Nike, de cel puțin 50 de dolari, pe lună, la două luni sau la trei luni. În funcție de alegerea copiilor, de exemplu Nike Air Max sau Converse, membrii pot economisi de la zero până la 50 de dolari pentru fiecare pereche.