Economic

Înmatriculările de autoturisme au încetinit în trimestrul al doilea

Ziarul de Vrancea
7 aug 2017 812 vizualizări

Eliminarea timbrului de mediu a produs un șoc în primul trimestru, iar înmatriculările, mai ales de autovehicule vechi, a înregistrat o creștere nemaîntâlnită

Înmatriculările noi de autoturisme în România au crescut în al doilea trimestru al acestui an cu 66% față de aceeași perioadă din 2016, până la 147.907 de unități, dar au scăzut față de primul trimestru, potrivit datelor publicate luni de către Institutul Național de Statistică (INS). Înmatriculările, dominate de autoturismele second-hand aduse din străinătate, au accelerat puternic față de anul trecut ca efect al elimimării timbrului de mediu de la 1 februarie. În 2016, au fost înmatriculate 396.538 de autoturisme în România, în creștere cu 19,4% față de 2015, an în care s-au înmatriculat 332.223 de unități. Însă în primul semestru din 2017 s-au înmatriculat deja 298.304 autoturisme noi și second-hand, astfel că nivelul din 2016 ar putea fi depășit semnifiativ în acest an. În primul trimestru din acest an, înmatriculările de autoturisme - principalul segment al pieței - au crescut cu 74,4% față de primul trimestru al anului 2016, la 150.397 unități, după un avans de doar 6,2% în ultimul trimestru al anului trecut. În trimestrul al doilea, rata anuallă de creștere a încetinit, iar față de primul trimestru, numărul de înmatriculări de autoturisme a scăzut cu 2.490. Față de aceeași perioadă din 2016, segmentele care au scăzut în al doilea trimestru au fost cele ale autobuzelor și microbuzelor, autotractoarelor și remorcilor, cu o pondere mică în totalul înmatriculărilor. Segmentul mopedelor și motocicletelor a crescut cu 17,4% în al doilea trimestru, până la 2.969 unități, iar înmatriculările de autobuze și microbuze au scăzut cu 10%, la 601 unități. Înmatriculările de autovehicule de transport marfă au urcat în al doilea trimestru cu 8,7%, la 28.721 unități. Datele publicate de INS includ înmatriculările cumulate de mașini noi și second-hand, fără a exista detalii legate de ponderea mașinilor noi sau de ocazie în totalul înmatriculărilor. Însă potrivit unor date anterioare publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în primul semestru, înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 27% față de aceeași perioadă din 2016, la 45.008 unități, cel mai mare avans din Uniunea Europeană. În același timp, înmatriculările de autoturisme second-hand au depășit 250.000 în prima jumătate a acestui an. Principala cauză a creșterii puternice a înmatriculărilor de autoturisme second hand este eliminarea timbrului de mediu de la 1 februarie 2017. În 2016, înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 17%, la 94.924 de unități. Anul de vârf pentru înmatriculările de autoturisme noi în România a fost 2007, cu 312.589 înmatriculări.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.