Economic

Aurul este la cel mai redus nivel din ultimele patru luni și jumătate

Ziarul de Vrancea
8 dec 2017 1000 vizualizări

Aurul a încheiat tranzacțiile de joi la cel mai redus nivel al prețului din ultimele patru luni și jumătate, din cauza aprecierii bitcoin și a acțiunilor americane, transmite MarketWatch. Cotația aurului cu livrare în februarie a coborât cu 13 dolari, respectiv cu 1%, la 1.253,1 dolari uncia.

Potrivit datelor firmei de analiză FactSet, prețul aurului a atins cel mai redus nivel de după 26 iulie, iar de la începutul săptămânii a coborât cu circa 2,3%. Prețul aurului este afectat de interesul crescut al investitorilor pentru plasamentele riscante, aceștia fiind optimiști că în Statele Unite va avea loc un acord referitor la creșterea plafonului de îndatorare, care va permite evitarea opririi activităților instituțiilor federale. De asemenea, investitorii se așteaptă ca proiectul de reformă fiscală, care prevede reduceri importante de taxe, să ajungă pe masa președintelui Donald Trump înainte de sfârșitul acestui an, consideră Peter Grant, analișt șef la compania de brokeraj USAGOLD.

Insecticidul fipronil a urcat foarte mult prețui ouălelor în Europa

Prețurile ouălor sunt în creștere în Europa, după criza contaminării cu insecticid declanșată în acest an, potrivit unui raport realizat de Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite, citat de Bloomberg. Temerile că ouăle ar putea fi contaminate cu insecticidul fipronil au determinat supermarketurile din mai multe state europene să le retragă de pe rafturi. În timp de piața pare în prezent bine aprovizionată, temerile legate de apariția unui deficit au alimentat ”creșterea majoră a prețurilor”, se arată în raportul publicat pe 1 decembrie. Procesatorii de alimente din Europa s-au plâns de prețurile ridicate ale ouălor, în timp ce se pregătesc pentru creșterea cererii pentru sezonul sărbătorilor de iarnă, Criza fipronil a provocat scădea producției de ouă în Belgia și Olanda, dar pe ansamblul Uniunii Europene producția de ouă nu a scăzut față de 2016. Statele Unite au devenit în acest an principalul exportator de ouă în Uniunea Europeană.

Indicele Robor la 3 luni a scăzut până la nivelul de 2,15%

Indicele Robor la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut până la nivelul de 2,15%, potrivit datelor publicate ieri de Banca Națională a României (BNR). Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcție de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.  Indicatorul a crescut accelerat din data de 18 septembrie, când a atins nivelul de 1%.  Joi, acest a rămas la același nivel atins miercuri, 2,18%. Indicele Robor la 6 luni a rămas vineri la valoarea de joi, 2,31%. ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piața interbancară, iar creșterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei. Evoluția dobânzilor pe piața monetară este de obicei corelată cu evoluția randamentelor la titlurile de stat. Dobânzile interbancare au scăzut puternic anul trecut, iar Robor la 3 luni a înregistrat în septembrie și în octombrie 2016 un nivel minim istoric de 0,68% pe an. Dobânzile au reintrat pe o traiectorie ascendentă de la finalul lunii octombrie 2016, chiar dacă s-au oprit, o lungă perioadă, între 0,8% și 0,9%, pentru Robor la 3 luni.

Bitcoin a depășit pentru prima oară 16.000 de dolari pe unitate

Bitcoin a depășit pentru prima oară, joi, nivelul de 16.000 de dolari pe unitate, iar cererea uriașă a dus la blocarea uneia dintre cele mai mari platforme de tranzacționare, cu doar câteva zile înainte de începerea tranzacțiilor cu contracte futures pentru moneda virtuală în Statele Unite, relatează Bloomberg. Aprecierea cu peste 3.000 de dolari a bitcoin din ultimele 24 de ore continuă să contrazică numeroșii sceptici, cererea pentru cea mai importantă monedă virtuală din lume explodând. Investitorii s-au înghesuit joi să deschidă conturi noi sau să plaseze ordine, provocând încetinirea și blocarea Coinbase, cea mai mare platformă de tranzacționare a bitcoin din Statele Unite. Trezor, un serviciu de plăți electronice, a anunțat pe Twitter că are probleme minore cu serverele, în timp ce Bitfinex, cea mai mare platformă de tranzacționare a bitcoin din lume, a anunțat pe aceeași rețea de socializare că are probleme de mai multe zile. Bitcoin a atins joi 16.395 de dolari pe unitate, potrivit unui preț compozit calculat de Bloomberg, înregistrând în acest an o creștere de 1.500% și o capitalizare de piață de 274 de miliarde de dolari. Prețul maxim atins joi a fost de 16.777,08 dolari, după ce a început ziua la 13.363,25 dolari pe unitate.

Google pregătește lansarea unui nou serviciu muzical

Deși are mai multe servicii separate de streaming video și pentru muzică, Google intenționează să le unifice sub un singur acoperiș. Conform unor apropiați ai companiei americane, Google ar urma să lanseze un nou serviciu de streaming, numit Remix. Lansarea ar urma să aibă loc în luna martie a anului viitor. Remix va aduce sub același acoperiș două dintre serviciile actuale de streaming ale Google: Play Music și YouTube Red. Astfel, noul serviciu va oferi abonaților atât muzică, cât și video. Marea problemă pe partea de video pentru cei de la Google au fost întotdeauna drepturile de difuzare. Negocierile complicate cu producătorii au făcut ca YouTube Red, serviciu lansat de mai bine doi ani, să fie disponibil doar în 5 țări: Statele Unite, Mexic, Noua Zeelandă, Australia și Coreea de Sud. De cealaltă parte a mesei de negocieri, casele de producție au fost mereu nemulțumite de implicarea celor de la Google. YouTube a fost acuzat că, deși este cea mai populară platformă de video, plătește cei mai puțini bani către producători și artiști. Se pare că, de data aceasta, Google a convins deja trei mai producători să susțină viitorul serviciu de streaming. Este vorba de Sony Music Entertainment, Universal Music Group și Warner Music Group.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.