Economic

Aproape toate licitațiile CJ au fost contestate de Vega și Citadina

Mihai Boicu
10 aug 2017 1733 vizualizări

Aproape toate contestațiile depuse în acest an la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) aparțin firmelor controlat de milionarul gălățean Corneliu Istrate

Foto CJ are probleme cu contestațiile pentru multe din lucrările scoase la licitație

. Din plângerile soluționate de la începutul acestui an, cinci sunt ale firmei Citadina 98 SA, iar una a firmei SC Vega 93 SRL. Vega se află în insolvență și, din cauza acestei situații, a fost eliminată de la licitațiile CJ. De asemenea, nu au fost acceptate nici când Citadina a fost lider de asociere, iar Vega a fost asociat sau subcontractant. Legea 98/2016 a achizițiilor publice permite participarea firmelor în insolvență la licitații doar în anumite condiții, pe care CJ a considerat că Vega nu le îndeplinește. Până acum, CNSC a dat dreptate doar Consiliului Județean Vrancea. Ultima contestație respinsă a fost cu privire la modernizarea drumului județean dintre Vulturu și Maluri, aflat în procedură de licitație de anul trecut. De menționat că la această licitație au făcut plângeri și alte firme care vor să obțină contractul. Vega era în anii trecuți firma care obține aproape toate marile contracte publice din județ, însă acum nu prea mai prinde lucrări în Vrancea. Și în 2016, cele mai multe contestații au aparținut tot celor două firme din Galați. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.