Economic

Financial Times: România, una dintre cele mai performante economii din UE

Ziarul de Vrancea
4 aug 2013 592 vizualizări
Cu o creştere economică de 2,2% în primul trimestru din 2013, România are una din cele mai performante economii din UE, iar o expansiune economică de cel puţin 2% în 2013 pare realizabilă şi va face din această ţară un performer în rândul colegilor din regiune, a arătat analistul Raiffeisen Bank International, Gunter Deuber, pe un blog din Financial Times.

Exporturile au crescut cu 4,6% în primul trimestru iar o creştere de 3-4% pentru acest an pare posibilă. Producţia industrială a crescut cu 4,7% în perioada ianuarie-martie 2013, sectoare precum transporturile, echipamentele electrice şi cel al produselor chimice înregistrând creşteri de până la 10%. Producţia agricolă ar putea avansa cu aproximativ 4-5% în 2013, după un declin dezastruos de 22% consemnat anul trecut în termeni de volum. Potrivit analistului, întărirea exporturilor, combinată cu un declin de 0,3% al consumului gospodăriilor a ajutat România să obţină excedent de cont curent în primul trimestru, un lucru nou pentru România. În plus, România începe să-şi revină, prin restabilirea stabilităţii macroeconomice.
Deficitul bugetar, care a fost de 9% din PIB în 2009, a scăzut la 2,9% din PIB în 2012. Pentru 2013, un deficit sub 3% din PIB pare realizabil. şi, prin reducerea datoriei publice sub 40% din PIB, România a ieşit din procedura de deficit excesiv în iunie. Cheltuielile în sectorul public, cifrate la aproximativ 36% din PIB, sunt de asemenea solide comparativ cu alte state europene sau economii emergente. România a reuşit una din cele mai puternice ajustări ale contului curent din statele UE în ultimii ani. În 2007, deficitul de cont curent a atins 13,4% din PIB. Anul acesta, având în vedere surplusul din primul trimestru, un deficit sub 3% din PIB pare realizabil.
Aceşti factori, alături de o solvabilitatea şi lichiditate solide, sunt reflectaţi pe pieţele de obligaţiuni. Spread-ul dintre randamentele obligaţiunilor guvernamentale româneşti şi cele germane este de doar 230-330 puncte de bază. Dar pieţele financiare nu reprezintă întotdeauna cel mai bun ghid al situaţiei economiei unei ţări. În prezent, FMI laudă România, dar trebuie să vedem contextul: FMI are nevoie de poveşti de succes şi de aceea sprijină ţara. Dar economia României încă nu a depăşit momentele dificile iar realizările sale trebuie puse în context, notează Deuber. În primul rând, economia a înregistrat un declin de aproape 8% în 2009 şi 2010. O redresare modestă înseamnă că nivelul înregistrat înaintea crizei ar putea fi obţinut doar anul viitor. O contribuţie semnificativă în actuala redresare vine din agricultură, care ar trebui să ajute la menţinerea unei inflaţii scăzute şi la îmbunătăţirea încrederii consumatorilor. Dar este greu să obţii recolte bune doi ani la rând, comentează autorul articolului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.