Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Liber la comerţul cu tichete “Rabla”

Ziarul de Vrancea
9 apr 2013 1151 vizualizări
Ministrul Mediului susţine că tichetul din programul "Rabla" este transmisibil

Tichetul valoric de 1.500 de euro care va fi acordat pentru casarea unui autoturism vechi în cadrul Programului "Rabla" va fi transmisibil, dar reducerea de preţ la achiziţionarea unei maşini noi va fi contravaloarea unui singur tichet, a anunţat ieri ministrul Mediului, Rovana Plumb. Prezentă la deschiderea Targului Romenvirotec de la Romexpo, ministrul Rovana Plumb a răspuns la întrebările jurnaliştilor legate de Programul "Rabla" pe 2013, care va fi lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului în 15 aprilie. Ministrul Mediului a spus că după lansarea în dezbatere publică, va mai trece o săpătămană, în care se aşteaptă observaţiile şi propunerile celor interesaţi, înainte ca programul să poată începe. Modul în care se va desfăşura programul va fi stipulat într-un ghid de finanţare, aprobat prin ordin de ministru, astfel că nu va fi necesară adoptarea de către Guvern. Pană în acest moment, este sigur că valoarea voucher-ului va fi de 1.500 de euro, respectiv 6.500 de lei, a precizat ministrul Rovana Plumb. Pentru casarea unei maşini va fi acordat un voucher, care va putea fi folosit pentru achiziţionarea unui automobil nou sau va putea fi vandut de către proprietar.  "Cu siguranţă va fi posibilă înstrăinarea tichetului, pentru că sunt foarte mulţi cetăţeni care nu au posibilitatea să îşi cumpere un autoturism numai în baza tichetului", a spus Rovana Plumb. Ministrul a adăugat că nu va mai exista posibilitatea obţinerii unei reduceri mai mari la achiziţionarea unui nou autoturism, prin prezentarea a pană la trei tichete valorice de către cumpărător. Întrebată care va fi bugetul alocat programului anul acesta, ministrul Rovana Plumb a spus că acesta este în evaluare, precizand totuşi că va fi "aproximativ egal, dar nu mai mare" faţă de cel de anul trecut. Rovana Plumb a mai spus că, din Fondul de Mediu, din care este finanţat Programul "Rabla", trebuie restituită şi vechea taxă auto celor care au caştigat procesul intentat statului, suma necesară fiind estimată în acest moment la un miliard de lei. De la începutul acestui an a fost restituită suma de aproximativ un milion de euro. În 2012, au fost casate 44.857 de autovehicule uzate şi achiziţionate 15.149 de autovehicule noi, dintre care, 4.740 de origine autohtonă, potrivit raportului AFM pe 2012. Pentru achiziţionarea autovehiculelor noi s-au utilizat 44.688 de tichete valorice, dintre cele 45.000 alocate. Anul trecut, AFM a alocat pentru derularea Programului "Rabla" un buget de 171.000.000 de lei, din care s-au cheltuit 153.888.600 de lei.

Trei din patru romani preferă vacanţa la mare, în străinătate

Pentru majoritatea romanilor, cuvantul "vacanţă" este sinonim cu mare şi plajă

Deşi agenţiile din Romania au în oferte croaziere, city break-uri sau circuite, peste 75% dintre pachetele vandute în străinătate sunt vacanţe la mare, în principal în Bulgaria, Grecia, Turcia şi Spania, iar cei mai mulţi turişti caută ofertele all inclusive în hoteluri de 3-5 stele. Pentru majoritatea romanilor, cuvantul "vacanţă" este sinonim cu mare şi plajă. Fie că îşi petrec concediul în ţară, fie că îşi permit să meargă peste graniţe, celor mai mulţi romani le place să îşi încarce bateriile stand la soare, pe ţărmul mării. "Cam 75-80% dintre romanii care cumpără vacanţe în străinătate prin agenţiile de turism merg la mare. Restul se duc în city break-uri sau circuite. Aproape toate familiile cu copii vor la mare. Merg în Bulgaria foarte mulţi, în Grecia, în Turcia, Spania, Croaţia, dar şi în Franţa, pe Coasta de Azur, sau în Italia - Sardinia sau Sicilia", a declarat Cristian Pandel, proprietarul agenţiei Christian Tour, cel mai mare operator de chartere din Romania în acest an, cu 17 destinaţii pe săptămană. El spune că, în general, romanii care pleacă în vacanţe în străinătate pe litoral cauta all inclusive în hoteluri de patru şi cinci stele. "Sunt mai multe chartere în acest an faţă de 2012, iar pentru unele destinaţii numărul lor este chiar dublu. Sunt din ce în ce mai mulţi şi cei care cumpără pachete early booking, iar faţă de acum trei ani s-a dublat numărul acestora. Pentru Grecia sunt creşteri foarte mari în acest an, este mai cerută chiar şi decat Turcia, dar se cere foarte mult şi Spania. A scăzut în schimb cererea pentru Bulgaria. Cred că Grecia «mănancă» din Bulgaria şi chiar din Turcia. Litoralul nostru se bate cu Bulgaria", a adăugat Pandel. Happy Tour, cel mai mare grup de agenţii din Romania, prin turoperatorul său, Prestige Tour, împarte cele mai multe locuri pe chartere cu Christian Tour, avand de asemenea 17 zboruri pe săptămană către Grecia, Turcia, Spania şi Croaţia, atat din Bucureşti, cat şi din cateva oraşe din ţară. "Toate charterele sunt spre destinaţii de litoral. Peste 75% dintre romanii care merg în străinătate se duc pe litoral. Romanii s-au obişnuit dintotdeauna să meargă în vacanţe la mare. Sunt mulţi familişti care caută astfel de oferte, în general all incuslive", a spus Mircea Vladu, directorul Prestige Tour. Preţurile pentru ofertele de litoral încep de la 300 de euro o săptămană la un hotel de patru stele în Antalya, all inclusive, cu avion şi taxe incluse, dar oferte similare pot fi găsite în Grecia în luna mai, dar la un hotel de trei stele, cu demipensiune. La polul opus, în Antalya o săptămană poate costa şi 3.500 - 7.000 de euro de persoană, iar în Creta există locuri exclusiviste, precum golful Elounda, unde se poate închiria un apartament la cateva mii de euro pe noapte. "Oamenii vor să stea la mare şi la soare şi să-şi încarce bateriile. Cea mai mare concurenţă pentru litoralul romanesc o face cel bulgăresc. Litoralul romanesc este destul de scump. Cu tot cu transport, litoralul bulgăresc sau nordul Greciei sunt mai ieftine", a adăugat Vladu.

Evaziune de peste 878 milioane de lei în numai trei luni

Evaziunea fiscală constatată de Garda Financiară în primul trimestru din 2013 totalizează peste 878 milioane lei, fiind întocmite 856 de sesizări penale, precum şi 354 de decizii de blocare a unor sume şi bunuri în valoare totală de 398.695.012 lei, informează instituţia. "În primele trei luni ale lui 2013, comisarii Gărzii Financiare au constatat un prejudiciul total de 878.828.339 lei cauzat bugetului consolidat al statului prin încălcări ale legislaţiei fiscale şi financiar-contabile, motiv pentru care au întocmit 856 sesizări penale, pe care le-au înaintat organelor de urmărire specializată", precizează Felicia Pop, comisarul general al Gărzii Financiare. Ca măsuri asiguratorii pentru recuperarea prejudiciului, comisarii Gărzii Financiare au întocmit 354 de decizii de blocare a unor sume de bani şi sechestrare a unor bunuri, în valoare totală de 398.695.012 de lei, dintre care cea mai mare parte - peste 333 de milioane de lei - constituie bani blocaţi în conturi. Tot în perioada menţionată, la nivel naţional, comisarii Gărzii Financiare au efectuat 37.749 controale şi au constatat şi contravenţii pentru care au dispus sancţionarea cu amenzi în cuantum total de 27.247.140 de lei, precum şi confiscări de numerar şi bunuri în valoare totală de 12.336.371 de lei. Totodată, a fost suspendată activitatea a 1.125 de puncte de lucru, pentru încălcarea obligativităţii de utilizare a aparatelor de marcat electronice fiscale şi a normelor de comercializare a produselor accizabile. În aplicarea prevederilor Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscale nr. 282/2013, au fost monitorizate 109.129 transporturi rutiere intracomunitare, dintre care au fost sigilate 25.084 mijloace de transport mărfuri cu risc fiscal ridicat. Toate aceste activităţi au fost derulate de aproximativ 770 de comisari ai Gărzii Financiare, au precizat reprezentanţii instituţiei.

Lege împotriva rău platnicilor

Reprezentanţii IMM-urilor spun că 6-7% din cecurile, biletele la ordin şi cambiile aduse la bancă de clienţi sunt refuzate la decontare pentru că firmele care au emis respectivele instrumente de plată nu au suficienţi bani în conturi, şi cer de urgenţă actualizarea legislaţiei. "Circa 6-7% din cecurile, biletele la ordin şi cambiile aduse la bancă de clienţi sunt refuzate la decontare pentru că societăţile care au emis respectivele instrumente de plată nu au suficienţi bani în conturi, sumele refuzate reprezentand una dintre cele mai acute probleme din economie în perioada de criză, blocand practic activitatea multor companii", au declarat reprezentanţii Consiliului Naţional al Întreprindrilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR). Consiliul propune elaborarea în regim de urgenţă a unui act normativ care să reglementeze cambia, biletul la ordin şi cecul şi care să asigure un cadrul legal complet şi corespunzător pentru toate instrumentele de plată şi o bună funcţionare a relaţiilor de plăţi şi buna utilizare a instrumentelor de plată. De asemenea, legislaţia trebuie să urmărească eliminarea riscurilor de neplată şi rezolvarea acoperirii eventualelor riscuri de insolvabilitate temporară de către beneficiarul plăţii (deţinătorul titlului) şi pentru transferul drepturilor de beneficiar al plăţii şi să asigure celeritate în angajarea răspunderii penale şi patrimoniale în caz de incidente. Reprezentanţii IMM-urilor mai solicită introducerea unui sistem de publicare în timp real a societăţilor comerciale cu incidente de plată. Potrivit CNIPMMR, biletul la ordin este reglementat de Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin (publicată în Monitorul Oficial nr. 100/1934), cu mai multe modificări suferite în decursul celor 79 de ani de existenţă. "Legea nr. 58/1934 a făcut obiectul atat unor critici de neconstituţionalitate, cat şi al interpretărilor din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea uniformizării practicii instanţelor. De asemenea, au fost semnalate probleme de interpretare şi aplicare a legii, precum şi omisiuni de reglementare, în sensul că nu prevede în mod expres că şi biletul la ordin are valoare de titlu executoriu", a adăugat sursa citată.

Micii investitori se bat pe acţiunile Transgaz

Cererea de acţiuni Transgaz din partea micilor investitori este de aproape trei ori peste titlurile disponibile pe această tranşă, subscrierile însumand 19 milioane euro, în condiţiile în care investitorii au fost atraşi de discountul de 5% acordat în primele trei zile ale ofertei derulate de stat. Pană marţi, în jurul orei 12:00, tranşa subscrierilor mici (între 10 şi 1.000 de acţiuni) era suprasubscrisă de aproape trei ori. Pe această tranşă sunt alocate 7% din toate acţiunile scoase la vanzare de stat. "Astăzi aproape că nu s-a întamplat nimic pe tranşa mică. Pană luni a fost nebunie", a afirmat un broker. Interesul ridicat pe această tranşă este determinat de discountul de 5% acordat în primele trei zile ale ofertei. În următoarele şase zile ale ofertei, discountul va fi de 3%. Micii investitori pot subscrie acţiunile la pragul maxim al ofertei, respectiv de 230 lei/acţiune, iar preţul de vanzare este determinat în funcţie de subscrierile de pe tranşa investitorilor instituţionali, la care se aplică discountul de 3% - 5%. Subscrierile pe aceată tranşă valoarează în prezent 84,5 milioane lei (19,1 milioane euro). Astfel, statul ar urma să încaseze de pe această tranşă 20 milioane lei (4,5 milioane euro), dacă preţul va fi stabilit la nivelul minim al ofertei şi se va aplica un discount de 5%. Dacă preţul va fi stabilit la maximul din ofertă şi se aplica acelaşi discount de 5%, valoarea acestei tranşe este de aproape 28 milioane lei (peste 6 milioane euro). Pană marţi, în jurul orei 12:00, pe tranşa destinată marilor investitori de retail (de peste 1.000 de acţiuni), subscrierile au ajuns la aproape 53% din titlurile de pe acest segment. Investitorilor mari de retail le sunt alocate 8% din titlurile Transgaz din ofertă şi aceştia pot subscrie acţiunile tot la preţul maxim, de 230 lei. Astfel, valoarea subscrierilor pe această tranşă este de în prezent de 17,2 milioane lei (3,9 milioane euro). Brokerii se aşteaptă ca marii investitori de retail şi investitorii instituţionali să plaseze majoritatea ordinelor în ultimele zile de derulare a ofertei.

Microsoft şi Nokia s-au plans UE de concurenţa Google

Organizaţia FairSearch, reprezentand 17 companii, între care Microsoft şi Nokia, a transmis o plangere către UE privind poziţia dominantă a Google pe piaţa sistemelor de operare pentru smartphone-uri, prin intermediul programului Android, potrivit Bloomberg. Sesizarea face parte dintr-o campanie de a determina UE să amendeze sau să schimbe comportamentul Google, proprietarul celui mai mare motor de căutare online din lume. UE ar trebui să investigheze "comportamentul înşelător al Google pentru blocarea concurenţei" pe piaţa dispozitivelor mobile, cu scopul "de a-şi consolida controlul asupra datelor de pe internet ale consumatorilor". "Google îşi folosesşte sistemul de operare Android pe post de «cal troian» cu scopul de a-şi păcăli partenerii, de a monopoliza piaţa dispozitivelor mobile şi de a controla datele consumatorilor. Eşecul de a lua măsuri va face încuraja Google să repete abuzurile de poziţie dominantă, în contextul orientării tot mai puternice a utilizatorilor către platforme mobile dominate de Android", a afirmat un avocat al FairSearch. UE investighează deja operaţiunile de căutare online ale Google, iar rivalii companiei au transmis aproape săptămanal autorităţilor europene sesizări.

Rocada datoriilor de la CFR

ANAF va prelua un debit restant, în cuantum de 119 milioane lei, pe care CFR SA îl înregistrează la AVAS, iar ulterior CFR Marfă va prelua o datorie de 605,9 milioane lei pe care CFR SA o are la ANAF, scăzută din sumele datorate de transportatorul de marfă administratorului reţelei feroviare. Prevederile sunt incluse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale, elaborat de Ministerul Transporturilor. "Avand în vedere că reducerea arieratelor către bugetul general consolidat este una dintre ţintele convenite prin Scrisoarea de intenţie şi Memorandumul tehnic de înţelegere din Aranjamentul Stand-by de tip preventiv dintre Romania şi Fondul Monetar Internaţional, pentru asigurarea încadrării în acest obiectiv este necesară promovarea măsurilor propuse prin prezentul act normativ. Neîncadrarea în ţinta de reducere a arieratelor convenită cu acesta ar avea drept consecinţă derularea cu dificultate a Aranjamentului Stand-by", se spune în nota de fundamentare a proiectului.

Harta şomajului din ţară

Rata şomajului a fost în luna martie de 5,58 la sută, fiind înregistraţi 492.427 de şomeri, cu 17.982 mai puţini decat în februarie, informează, marţi, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Rata şomajului înregistrată la sfarşitul lunii martie a fost cu 0,20 puncte procentuale mai mică decat cea din februarie şi cu 0,43 puncte procentuale mai mare faţă de cea din martie 2012. În evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă au fost înregistraţi în martie 492.427 de şomeri, cu 17.982 mai puţini faţă de luna februarie. Rata şomajului masculin a scăzut în martie faţă de februarie de la 6,47 la sută la 6,22 la sută, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 5,02 la sută la 4,87 la sută. Potrivit ANOFM, din numărul total de şomeri, 60.360 au sub 25 de ani, 39.144 au între 25 şi 29 de ani, 118.944 au între 30 şi 39 de ani, 139.002 au între 40 şi 49 de ani, 63.664 au între 50 şi 55 de ani şi 71.313 au peste 55 de ani. Rata şomajului a scăzut în judeţele Alba (cu 0,60 puncte procentuale), Harghita (cu 0,49 puncte procentuale), Gorj (0,41 puncte procentuale), Mureş (0,39 puncte procentuale), Sălaj (0,39 puncte procentuale) şi Bacău (cu 0,39 puncte procentuale). Cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului au fost înregistrate în judeţele Vaslui (11,20 la sută), Mehedinţi (10,37 la sută), Teleorman (10,08 la sută), Dolj (9,96 la sută), Alba (9,12 la sută), Galaţi (9,11 la sută) şi Buzău (8,37 la sută).





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.