Economic

VIDEO!!Carne confiscată de langă abatorul TSDM Dollar Prod

Ziarul de Vrancea
12 feb 2013 4926 vizualizări
Silviu Trăşculescu susţine că nu a mai dat de o lună de zile pe la abatorul care se află în procedura administrării speciale după intrarea în faliment.O maşină cu 600 kg de carne aparţinand fostului asociat al lui Silviu Trăşculescu, Dumitru Mocanu, a fost găsită ieri langă abatorul de la Mandreşti.Inspectorii de la DSVSA spun că marfa nu avea nici un document şi a fost confiscată, fiind trimisă la abatorul din Homocea pentru incinerare.Oficial, abatorul TSDM Dollar Prod este închis, fiind în “grija” lichidatorului LexProd Insolv, însă autorităţile bănuiesc că aici ”tranşează la negru”

Aparent, o banală întamplare a dus la descoperirea unui transport ilegal de carne de vită şi porc, de provenienţă necunoscută. Asta în mod oficial, pentru că neoficial, ar fi vorba de animale sacrificate ilegal chiar la Focşani, operaţiune de care este bănută conducerea abatorului SC TSDM Dollar Prod SRL Focşani, care a aparţinut familiei fostului deputat Alin Trăşculescu. Conform poliţiştilor vranceni, “la un control în trafic a fost identificat un autovehicul care transporta o cantitate de aproximativ 150 kg de carne fără ca şoferul să poată prezenta documete de provenienţă şi de însoţire a mărfii. S-a luat măsura sancţionării contravenţionale”, după cum a precizat inspectorul Bogdan Toader, ofiţerul de presă al IPJ Vrancea. Luat la bani mărunţi, şoferul a dat în vileag mai multe. Aşa se face că o echipă mixtă formată din poliţişti, inspectori de la Direcţia Sanitar- Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vrancea a ajuns în apropierea abatorului de la Mandreşti, SC TSDM Dollar Prod SRL Focşani, în prezent oficial închis, unitate administrată în trecut de Silviu Trăşculescu, tatăl fostului deputat PDL şi de partenerul său Dumitru Mocanu. De anul trecut, abatorul, care a fost construit cu bani europeni prin fonduri SAPARD, se află în procedura administrării speciale, fiind acum în “grija”lichidatorului judiciar LexProd Insolv. “Eu am aflat recent de povestea asta. Maine (n.r.- azi) dimineaţă o să merg acolo să văd care este treaba. Eu ştiu că abatorul este închis şi este păzit. Nu cred că acesta ar fi putut funcţiona”, a declarat lichidatorul Viorel Budeanu. Acesta nu a mai spus însă că nu poate garanta că nu s-a intrat în abator.

Maşina lui Mocanu, plină de carne langă abator

Pe fir au intrat şi medicii veterinari care au confirmat că au găsit sute de kilograme de carne fără documente, despre care se crede că urmau să fie vandute “la negru”. “Reprezentanţii Poliţiei au oprit în trafic o maşină care avea circa 150 de kilograme de carne de vită şi porc, şoferul neavand asupra sa nici un fel de acte de provenienţă. De asemenea, langă abatorul Dollar Prod mai era o maşină care avea în jur de 600 de kilograme de carne. Maşina aparţine lui Dumitru Mocanu, fost acţionar la abator. Nici această cantitate de carne nu avea documente de provenienţă, documente care să ateste examenele medicale. Mocanu a fost sancţionat cu o amendă în valoare totală de 1.000 de lei, iar carnea a fost confiscată şi trimisă la abatorul din Homocea spre a fi incinerată”, a declarat Necula Botezatu, directorul DSVSA Vrancea.

Silviu Trăşculescu: “Am predat cheile abatorului”

Silviu Trăşculescu, fostul director şi acţionar al abatorului de la Mandreşti, a refuzat orice asociere cu evenimentele de ieri. “Eu şi familia mea nu mai avem treabă cu abatorul. Este închis, eu nu am mai fost pe acolo de mai bine de o lună, am predat cheile, nu mai ştiu şi nu vreau să mai ştiu nimic”, a precizat Silviu Trăşculescu, tatăl fostului deputat şi fost preşedinte al PDL Vrancea. Fostul său acţionar, Dumitru Mocanu, nu a fost de găsit ieri pentru a comenta situaţia în care se află. Reprezentanţii abatorului au solicitat singuri în 2011 intrarea în insolvenţă şi reorganizarea judiciară, după ce nu au mai reuşit să achite datoriile acumulate, în valoare de peste 2 milioane de euro. Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) au preluat ancheta, urmand să stabilească de unde provine carnea, unde a fost sacrificată şi mai ales în ce condiţii. (G. SAVA, S. TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
, acum 4089 zile, 22 ore, 45 minute, 31 secunde
la puscarie cu familia de borfasi trasculescu, in afara de puiu corneliu nimeni nu este pro trasca in comentarii !!! jos golanul !!! jos mafiotul lungan si tzepar !!! sa ne dai banii inapoi, golanule, citeste integral
VICTOR, acum 4090 zile, 5 ore, 44 minute, 23 secunde
Daca marfa era proaspata,lucru dovedit in laborator de ce nu a fost data spitalului sau cantinei vreunui internat?!Dupa ce ca suntem saraci,mai tinem si coada sus!
acoperit, acum 4090 zile, 7 ore, 9 minute, 24 secunde
Cată intelingență din partea organelor care au început să cate după ce..... șoferul luat la bani mărunți a dat în vileag mai multe......Aceeași metodologie și acum cand ne rugăm de citeste integral
iancu jianu, acum 4090 zile, 8 ore, 3 minute, 30 secunde
nu stiu ce a fost in capul lui trasculescu ala batrin cind acum mai multi ani l-a luat ca si asociat pe nitu dirgan ;un om fara prea multa scoala,un impatimit al jocurilor de noroc si al cheltuirii citeste integral
danb, acum 4090 zile, 15 ore, 52 minute, 10 secunde
Inca un succes al teoriei geneticii care demonstreaza ca multe trasaturi se mostenesc. In cazul de fata se observa ca aplecarea spre infractiuni s-a mostenit in cazul familiei Trasculescu de la tata citeste integral
Aexandru, acum 4090 zile, 16 ore, 7 minute, 26 secunde
Taierile ilegale facute de romii din Homocea etc nu se vad, fix la cel mai modern abator din zona se vad :) Sa mearga acolo cei care vad ca tot fac exces de zel politic
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.