Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE TVA de 9% la paine e bătut în cuie

Ziarul de Vrancea
3 feb 2013 761 vizualizări
Măsura va fi aplicată pe o perioadă de şase luni şi are statut de experiment

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, la Comisiile parlamentare de buget, că măsura reducerii TVA la 9% pentru paine este un angajament politic care ar putea fi aplicat în 2013, în condiţia în care efortul bugetar pe 6 luni este de 100 de milioane de lei. Constantin a susţinut cu ocazia prezentării bugetului Ministerului Agriculturii în Comisiile parlamentare că unul dintre obiectivele sale rămane reducerea TVA la 9% pentru alimentele de bază, fiind menţinut proiectul pilot pentru paine în 2013. "TVA de 9% este un angajament politic pe care sunt convins că putem să-l aplicăm, chiar în anul 2013, eu voi milita în permanenţă pentru proiectul pilot pe care l-am anunţat de a avea TVA la produsul acesta – paine – de 9%. Din punctul meu de vedere cred că trebuie să avem 9% pe tot lanţul de producţie, deci mă refer la cereale, la făină şi la paine. În felul acesta putem să combatem foarte mult din evaziunea fiscală", a spus Constantin. El a menţionat că efort bugetar pentru paine, pe 6 luni, ar implica iniţial potrivit estimărilor 100 de milioane de lei. "Cred că ne putem permite la un moment dat şi în funcţie de creşterea economică un astfel de experiment şi dacă el va funcţiona şi colectările vor fi mai mari sunt convins că după aceea mult mai uşor putem să extindem şi la alte produse", a mai spus Constantin. Pe de altă parte, ministrul a precizat că singura problemă în ceea ce priveşte bugetul Agriculturii vizează subvenţia pentru motorină pentru agricultori, în cazul căreia încă nu există cadrul normativ. El a mai precizat că în acest sens va fi notificată Comisia Europeană pentru a obţine acordul acestui for în sensul menţinerii subvenţiei la motorină.

Înţepături între parlamentari la adoptarea bugetului

proiectul legii bugetului de stat pe 2013 a fost adoptat de comisiile parlamentare de buget-finanţe

Comisiile de buget-finanţe ale Parlamentului au adoptat, la sfarşitul săptămanii trecute, cu amendamente, proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2013. Raportul favorabil a întrunit 23 de voturi "pentru", 3 abţineri şi 5 voturi "împotrivă". Membrii celor două comisii de specialitate urmează să dezbată şi să voteze în cursul serii de vineri şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013. Cu ocazia votului, mai mulţi parlamentari ai puterii au făcut remarca potrivit căreia "majoritatea funcţionează", în timp ce parlamentarii PSD şi PNL aplaudau. Ulterior, unul dintre membrii comisiilor de buget a continuat: "Opoziţia nici la vot nu e unită", făcand referire la faptul că parlamentarii PPDD s-a abţinut la vot, iar parlamentarii PDL au votat împotrivă.  La nivelul comisiilor de buget-finanţe a fost amendat proiectul legii bugetului de stat pe anul 2013, faţă de forma popusă de Guvern, fiind realizate o serie de redistribuiri de sume de la bugetul Ministerului de Finanţe către alţi ordonatori de credite. Joi, parlamentarii din comisiile de buget-finanţe au aprobat un amendament al deputatului PSD Viorel Ştefan privind alocarea sumei de un milion de lei pentru studiul de fezabilitate pentru centura Slatina. Suma de un milion va fi luată de la Ministerul Finanţelor.  De asemenea, parlamentarii din comisiile de buget-finanţe au aprobat, cu acordul majorităţii şi al opoziţiei, un alt amendament al lui Viorel Ştefan prin care se suplimenta de la Ministerul de Finanţe cu suma de cinci milioane de lei programul de sprijin al Cultelor. Bugetul Ministerului Justiţiei a fost suplimentat, la comisiile de buget, cu 10 milioane de lei din necesarul de peste 183 de milioane de lei pentru aplicarea Codului de procedură civilă. Comisiile juridice adoptaseră, anterior, un amendament pentru suplimentarea bugetului MJ cu 183 de milioane de lei pentru aplicarea Codului de procedură civilă. În Comisiile de buget-finanţe din Parlament nu a mai fost susţinut însă amendamentul. În schimb, la propunerea deputatului PSD, Viorel ştefan a fost adoptată, în Comisiile de buget, suplimentarea bugetului MJ cu 10 milioane de lei. De asemenea, bugetul Ministerului Dezvoltării şi Administraţiei a fost suplimentat în comisiile de buget din Parlament cu 7 milioane de lei pentru programele privind pietruirea sau astfaltarea drumurilor locale, la propunerea deputatului PSD Viorel Ştefan.  Bugetul SIE a fost majorat cu 2 milioane de lei, la nivelul Comisiilor de buget din Parlament, faţă de suma alocată iniţial prin proiectul bugetului de stat pe anul 2013, unde erau prevăzute 180 de milioane de lei. Comisiile au adoptat un amendament formulat de deputatu PNL Gheorghe Dragomir, prin care a fost suplimentat bugetul SIE cu 2 milioane de lei, fiind redus bugetul pentru Ministerul de Finanţe. Vineri, comisiile parlamentare de buget au adoptat amendamente la bugetul Ministerului Educaţiei care reprezintă realocări de fonduri pentru obiective noi, cum ar fi 2.700.000 lei pentru Laboratorul de Cercetare de la Murighiol sau 1.500.000 lei pentru studioul de teatru de la UNATC. Deputatul PSD Vasile Popeangă a citit patru amendamente pentru realocări de fonduri în cadrul Ministerului Educaţiei, care au fost agreate de ministrul pentru Buget, Liviu Voinea, şi aprobate de comisii.  Astfel, pentru obiectivul nou "Laboratorul de cercetare Murighiol", din judeţul Tulcea, vor fi alocate 2.700.000 lei, urmărindu-se crearea Centrului internaţional de studii Dunăre- Delta Dunării- Marea Neagră. Pentru un alt obiectiv de investiţii cu denumirea "Studio de teatru la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale Bucureşti" vor fi alocate 1.500.000 lei, din care 500.000 lei de la buget şi 1.000.000 lei din venituri proprii. Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2013 urmează să intre în dezbaterea plenului Parlamentului.

Profituri uriaşe din exploatarea petrolului

Exxon Mobil şi Chevron, cele mai mari companii petroliere din SUA, au realizat anul trecut profituri în valoare totală de peste 70 miliarde de dolari, datorită ieftinirii petrolului pe piaţa americană, care a consolidat performanţa financiară a rafinăriilor de carburanţi, potrivit Bloomberg. Profitul net al Exxon Mobil a crescut anul trecut cu 9,3%, la 44,88 miliarde de dolari, cu puţin sub recordul înregistrat de companie în 2008, cand a reuşit un rezultat net de 45,22 miliarde de dolari. Chevron a raportat pentru 2012 un profit net de 26,2 miliarde de dolari, în scădere cu 2,7% faţă de caştigul record de 26,9 miliarde de dolari din 2011. Principalul factor care a condus la profiturile uriaşe este preţul tot mai mic al ţiţeiului pe piaţa SUA, care reduce cheltuielile rafinăriilor în condiţiile în care chiar anul trecut unii analişti sfătuiau cele două companii să restrangă producţia de carburanţi. Rapoartele prezentate la sfarşitul acestei săptămani de Exxon şi Chevron relevă că profiturile obţinute din procesarea petrolului au estomplat complet efectul scăderii caştigurilor obţinute din producţia de petrol şi gaze naturale. În ultimele trei luni ale anului, Exxon a realizat un profit net de aproape 10 miliarde de dolari, maximul ultimilor 5 ani, iar Chevron a stabilit un nou record în istoria companiei, cu un caştig de 7,25 miliarde de dolari. Exxon şi Chevron au rezistat în ultimii ani trendului din industria petrolieră americană de a vinde rafinării şi a se concentra pe producţia de petrol şi gaze, spre deosebire de rivali precum ConocoPhillips şi Marathon Oil.

Industria îngrijirii animalelor face miliarde pe bandă rulantă

Pfizer a atras 2,24 miliarde de dolari prin listarea la bursă a companiei de medicină veterinară Zoetis, cea mai mare ofertă publică după cea a Facebook, succesul operaţiuni subliniind perspectivele de creştere ale industriei îngrijirii animalelor. Pfizer a reuşit să obţină, la listare, un preţ peste intervalul propus în prospect, iar interesul ridicat al investitorilor pentru compania de medicină veterinară a fost evidenţiat şi de performanţele acţiunilor în prima şedinţă de tranzacţionare, cand au urcat cu 19%, potrivit Bloomberg. Grupul farmaceutic a oferit 86,1 milioane de acţiuni Zoetis, circa 17% din companie, la 22-25 dolari pe unitate, însă cererea ridicată a determinat un preţ de 26 dolari, peste intervalul propus. Acţiunile companiei au închis vineri la New York la peste 31 dolari. Zoetis a fost evaluată, la listare, la 13 miliarde de dolari, devenind astfel cea mai mare companie de medicină veterinară listată la bursă. Principalii concurenţi ai Pfizer pe această piaţă, Merck & Co. şi Eli Lilly, au anunţat că nu au intenţia de a vinde diviziile respective. Zoetis este prima mare companie dedicată exclusiv îngrijirii animalelor scoasă la vanzare, iar succesul ofertei publice derulate de Pfizer evidenţiază perspectivele de creştere ale unei industrii care depinde pe de o parte de nivelul de trai al consumatorilor casnici şi, pe de altă parte, de capacitatea de a investi a crescătorilor de animale. Ascensiunea marilor economii emergente, precum Brazilia, China şi India, contribuie la creşterea industriei veterinare pe toate fronturile în pofida situaţiei dificile a economiilor mature - America de Nord, Europa şi Japonia.

Google a atins un nou maxim pe bursă

Acţiunile Google au atins un nou maxim record pe bursa de la New York, finalizand săptămana la 775,6 dolari, preţ care asigură companiei o valoare de piaţă de 255,69 miliarde de dolari, datorită rezultatelor financiare peste aşteptări şi optimismului investitorilor privind perspectivele de creştere. Google a închis vineri în urcare cu 2,6%, la cel mai ridicat preţ de la listarea companiei, în august 2004, şi afişează un avans de 34% în ultimele 12 luni, faţă de o apreciere de 14% pentru indicele Standard & Poor's 500 al bursei de la New York, transmite Bloomberg. Compania se bucură de creşterea cererii pentru publicitate pe dispozitive mobile şi servicii localizate de advertising online, zone unde concurează cu rivali precum Facebook. Profitul Google a crescut cu 6,7% în ultimele trei luni ale anului trecut, la 2,9 miliarde de dolari, depăşind estimările analiştilor, datorită veniturilor mai ridicate din publicitate în perioada sărbătorilor de iarnă. Veniturile companiei au urcat cu 37% în trimestrul al patrulea al anului trecut faţă de perioada corespunzătoare din 2011, de la 10,5 miliarde de dolari la 14,4 miliarde de dolari.  "Google are o prezenţă semnificativă în toate zonele de creştere ale sectorului publicităţii online. În loc să parieze pe cel mai rapid alergător, avem de-a face cu cineva care se bate pe toate fronturile", comentează pentru Bloomberg un analist american. Google a atras anul trecut 41% din totalul veniturilor din domeniul publicităţii digitale din SUA, potrivit EMarketer Inc. Pe segmentul advertisingului mobil, Google are o cotă de piaţă de 53%, faţă de 8,4% pentru Facebook. Compania domină autoritar şi sectorul publicităţii prin motoare de căutare, unde are o cotă de piaţă de 75%.

China anunţă că este pregătită să exporte un reactor

China este pregătită să exporte un reactor nuclear de a treia generaţie, de tip CAP1400, dezvoltat pe baza celui de tip AP1000 Westinghouse, a anunţat Gu Jun, directorul general al grupului State Nuclear Power Technology Corporation, citat în ediţia de sambătă a ziarului China Daily, relatează AFP. Niciun reactor de "generaţia a treia", ai cărui constructori promit o siguranţă şi o longevitate crescute în comparaţie cu cele ale reactoarelor actuale, nu a fost pus în funcţiune în lume pană în prezent. Patru exemplare ale reactorului de tip AP1000, aparţinand consorţiului americano-japonez Westinghouse-Toshiba, se află în construcţie, în prezent, la două instalaţii, în estul Chinei, iar mai multe altele în Statele Unite. Construirea primului reactor de tip CAP1400, aflat în prezent în curs de dezvoltare, ar urma să înceapă anul acesta la instalaţia de la Rongcheng, în estul provinciei Shandong (est), iar lucrările ar urma să fie finalizate în 2017. "Explorarea pieţei mondiale pentru (reactorul de tip) CAP1400 va începe în 2013", a declarat Gu Jun vineri, în cadrul unui colocviu organizat în capitala chineză, anunţă China Daily, precizand că această explorare va fi efectuată împreună cu Westinghouse.

Mercedes a devenit liderul pieţei auto de lux din SUA

Vanzările Mercedes-Benz în SUA au crescut cu 11% în luna ianuarie, Daimler reuşind un început mai bun de an decat rivalul BMW, cele două grupuri germane continuand să-şi dispute piaţa americană a automobilelor de lux la doi ani după ce au detronat Lexus, liderul tradiţional. Mercedes a anunţat că a vandut în ianuarie peste 22.500 de automobile în SUA, în urcare cu 11%, în timp ce vanzările BMW au avansat cu numai 0,7%, la 16.513 unităţi, transmite Bloomberg. Lexus, divizie a Toyota, a înregistrat un avans de 32%, la 16.211 livrări. Deşi Mercedes-Benz conducea după primele 11 luni, BMW a reuşit anul trecut să se menţină ca lider pe piaţa automobilelor de lux din SUA cu o creştere puternică în luna decembrie. Lexus a fost cea mai populară marcă auto de lux din SUA timp de 11 ani, însă cutremurul devastator din martie 2011 din Japonia a afectat producţia grupului Toyota, permiţand concurenţilor germani să preia conducerea. Cea mai bine vandută marcă americană de lux este Cadillac, care s-a plasat pe locul al patrulea în ianuarie, cu 13.116 automobile vandute, în urcare cu 47%. Audi a înregistrat o creştere de 7,5%, la 10.056 unităţi.

Bonusurile bancherilor vor fi limitate

Deutsche Bank, cea mai mare bancă europeană după active, va limita la 300.000 de euro transferurile efectuate în acest an în contul bonusurilor acordate angajaţilor, cu plăţile în cash plafonate la maximum 150.000 euro, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei. Plafonul se va aplica tuturor angajaţilor, care vor fi informaţi oficial săptămana viitoare, au adăugat sursele citate. Astfel, angajaţii seniori vor primi pană la 150.000 euro în cash, restul bonusurilor urmand să fie acordate sub formă de acţiuni începand din luna august. Anul trecut, cea mai mare bancă germană a limitat transferurile în contul bonusurilor la 200.000 euro. Deutsche Bank a desemnat în octombrie o comisie din care fac parte mai mulţi directori executivi şi un fost ministru de Finanţe german pentru a evalua şi, eventual, reorganiza sistemul de recompensare a angajaţilor. În septembrie, grupul a anunţat că va prelungi de la 3 la 5 ani termenul minim pană la care acţiunile acordate drept compensaţie directorilor nu pot fi înstrăinate. Deutsche Bank a înregistrat o pierdere de 2,17 miliarde euro în ultimele trei luni ale anului trecut, cea mai mare din ultimii 4 ani, din cauza costurilor de restructurare şi cheltuielilor de natură juridică. Banca va distribui pentru anul 2012 bonusuri în valoare totală de 3,2 miliarde euro, în scădere cu 11%.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.