Economic

MOZAIC ECONOMIC"Statele trebuie să lase în urmă lumea basmelor"

Ziarul de Vrancea
2 dec 2012 840 vizualizări
Avertismentul îi aparţine celui mai puternic bancher din Europa u "Nu am ieşit încă din criză”, susţine preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi

Criza zonei euro este departe de a se fi încheiat, iar statele membre trebuie să controleze mai strict bugetele şi să implementeze o uniune bancară, pentru a lăsa în urmă o "lume a basmelor" care a permis dezvoltarea problemelor, a declarat preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi. Criza datoriilor din uniunea monetară va continua şi anul următor, a declarat Draghi, la Paris, pentru postul de radio Europe 1, preluat de CNBC. "Nu am ieşit încă din criză. Recuperarea pentru cea mai mare parte a zonei euro va începe în 2013" a spus Draghi. Şeful BCE a adăugat ulterior, la o conferinţă cu oficiali importanţi din sectorul financiar, că actuala criză "a arătat că am trăit într-o lume a basmelor". Datoriile nesustenabile, băncile nesigure şi slaba coordonare a deciziilor au condus la declanşarea crizei în urmă cu trei ani, a spus el. Conducerea BCE are programată săptămana următoare întalnirea lunară de politică monetară, iar analiştii se aşteaptă la menţinerea ratei cheie la minimul record de 0,75%. Bancherii sunt, însă, divizaţi în privinţa unei posibile reduceri a dobanzii anul următor. Preşedintele BCE a subliniat că programul de achiziţii nelimitate de obligaţiuni anunţat de bancă a ajutat la stabilizarea condiţiilor din piaţa financiară. Programul BCE este pregătit pentru a cumpăra obligaţiuni ale statelor care se împrumută prea scump, însă poate începe doar după ce primeşte o cerere oficială pentru ajutor din partea unui guvern. Anunţarea planului a fost, însă, suficientă pentru a reduce presiunea din piaţa financiară asupra Spaniei şi Italiei. "Efectul de înceredere al programului a fost semnificativ", a declarat Draghi. Şeful băncii zonei euro a îndemnat guvernele să continue cu implementarea uniunii bancare. Aceasta trebuie să se aplice tuturor băncilor, pentru a evita fragmentarea sectorului. Poziţia lui Draghi pune BCE în contradicţie cu Germania. Berlinul vrea ca supravegherea sistemului bancar de către BCE să se aplice doar marilor instituţii de credit.

Numărul retailerilor interesaţi să vină în Romania este în scădere

Cea mai importantă ţintă pentru retaileri în 2013 este Germania, ceea ce reflectă o economie relativ puternică.

Numărul retailerilor interesaţi să se extindă pe piaţa romanească anul viitor este mai mic decat cel din 2011, potrivit unui sondaj al companiei de consultanţă imobiliară CBRE în randul a 100 de companii, din care reiese că mai puţin de 10% dintre acestea văd Romania ca viitoare destinaţie. Anul trecut, aproape 15% dintre retaileri vedeau Romania ca o posibilă piaţă de extindere în 2012, potrivit CBRE. Alte pieţe din Europa Centrală şi de Est, care atrag interesul a mai puţin de 10% dintre retailerii contactaţi mai sunt Croaţia, Ungaria, Grecia, Slovacia, Bulgaria şi Serbia. În această categorie se regăsesc însă şi pieţe importante din Europa, precum Danemarca, Portugalia, Norvegia, Finlanda şi Irlanda. Cea mai importantă ţintă pentru retaileri în 2013 este Germania (peste 50% dintre companii), ceea ce reflectă o economie relativ puternică. Toate celelalte ţări sunt vizate de un număr mai redus de retaileri decat anul trecut. După Germania, următoarele pieţe care sunt pe harta unui număr mare de retaileri anul viitor sunt Austria, Olanda, Marea Britanie, Polonia, Spania şi Franţa (cu procente de 20-49% din total). Din sondaj mai reiese că planurile retailerilor în ceea ce priveşte numărul de magazine pe care le au în plan pentru deschidere în 2013 nu s-au schimbat semnificativ.  Astfel, o proporţie similară de retaileri cu cea de anul trecut au în plan deschidere a pană în 10 magazine (44%). O treime dintre companii - mai multe decat anul trecut - vor să deschidă 11-30 de unităţi, ceea ce reflectă, susţin autorii sondajului, un nivel ambiţios, dar realistic, de extindere, avand în vedere dificultăţile de a accesa spaţiile cele mai bune în multe pieţe. "Oricum, planurile mari de expansiune s-au menţinut pe agenda catorva retaileri, 20% dintre aceştia avand ca ţintă deschiderea a peste 30 de magazine, faţă de 25% anul trecut", apreciază sursa citată.

ArcelorMittal promite investiţii în Franţa după ameninţările autorităţilor

Guvernul socialist de la Paris şi producătorul de oţel ArcelorMittal au ajuns la o înţelegere în disputa privind viitorul combinatului deţinut de grup la Florange, iar acordul permite Franţei să nu pună în aplicare ameninţarea cu naţionalizarea operaţiunilor, potrivit Financial Times. Acordul include concesii de ambele părţi, după o săptămană în care relaţiile au fost tensionate de declaraţiile ministrului responsabil pentru industrie, Arnaud Montebourg, referitor la grupul condus de miliardarul indian Lakshmi Mittal. Montebourg a acuzat ArcelorMittal de minciună şi şantaj, afirmand chiar: "Nu-l mai vrem pe Mittal în Franţa". Preşedintele francez, Francois Hollande, a susţinut o ameninţare a ministrului privind naţionalizarea combinatului de la Florange, din nord-estul Franţei, dacă grupul nu renunţă la planurile de a închide definitiv două furnale. Înţelegerea include un angajament al ArcelorMittal de a renunţa la planul vizand desfiinţarea a 600 din cele 2.600 de locuri de muncă de la Florange şi de a investi 180 de milioane de euro în următorii cinci ani pentru a dezvolta producţia de oţel la combinat. Cele două furnale aflate în dispută, despre care grupul a afirmat că trebuie închise din cauza supracapacităţii de producţie de oţel din Europa, vor rămane oprite, dar nu vor fi închise definitiv. Premierul francez, Jean-Marc Ayrault, a anunţat că ArcelorMittal a acceptat să le menţină pregătite pentru reluarea activităţii, în cadrul unui program de introducere a furnalelor într-un program pentru reducerea emisiilor poluante. Guvernul este pregătit să investească 150 de milioane de euro într-un astfel de program, care vizează capturarea de dioxid de carbon şi este susţinut de Uniunea Europeană. Anterior, ArcelorMittal a semnalat că nu era interesat de program la Florange. Opţiunea naţionalizării nu mai este luată în calcul "în urma angajamentelor ArcelorMittal", a declarat Ayrault, adăugand, însă, că înţelegerea trebuie respectată în totalitate. Oficialul a părut a reitera ameninţarea cu naţionalizarea operaţiunilor de la Florange de către stat, în cazul în care grupul nu-şi respectă angajamentele.  "Guvernul va folosi toate instrumentele de care dispune, dacă nu se respectă acordul", a spus el. Reacţia sindicatelor reflectă, însă, dezamăgire că statul nu a pus în practică avertismentul de naţionalizare, scrie Financial Times.

Facebook deschide calea furnizorilor de jocuri

Facebook şi Zynga au modificat termenii unui contract exclusivist de colaborare, astfel că şi alţi dezvoltatori de jocuri vor avea un acces mai uşor la utilizatorii celei mai mari reţele de socializare din lume, transmite Bloomberg. Noii termeni ai contractului uşurează înregistrarea, plăţile şi condiţiile de publicitate pentru Zynga, care obţine majoritatea veniturilor prin vanzarea de bunuri virtuale în jocurile accesate de utilizatorii Facebook. Acordul oferă Zynga posibilitatea să folosească şi alte site-uri, inclusiv portalul propriu, dar elimină statutul special deţinut pe Facebook din 2010, cand şefii celor două companii au încheiat un acord pe cinci ani. Utilizatorii Zynga vor putea face plăţile şi prin alte mijloace decat prin Facebook Payments, iar compania poate opta să nu posteze publicitatea Facebook. în plus, Facebook va putea să dezvolte jocuri proprii. Noul acord permite astfel altor dezvoltatori de jocuri posibilitatea de a atrage utilizatori ai reţelei sociale, a declarat Will Harbin, director general al producătorului de jocuri Kixeye. "Facebook tinde să trateze în mod egal toţi dezvoltatorii. Fac tot posibilul să fie o platformă corectă şi deschisă. Nu vor să murdărească apele, să facă favoritisme", a arătat Harbin. Acţiunile Zynga au scăzut cu 14%, la închiderea bursei din New York, în timp ce titlurile Facebook au terminat tranzacţiile în stagnare, după un avans de pană la 3,6%.

Apple a prezentat o nouă versiune a iTunes

Apple a prezentat o nouă versiune a iTunes, cu un look modificat şi cu o mai mare integrare cu serviciul iCloud de stocare a datelor pe Internet, aceasta fiind cea mai importantă modificare efectuată de la lansarea serviciului media în urmă cu mai mult de zece ani, transmite Bloomberg. Grupul intenţiona să lanseze noua versiune luna trecută, dar a avut nevoie de mai mult timp pentru a face acest lucru. Modificările au rolul să uşureze căutarea conţinutului şi descoperirea noilor materiale, a explicat Apple la începutul acestui an, la anunţarea acestora. Apple lucrează la îmbunătăţirea aplicaţiilor care au făcut compania cel mai mare furnizor de conţinut muzical, pentru a convinge clienţii să cumpere mai multe alte produse. Scopul este ca utilizatorii să aibă acces mai uşor la conţinut media de pe diferite aparate ale Apple, fără să fie nevoie ca acestea să fie conectate la un PC. Prin integrarea cu iCloud, dacă un utilizator a început vizionarea unui film pe iPad, poate să reia vizionarea mai tarziu de pe un alt aparat, din momentul întreruperii. Schimbările au implicaţii mari pentru industria media întrucat, cu peste 435 de milioane de conturi înregistrate, este cea mai largă cale de acces la descărcări legale de muzică, filme, show-uri TV şi aplicaţii software. În anul fiscal trecut al Apple, iTunes şi alte servicii media asociate au generat venituri de 8,35 miliarde de dolari.

Creditorii cer Greciei să facă economii renunţand la serviciul militar

Creditorii externi ai Greciei, statele zonei euro şi FMI, i-au sugerat să diminueze cheltuielile pentru apărare prin renunţarea la serviciul militar obligatoriu, potrivit cotidianului elen Kathimerini. De asemenea, aceştia au recomandat utilizarea în mai mare măsură a licitaţiilor online "pentru o viitoare raţionalizare a cheltuielilor". Propunerile sunt incluse într-un proiect de raport al Băncii Centrale Europene asupra progreselor Greciei, datat 27 noiembrie. Surse din Ministerul Apărării au declarat, însă, că "serviciul militar este obligatoriu şi va rămane astfel". Economia Greciei se află în al cincilea an de recesiune, iar analiştii se aşteaptă la continuarea contracţiei PIB şi anul următor. Statul elen, cu un nivel al datoriei nesustenabil, a fost salvat de la colaps de ţările zonei euro şi FMI prin două pachete de împrumuturi externe, în total de 240 de miliarde de euro.  Ajutorul extern a fost condiţionat, însă, de măsuri dure de austeritate, care au agravat recesiunea.

Sandy i-a ţinut pe americani departe de magazine

Cheltuielile de consum din Statele Unite au scăzut în mod neaşteptat în octombrie, din cauza uraganului Sandy care a devastat coasta de est a ţării şi a împiedicat oamenii să meargă la lucru, sau la cumpărături, relatează Bloomberg. Achiziţiile de retail au scăzut cu 0,2%, cel mai slab rezultat după luna mai, potrivit datelor Departamentului pentru Comerţ. Analiştii anticipau o stagnare. În septembrie, cheltuielile de consum au avansat cu 0,8%. Retailerii de pe coasta de est a SUA au fost nevoiţi să închidă sute de magazine la sfarşitul lui octombrie din cauza uraganului şi nu au putut profita de creşterea optimismului populaţiei faţă de evoluţia economiei, la începutul sezonului cumpărăturilor de iarnă. "Vanzările de sărbători vor fi uşor mai mici decat anticipam iniţial, din cauza uraganului Sandy", a declarat Chris Christopher, analist la IHS Global Insight. Departamentul pentru Comerţ a arătat că furtuna a afectat 24 de state federale, dar nu a putut estima impactul total asupra cheltuielilor şi veniturilor populaţiei. Pe ansamblul economiei, salariile americanilor au scăzut cu 0,2% în octombrie, după o creştere de 0,3% cu o lună în urmă.

Ratingul fondurilor de urgenţă a fost scăzut

Agenţia de evaluare financiară Moody's a retrogradat ratingurile fondurilor de urgenţă ale zonei euro destinate susţinerii statelor cu probleme de finanţare, ESM şi EFSF, decizia urmand revizuirii în scădere în noiembrie a calificativului Franţei, un contributor important, potrivit CNBC. Calificativele celor două fonduri au fost coborate cu o treaptă, de la nivelul maxim "Aaa" la "Aa1". Retrogradarea ESM (European Stability Mechanism - Mecanismul European de Stabilitate) şi EFSF (European Financial Stability Facility - Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară), a fost cauzată de legăturile stranse dintre riscurile celor două fonduri şi cele ale contributorilor importanţi la resursele acestora. EFSF şi ESM au fost înfiinţate pentru a acorda asistenţă financiară statelor din zona euro care nu se pot împrumuta din piaţa financiară. Moody's a lăsat Franţa fără ratingul maxim posibil, "Aaa", în noiembrie. Calificativul celei de-a doua mari economii a zonei euro a fost coborat la "Aa1".


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.