Economic

Isărescu: Trecerea la euro în 2015 nu mai intră în discuţie

Ziarul de Vrancea
4 nov 2012 609 vizualizări
Guvernatorul BNR consideră că menţinerea leului permite o ajustare mai rapidă a dobanzilor, se poate controla lichiditatea şi permite o depreciere care face produsele autohtone mai competitive

Trecerea la moneda euro în anul 2015 "nu mai intră în discuţie", dar încercarea de a respecta criteriile de aderare, inclusiv menţinerea deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB, este un bun exerciţiu de disciplină, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, citat de New York Times. Isărescu a afirmat într-un interviu că, prin menţinerea monedei naţionale, Romania a caştigat flexibilitatea de a ajusta dobanzile, de a controla lichiditatea şi de a permite deprecierea leului pentru reducerea deficitului bugetar. Romania are o ţintă indicativă de adoptare a monedei euro în anul 2015, însă calendarul va fi pus în discuţie după alegerile parlamentare din această iarnă, potrivit declaraţiilor anterioare ale oficialilor romani. Fără control asupra politicii monetare, ţări din zona euro precum Grecia s-au văzut obligate să se bazeze, în criză, în principal pe măsuri de politică fiscală, respectiv creşterea taxelor şi scăderea cheltuielilor, a precizat guvernatorul în interviul acordat New York Times.

"Sigur că au apărut nemulţumirea şi dezamăgirea, deoarece aderarea la UE a fost văzută ca un panaceu. Visele au fost prea înalte", a adăugat Isărescu, potrivit New York Times. Economistul şef al BNR, Valentin Lazea, a declarat pentru ZF, recent, că aderarea la euro în 2015 este dificilă pentru Romania, iar noul guvern format după alegerile parlamentare din decembrie urmează să decidă dacă va fi menţinut sau nu calendarul de adoptare a monedei unice europene. Publicaţia americană notează că menţinerea monedei naţionale a ajutat competitivitatea exporturilor Romaniei şi a condus la un cost mai scăzut al vieţii, care atrage "dintr-o dată" forţă de muncă bine calificată din statele euro aflate în dificultate. Situaţia subliniază rezistenţa sporită la efectele crizei a economiilor celor şapte state UE din Europa Centrală şi de Est care nu au trecut la euro. Avantajele oferite de menţinerea propriilor monede sunt scoase în evidenţă de situaţiile dificile din ţări ca Grecia şi Spania, unde autorităţile nu mai au la dispoziţie măsuri de politică monetară pentru a-şi resuscita economiile "muribunde" şi a reduce şomajul ajuns la cote alarmante, de aproximativ 25%.

În consecinţă, multe state est-europene s-au răzgandit cu privire la adoptarea euro, notează New York Times. Cehia va lua o decizie în acest sens numai după convocarea unui referendum, nu mai devreme de anul 2020. Ungaria a anunţat că nu ia în calcul trecerea la euro înainte de 2018, iar premierul polonez Donald Tusk a declarat în acest an că moneda euro este "complet neatractivă". Cele 12 state care au aderat la UE în 2004 şi 2007 s-au angajat prin Tratat să adopte euro, fără un calendar asumat şi numai după îndeplinirea unui set de criterii stricte. Cinci dintre aceste state, Slovacia, Slovenia şi Estonia, Cipru şi Malta, au trecut deja la euro.

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.