Economic

Peste 230 de copii participă la proiectul „Bibliovacanţa”

Ziarul de Vrancea
5 aug 2012 1100 vizualizări
Programul este o alternativă la petrecerea vacanţei în mod organizat, recreativ şi cu folos u elevii ce frecventează „Clubul de joc şi joacă” au parte de experienţa unor voluntari străini

Programul „Bibliovacanţa”, organizat de Secţia pentru copii şi tineret  a Bibliotecii Judeţene “Duiliu Zamfirescu”, se bucură şi în acest an de un interes crescut din partea micilor cititori. În primele două săptămâni ale programului au păşit pragul bibliotecii peste 230 de copii care au participat la cele trei cluburi şi care au petrecut câteva ore instructive în cadrul bibliotecii. Bibliotecari, profesori coordonatori, voluntari, părinţi şi bunici au format o adevărată echipă care se implică în organizarea şi desfăşurarea activităţilor pentru cei dornici să îşi petreacă vacanţa într-un mod activ. „Prezenţa copiilor cu vârste între 6 şi 14 ani şi a voluntarilor de 16, 22  sau 62 de ani (elevi, studenţi sau pensionari) transformă biblioteca într-un loc al schimbului de experienţe între generaţii”, ne-au declarat reprezentanţii Bibliotecii. La Clubul de lectură, coordonat de prof. Ionela  Andrei, copii au lecturat din operele lui Marin Sorescu şi Tudor Arghezi, s-au „jucat” cu texte pentru dezvoltarea dicţiei şi au spus ghicitori. O surpriză pentru participanţi a fost prezenţa actorului Valentin Cotigă, care le-a demonstrat celor mici că lectura este o artă pe care fiecare o poate stăpâni şi perfecţiona. Şi clubul de pictură, coordonat de prof. Ovidiu Opaiţ, s-a bucurat de succes, participanţii învăţand că de la un punct se poate trasa pe hârtie tot ceea ce îşi imaginează fiecare. În cadrul întalnirilor, cei mici au descoperitl lumea culorilor prin desen şi jocuri tematice.

Voluntari italieni la Clubul de joc şi joacă

Clubul de joc şi joacă este coordonat miercurea de voluntari din străinătate, veniţi în Vrancea la Asociaţia „Rom pentru Rom” din Panciu: Maria Greulich din Germania şi Elio Zunino,  Benedetta Campia, Maria Sorino din Italia, care au transformat grădina Secţiei pentru Copii şi Tineret într-un loc special de educare prin joc. „La club m-am simţit bine, şi a fost o şansă de a cunoaşte persoane noi. A fost distractiv, am scăpat de plictiseala de acasă şi mi-am făcut noi prieteni”, a declarat Rebecca Nicole Mălureanu de la Şcoala  „Duiliu Zamfirescu” FRocşani. „Acest club a fost o şansa unică de a ne cunoaşte mai bine şi de a ne îmbogăţi cunoştinţele literare. Aici ne jucăm unii cu alţii şi ne împărtăşim informaţii despre cărţi”, a povestit şi Daniela Stăruială de la Colegiul Naţional Cuza. Programul „Bibliovacanţa” îşi continuă activitatea încă  două săptămani. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.