Economic

Dacia scoate la vanzare două noi modele

Ziarul de Vrancea
28 iun 2012 1093 vizualizări
Dacia Dokker şi Dokker Van, produse în Maroc, vor fi comercializate din toamnă în Europa

Modelele Dokker şi Dokker Van, produse de Dacia în uzina din Tanger, Maroc, vor începe să fie comercializate, în iunie, în Maroc, şi în toamnă în Europa, a anunţat joi constructorul. Dacia Dokker este un combi cu 5 locuri destinat unei utilizări mixte, atat în scop personal, cat şi profesional, iar Dacia Dokker Van este o furgonetă care vizează în principal mici comercianţi şi întreprinzători. Dacia Dokker şi Dokker Van vor avea, în funcţie de ţară, patru motorizări, două pe benzină şi două pe motorină. "Aceste două noi vehicule, fidele valorilor mărcii Dacia, propun prestaţii generoase la un preţ accesibil", se arată într-un comunicat al companiei. Revista L'Automobile Magazine a relatat în luna mai că preţurile Dokker ar putea fi de sub 10.000 de euro pentru varianta pe benzină, respectiv circa 11.500 euro pentru varianta diesel. Numele "Dokker" este derivat din cuvantul englezesc "dockworker" care desemnează muncitorii care se ocupă de încărcarea şi descărcarea navelor în port. După lansarea Dacia Dokker şi Dokker Van, gama Dacia ajunge la nouă modele lansate în opt ani. "Precum Lodgy, aceste două noi modele sunt produse în noua uzină din Tanger, în Maroc. Capacitatea sa actuală de producţie, cifrată la 170.000 de vehicule pe an, va ajunge în timp pană la 400 000 de unităţi pe an", se spune în comunicat. Renault pregăteşte în acest an şi noile generaţii Sandero şi Logan. Constantin Stroe, vicepreşedintele Automobile Dacia, a declarat miercuri că pregătirile pentru "Logan 2" sunt în grafic, maşina urmand să fie lansată în acest an.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.