Economic

Poşta Romană va disponibiliza 6.500 de angajaţi

Ziarul de Vrancea
18 mai 2012 1024 vizualizări
Compania speră ca prin acest program de restructurare să evite insolvenţa

Poşta Romană va disponibiliza aproape 20% din personal pentru evitarea insolvenţei, prin plecarea în următoarele trei luni a 1.029 de salariaţi, programul de reorganizare vizand în etapa a doua trimiterea în şomaj a încă 5.500 de angajaţi. "Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Poşta Romană a analizat, ieri, soluţiile pentru evitarea intrării în insolvenţă a companiei, aproband prima etapă de reorganizare, prin care vor fi disponibilizate 1.029 de persoane, 949 numai din cadrul conducerii şi administraţiei", se arată într-un comunicat al companiei. Poşta Romană are circa 35.000 de angajaţi. Compania a înregistrat în ultimii trei ani pierderi care cumulează aproximativ 100 milioane de euro. Directorul general al CNPR, Ion Smeeianu, a declarat, după încheierea şedinţei Consiliului de Administraţie, că a primit sprijin pentru noua structură organizatorică şi pentru disponibilizările care vor fi făcute în prima fază. "Vrem să facem o evaluare post cu post, poziţie cu poziţie şi în zona direct productivă, pentru ca, în a doua fază de reorganizare a companiei, să mai fie disponibilizate circa 5.500 de persoane, în urma discuţiilor cu sindicatele", spus Smeeianu. În paralel cu disponibilizările vor fi implementate noi strategii comerciale, de scădere a cheltuielilor şi de creştere a veniturilor, prin dezvoltarea serviciilor oferite de către Poşta Romană, se mai spune în comunicat. Contactat, Smeeianu a spus că prima etapă a programului de reorganizare va fi pusă în aplicare în următoarele trei luni. "A doua etapă va fi discutată în Consiliul de Administraţie în cel mult două luni, după ce se va realiza o analiză", a mai spus şeful Poştei. Poşta Romană este cel mai mare operator de profil şi dispune de o reţea teritorială de aproximativ 7.000 de oficii poştale.  Acţionarii companiei sunt Ministerul Comunicaţiilor, cu o participaţie de 75%, şi Fondul Proprietatea, care deţine 25% din capital.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
dalida, acum 4360 zile, 7 secunde
Era vremea sa se faca nitica curatenie si aici, ca stau unii 'postasi' pe teren mai putin decat stam noi femeile la o baie prelungita intr-o cada cu spuma.. Dar bine ca isi luau salariile. citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.