Economic

Compania Oltchim este curtată de patru investitori

Ziarul de Vrancea
18 mar 2012 903 vizualizări
Guvernul vrea să şteargă datoriile firmei prin conversia restanţelor în acţiuni

Conversia datoriilor în acţiuni ar dilua puternic participaţiile acţionarilor minoritari dacă aceştia nu vor putea participa cu zeci de milioane de euro la capitalul companiei pentru a-şi menţine participaţiile actuale. Acţiunile Oltchim vor fi vîndute într-un proces în care singurul criteriu de departajare a ofertelor depuse va fi preţul, iar statul se va baza în negocieri pe evaluări care relevă că valoarea de piaţă a companiei poate ajunge şi la aproape 300 milioane euro, dacă Oltchim beneficiază şi de serviciile rafinăriei Arpechim, principalul furnizor de materii prime, aflată în prezent în proprietatea Petrom. Fără materia primă furnizată de Arpechim, valoarea Oltchim este însă zero, se arată într-un document oficial. OMV Petrom a anunţat în luna martie a anului trecut că va închide definitiv rafinăria Arpechim, pentru că nu a găsit un cumpărăror "credibil", şi o va transforma în depozit de ţiţei şi produse petroliere. După acest anunţ, Guvernul a iniţiat discuţii cu compania petrolieră pentru repornirea rafinăriei, însă fără rezultat. Combinatul Oltchim este controlat de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 54,8% din acţiuni. În acţionariat se mai regăsesc compania germană PCC SE (18,31% din titluri), fondul de investiţii Carlson Ventures, înregistrat în Marea Britanie, prin intermediul Nachbar Services (14,02%), persoane fizice (11%) şi juridice (1,8%). Compania are un capital social de 34,3 milioane lei, cu o valoare nominală a acţiunii de 0,10 lei. Guvernul intenţionează să vîndă întregul pachet de acţiuni deţinut la Oltchim, termenul impus de Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru finalizarea procedurii fiind sfîrşitul lunii aprilie a acestui an. Documentul citat relevă că pentru privatizarea Oltchim şi-au exprimat interesul companiile TISE (Rusia), Forte (Emiratele Arabe Unite), Rompet Rogas (Romania) şi PCC (Germania), în prezent acţionar minoritar la combinatul din Vîlcea. Compania romanească Rompet Rogas, deşi menţionată în documentul oficial al Guvernului ca fiind interesată de Oltchim, nu figurează însă nici la Registrul Comerţului. Producătorul rus de energie electrică TISE (Tehnolgies Investments Services Energy), cu capital majoritar de stat, a fost înfiinţat la Moscova în 2003, avînd ca acţionari companiile Tehnopromexport, Zarubejneft si Zarubejneftegaz, ultima subsidiară a Gazprom. Începînd din 2007, Oltchim a înregistrat anual pierderi, care au cumulat 763 milioane lei, şi a încheiat anul trecut cu un rezultat negativ de 270 milioane lei, cu 20,9% peste nivelul din 2010. Datoriile totale ale companiei se ridică la 2,5 miliarde lei, în principal către Electrica, bănci şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Faţă de AVAS, Otchim are o datorie de 508,4 milioane lei, la care se adaugă un provizion pentru dobînzi de 29,8 milioane lei calculate pînă în 2007 şi alte dobînzi totale de 501 milioane lei pentru perioada 2007-2011. Datoria a rezultat după ce Autoritatea a preluat de la Ministerul Finanţelor, în 2002, o creanţă provenită din executarea garanţiilor emise de stat pentru împrumuturile externe contractate de către combinatul chimic. Pentru a îmbunătăţi bilanţul financiar al Oltchim înaintea privatizării, Guvernul vrea să transforme datoriile combinatului către AVAS în acţiuni care să fie cedate investitorului la acelaşi preţ ca şi titlurile aflate în prezent în portofoliul statului. Transformarea creanţei AVAS (inclusiv a dobînzilor cumulate) în acţiuni ar creşte capitalul social al Oltchim şi ar diminua datoriile companiei cu peste un miliard lei. Conversia în acţiuni a fost acceptată de Comisia Europeană, la începutul lunii martie, executivul comunitar stabilind că operaţiunea nu reprezintă un ajutor de stat.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.