Economic

2 miliarde de euro de pe urma evaziunii fiscale

Ziarul de Vrancea
17 feb 2012 1108 vizualizări
Atît şi-a propus să strîngă prim ministrul în termen de două luni de pe urma combaterii actelor de evaziune fiscală

Premierul Mihai Ungureanu a cerut miniştrilor şi şefilor de autorităţi implicaţi în combaterea evaziunii fiscale ca, în termen de două luni, să verse la buget venituri reprezentînd cel puţin 1,5% din Produsul Intern Brut, echivalentul a 2 miliarde de euro, în special din acţiuni împotriva contrabandei cu alcool şi produse vegetale. Solicitare a fost formulată în şedinţa de vineri a comitetului interministerial pentru combaterea evaziunii fiscale, la care au participat, alături de miniştrii implicaţi, şi preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale a Vămilor, Gărzii Financiare, Ministerului Public, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Departamentului de Luptă Antifraudă, Poliţiei Romane şi Poliţiei de Frontieră. Într-un comunicat transmis de Guvern la finalul reuniunii se arată că şeful Executivului a cerut continuarea acţiunilor de combatere a evaziunii fiscale, cu accent asupra contrabandei cu alcool şi cu produse vegetale. "Avem venituri de 33% din PIB, sub media europeană de 40%. Vă cer ca, în termen de 60 zile, acţiunile dumneavoastră de combatere a evaziunii fiscale în zonele alcool şi produse vegetale, cu respectarea prevederilor legale, să aducă venituri la buget de cel puţin 1,5% din PIB. Aveţi sprijinul meu necondiţionat pentru aplicarea măsurilor necesare obţinerii acestui rezultat", a afirmat Ungureanu, citat în comunicat. Produsul Intern Brut este prognozat pentru acest an la 579,6 miliarde lei, ceea ce presupune ca într-un interval de două luni să fie vărsate la buget 8,6 miliarde lei (aproximativ 2 miliarde euro). Veniturile bugetare sînt estimate pentru acest an la 195,3 miliarde lei (33,7% din PIB), în creştere cu 0,4 puncte procentuale faţă de anul trecut, în principal din contribuţii sociale, TVA şi accize. Potrivit aceleiaşi surse, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a arătat că legislaţia romanească are pîrghii legislative şi instrumente pentru combaterea evaziunii fiscale şi a precizat că va efectua o analiză "riguroasă" privind aplicarea legislaţiei în domeniu şi că, dacă se vor impune modificări, acestea vor fi propuse Guvernului. Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a afirmat de asemenea că angajaţii din subordine "vor interveni prompt şi vor sesiza fără întîrziere cazurile de complicităţi ale autorităţilor cu evazioniştii. La rîndul său, ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi, a afirmat că intensificarea măsurilor de combatere a evaziunii fiscale va permite autorităţilor să fie mai "flexibile" în ceea ce priveşte cheltuielile cu investiţiile, menţinînd ţinta de deficit bugetar pentru acest an de 1,9% din PIB. În ceea ce îl priveşte, ministrul Economiei, Lucian Bode, a arătat că, prin ANPC, este verificată riguros calitatea şi conformitatea produselor din gama benzinelor şi motorinelor comercializate pe teritoriul Romaniei.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
donna, acum 4450 zile, 17 ore, 21 minute, 54 secunde
Primul ministru Ungureanu viseaza ca si multi altii la bani obtinuti din evaziunea fiscala.Evaziunea fiscala a disparut cu timpul datorita amenzilor impuse.Numai nebunii isi mai permit s-o faca pe citeste integral
jan, acum 4451 zile, 40 minute, 57 secunde
Pregatiti-va patroni dupa iarna grea care va adus in pragul falimentului, la punerea in practica a indicatiilot tov. Ungureanu. Pe care nu va adus la faliment iarna va va aduce in mod sigur sarguinta citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.