Economic

Păcăleala creditelor Kogălniceanu

Ziarul de Vrancea
2 ian 2012 3767 vizualizări
Peste jumătate dintre IMM-urile care vor credite Kogălniceanu au fost respinse, doar 5% au semnat contract

O treime dintre firmele agreate de stat pentru credite garantate prin programul Mihail Kogălniceanu nu au stabilit nici măcar un prim contact cu banca şi mai mult de jumătate dintre IMM-urile prezente la bănci au fost respinse pe motiv că nu au dosarul complet, doar 5% dintre firme semnînd contracte. Statistica, prezentată într-un document oficial, indică situaţia în primele trei luni de aplicare ale programului, respectiv în perioada 9 septembrie-9 decembrie 2011. Prin programul "Mihail Kogălniceanu", statul garantează în proporţie de 80% creditele accesate de întreprinderile mici şi mijlocii şi subvenţionează cu pînă la 70% dobînda calculată pentru creditele în lei, dar nu mai mult de 6,5% pe an. Garanţia statului nu trece însă de 100.000 lei. Suma acordată reprezintă 50% din cifra de afaceri pe ultimele 12 luni, iar valoarea este limitată la 30% din cifra de afaceri dacă firma are şi alte facilităţi de credit, perioada de rambursare fiind stabilită la maximum un an. Pentru perioada 2011-2013, Guvernul estima la data lansării programului un număr de 28.000 firme beneficiare, dintre care 4.000 în acest an.

Cîteva date relevante

Documentul citat relevă că, în primele trei luni de aplicare a programului, 3.412 firme au depus 3.208 dosare pentru credit, dintre care Agenţia pentru Implementarea Proiectelor IMM a evaluat 2.800 şi a admis 2.443 dosare. În acelaşi interval, 28% dintre firmele ale căror dosare au fost admise spre a primi garanţia statului nu au stabilit nici măcar un prim contact cu banca selectată deşi au primit notificarea de acceptare de principiu la finanţare din partea agenţiei, se arată în document. În acelaşi timp, din cele 1.767 de firme care s-au prezentat la bancă, doar în cazul a 44% s-a considerat că au depus documentaţii complete, condiţie obligatorie pentru ca instituţiile de credit să înceapă evaluarea dosarelor. În aceste condiţii, doar 776 firme au intrat la bănci cu dosarele în procesul de evaluare, dintre care 227 (29%) au fost respinse şi 233 (29%) au primit hotărîri de aprobare de credite, numai 120 (16%) dintre acestea semnînd deja contractul de credit. Raportat însă la totalul celor 2.443 firme ale căror dosare au fost aprobate de agenţia guvernamentală, numărul beneficiarilor cu credite semnate este de doar aproximativ 5%. Cele zece instituţii bancare partenere în acest program sînt Alpha Bank, Banca Comercială Carpatica, Banc Post, BRD Groupe Societe Generale , CEC Bank , Garanti Bank, OTP Bank, Pro Credit Bank, Banca Transilvania, Unicredit ţiriac Bank. Conform documentului, cele mai multe contracte de credit (75% din total) au fost semnate, în intervalul analizat, la OTP Bank (26%), Banca Transilvania (19%), Alpha Bank (17%) şi BRD (13%). Pînă la 9 decembrie, valoarea totală a dobînzii subvenţionate plătită de agenţia statului a depăşit cu puţin 4.616 lei, pentru 36 dosare de credit.

Cum se apară băncile

La începutul lunii noiembrie, Agenţia pentru Proiectele IMM informa că băncile au aprobat în două luni doar 15 credite pentru firme mici şi mijlocii garantate de stat prin programul Mihail Kogălniceanu, din 2.000 de dosare analizate şi transmise instituţiilor bancare, şi solicita băncilor să reducă timpul de soluţionare a dosarelor. În acelaşi context, reprezentanţii Fondului de Garantare au menţionat că analiza unui dosar, în cazul în care acesta este complet, nu durează mai mult de cîteva ore. Răspunsul băncilor a fost atunci că durata mare de procesare a dosarelor este generată de faptul că beneficiarii nu se prezintă la bancă în timp util (5 zile lucrătoare) de la primirea notificării privind acordul de principiu pentru subvenţionarea dobînzii, transmisă de către Agenţia pentru IMM-uri, sau se prezintă cu documentaţia incompletă, precizînd că în mod normal, evaluarea ar dura două săptămîni, din momentul primirii dosarelor complete.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.