Economic

Ce modificări vor fi aduse Codului Fiscal de la 1 ianuarie 2012

Ziarul de Vrancea
27 dec 2011 3916 vizualizări
Principalele schimbări vizează creşterea accizelor la motorină,impozite majorate pentru firmele care nu-şi reevaluează clădirile şi alte termene de depunere a declaraţiilor

Creşterea accizelor la motorină, plata unor impozite majorate pentru firmele care nu reevaluează clădirile deţinute şi modificarea termenului de depunere a declaraţiilor sînt printre cele mai importante modificări aduse Codului Fiscal, reglementări care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2012. Accizele la motorină vor creşte de la 1 ianuarie cu 4,4%, de la 358 euro la 374 euro/tonă, iar cele pentru cafea vor fi menţinute şi în 2012, deşi eliminarea lor era programată încă din 2010. Firmele care nu şi-au reevaluat clădirile în ultimii trei ani vor plăti impozite majorate pînă la 20% din valoarea de inventar, iar procentajul urcă la 40% în cazul în care operaţiunea nu a fost efectuată în ultimii cinci ani. O altă modificare importantă pentru firme se referă la devansarea termenului de depunere a declaraţiei anuale de impozit pe profit de la 25 aprilie la 25 martie inclusiv a anului următor. Companiile vor avea posibilitatea să opteze între plata trimestrială sau anuală a impozitului pe profit, în ultimul caz fiind necesare plăţi anticipate în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent. Data plăţii este pînă la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata.

Noi impozite pentru taximetrişti

Pe partea impozitului pe venit se va elimina începînd cu anul următor perioada de trei ani după care persoana fizică nerezidentă devenită rezidentă în Romania este supusă impozitării pentru veniturile obţinute din orice sursă, atît din Romania, cît şi din afara Romaniei. Aceste venituri urmează a fi supuse impunerii începînd cu anul calendaristic următor celui în care persoana fizică a obţinut rezidenţa în Romania, concomitent cu acordarea aceloraşi drepturi de deducere de care beneficiază o persoană fizică romană. În acelaşi timp, va fi menţinută obligaţia de plată a impozitului pe veniturile obţinute din orice sursă de către o persoană fizică rezidentă romană, cu domiciliul în Romania, pentru încă trei ani următori celui în care are loc schimbarea rezidenţei acesteia într-un stat cu care Romania nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri. Tot de la începutul anului viitor, contribuabilii care desfăşoară activitate de transport de persoane şi de bunuri în regim de taxi şi care în 2011 au fost impuşi în sistem real vor avea posibilitatea să opteze pentru determinarea venitului pe bază de normă de venit. Pentru a-şi exercita această opţiune, ei vor completa formularul 220 "Declaraţie privind venitul estimat" pînă la 31 ianuarie 2012.

Ce taxe vor fi menţinute

O prevedere importantă inclusă în Codul Fiscal din 2012 se referă la menţinerea în 2012 a impozitării suplimentare a persoanelor care au mai multe case, precum şi a deţinătorilor de maşini a căror capacitate cilindrică depăşeşte 2.000 de cm. În vara anului trecut, Guvernul a decis ca impozitul pentru autovehicule cu o capacitate cilindrică de peste 2.000 centimetri cubi să fie dublat, iar persoanele care deţin în proprietate mai multe clădiri să achite impozite majorate cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua clădire în afara adresei de domiciliu şi cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara adresei de domiciliu. O altă reglememtare prevede introducerea pentru firmele cu cifră de afaceri de pînă la 100.000 euro a obligativităţii depunerii declaraţiei unice o dată la trei luni şi nu lunar. De la 1 ianuarie şi pînă la jumătatea anului viitor, firmele care îşi plătesc datoriile către stat vor beneficia de reducerea la jumătate a penalităţillor.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.