Economic

Vînzările de autoturisme merg în ritm de melc

Ziarul de Vrancea
5 dec 2011 1859 vizualizări
Vînzările de autoturisme vor totaliza, în acest an, mai puţin de 80.000 de unităţi, mult sub cît estima Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) la începutul anului, respectiv 100.000 de maşini, a declarat ieri vicepreşedintele APIA, Brent Valmar.

"La începutul anului estimam că vînzările de autoturisme de anul acesta se vor situa undeva la nivelul de 100.000 de unităţi. Sîntem nevoiţi să revizuim previziunile şi estimez că anul acesta piaţa autoturismelor nu va depăşi 80.000 de maşini. Principalul motiv pentru care nu s-au adeverit previziunile este prelungirea crizei financiare. Dat fiind avansul economic estimat de autorităţi pentru 2012, ne putem aştepta anul viitor la un volum de vînzări de 100.000 de unităţi", a spus Valmar. Pe de altă parte, el a spus că vînzările pe segmentul autovehicule comerciale vor înregistra în acest an creşteri, comparativ cu 2010, pe fondul tendinţei firmelor de a-şi înnoi flotele de maşini. Reprezentantul APIA a adăugat că Programul Rabla, de înnoire a parcului auto, ar trebui în viitorul apropiat să înceteze, întrucît reprezintă "o piaţă artificială" de vehicule. "Este clar că Programul Rabla va trebui eliminat, însă corelat cu un program de stopare a importurilor de vehicule second hand. Cu toate acestea, este evident şi faptul că cel puţin anul viitor Rabla va fi un program util", a precizat Valmar, care este totodată director al importatorului de autovehicule Porsche Romania. În ceea ce priveşte vînzările Porsche Romania, el a spus că pînă la sfîrşitul anului se va ajunge la un nivel de 22.500 de unităţi, cu aproximativ 10% mai mult faţă de anul trecut. Valmar a fost prezent luni la un eveniment de plantare a 22.000 de copaci pe malul braţului Borcea, volum care reprezintă numărul de autovehicule vîndute pînă în prezent de companie. Anul trecut au fost vîndute în Romania 106.000 de autoturisme, în scădere cu 18% faţă de 2009.


,,


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.