Economic

56% dintre romani abia o duc de pe o zi pe alta

Ziarul de Vrancea
10 nov 2011 1212 vizualizări
Aşa arată un studiu al GfK Romania .Aceeaşi sursă mai precizează că încrederea romanilor a început să scadă odată cu venirea toamnei

Peste jumătate dintre romani afirmă că reuşesc cu greu să îşi acopere cheltuielile obişnuite, iar aproape un sfert spun că au datorii, potrivit unui studiu realizat de GfK Romania, care precizează că aceste informaţii sînt aproape identice cu cele colectate în octombrie 2010. "După o vară în care încrederea romanilor dădea semne de revenire, primele luni de toamnă au adus scăderea indicelui de încredere a populaţiei măsurat de Barometrul de încredere a Consumatorului realizat de GfK. Nivelul acestui indice în luna octombrie este în linie totuşi cu media ultimului an. Dacă în octombrie 2010 aproape trei sferturi dintre romani considerau că situaţia financiară a familiei lor este mai rea decît cu 12 luni în urmă, în octombrie anul acesta sînt vizibile îmbunătăţirile - numai 6 din 10 dintre cei chestionaţi manifestă acelaşi sentiment negativ", se arată într-un comunicat al companiei de cercetare de piaţă.  Mai mult de jumătate dintre romani (56%) spun că reuşesc cu greu să îşi acopere cheltuielile obişnuite, în vreme ce aproape un sfert spun că sînt datori (24%). Situaţia la acest capitol arată aproape identic cu luna octombrie 2010, iar variaţiile lunare din ultimul an sînt nesemnificative, potrivit sursei citate. În privinţa perspectivelor financiare, puţin peste 40% dintre romani spun că se aşteaptă la o înrăutăţire, faţă de primele luni de toamnă ale anului trecut, cînd pesimismul romanilor era mai accentuat, peste jumătate declarînd la acel moment că văd o înăsprire a acestei situaţii în următorul an. Dintre cei chestionaţi, 13% speră ca situaţia lor să se îmbunătăţească în următorul an şi aproape 40% se aşteaptă să rămînă la fel. Totodată, 77% afirmă că starea generală a economiei a cunoscut un regres în ultimele 12 luni, în vreme ce speranţele pentru următorul an sînt ceva mai mari - 9% dintre ei declară că aceasta se va îmbunătăţi. Încrederea în stabilitatea locului de muncă se situează la un nivel foarte scăzut faţă de lunile trecute ale anului. Astfel, 77% dintre romani se aşteaptă ca şomajul să crească şi numai 3% estimează o scădere în următorul an. În ceea ce priveşte inflaţia, atît cea trecută, cît şi cea viitoare, declaraţiile rămîn pesimiste, potrivit GfK. Peste trei sferturi dintre romani estimează o creştere a preţurilor în 2012, în număr aproximativ egal (74%) cu al celor care au resimţit în ultimul an o creştere a inflaţiei pentru majoritatea produselor. La polul opus, procentul optimiştilor continuă să fie unul mic, mai puţin de un roman din zece speră la o scădere a preţurilor în următoarea perioadă. "În prezent, romanii nu arată deschidere către economisire şi mari investiţii. Doar 15% spun că vor pune bani deoparte în următorul an. Intenţiile de achiziţie a unui automobil sau a unei locuinţe scad şi ele de la un trimestrul la altul: 9% dintre respondenţi, respectiv 3%, spun că vor face o atfel de achiziţie în următorul an. Un procent ceva mai ridicat (15%) intenţionează totuşi să investească în îmbunătăţirea locuinţei: cumpărarea unei centrale pentru încălzire sau a unor obiecte sanitare", se mai arată în comunicat.

,


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.