Economic

Germania se opune introducerii obligatiunilor euro

Ziarul de Vrancea
22 aug 2011 734 vizualizări
Obligatiunile comune ale zonei euro sint cerute de pietele financiare si de Comisia Europeana n "Ne-ar conduce catre o uniune a datoriilor", spune cancelarul Angela Merkel

Cancelarul german, Angela Merkel, s-a pronuntat din nou impotriva crearii unor obligatiuni comune ale zonei euro, afirmind ca politicienii nu trebuie sa permita pietelor financiare sa dicteze si ca o astfel de masura ar submina stabilitatea economica. Crearea obligatiunilor comune ale zonei euro ar necesita modificari ale Tratatului Uniunii Europene care ar avea nevoie de citiva ani pentru a fi implementate si ar putea incalca constitutia Germaniei, a afirmat Merkel intr-un interviu acordat televiziunii ZDF, potrivit Bloomberg.
Cancelarul german a aratat ca o astfel de masura ar putea fi adoptata "in viitorul indepartat", insa introducerea unor obligatiuni ale zonei euro in aceasta perioada ar submina si mai mult stabilitatea economica, astfel ca "nu reprezinta un raspuns in prezent". "In acest moment ne aflam intr-o criza dramatica, iar obligatiunile euro sint exact raspunsul gresit. Ne-ar conduce catre o uniune a datoriilor, nu o uniune a stabilitatii. Fiecare tara trebuie sa ia propriile masuri pentru a-si reduce datoriile", a declarat Merkel.
Pietele financiare cer tot mai mult liderilor europeni sa creeze obligatiuni comune ale zonei euro, in timp ce temerile privind criza datoriilor de stat si incetinirea economiei globale trag in jos de la inceputul lunii august actiunile din Europa si din intreaga lume. Merkel se opune vehement acestei propuneri, alaturi de Franta si, mai nou, de presedintele Consiliului European, Herman van Rompuy. Pe de alta parte, Comisia Europeana, forul executiv al UE, a anuntat ca ar putea prezenta in curind un proiect legislativ privind introducerea obligatiunilor comune ale celor 17 state din zona euro.
Van Rompuy a declarat, la un post belgian de televiziune, ca zona euro nu poate lua in calcul inlocuirea pietelor nationale de obligatiuni de stat cu titluri colective ale uniunii monetare pina nu reuseste sa atinga o convergenta reala a politicii fiscale. "Nu exista suficienta convergenta bugetara (...) Putem avea euroobligatiuni cind vom avea convergenta fiscala reala, cind toata lumea si-a echilibrat bugetele sau mai are putin pina reuseste sa faca asta", a aratat el, potrivit Wall Street Journal. Oficialul a adaugat ca zona euro trebuie sa invete din greseala facuta la crearea monedei euro, cind coordonarea de politica monetara intre state nu a fost suficienta.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.