Economic

Fosta conducere a Postei a fost trimisa in judecata

Ziarul de Vrancea
14 oct 2009 920 vizualizări
Procurorii DNA arata in rechizitoriu ca prin incheierea a sase polite de asigurare pentru angajatii Postei s-a creat un prejudiciu de 4 milioane de euro

Trei persoane din fosta conducere a Postei Romane, respectiv Dan Mihai Toader, Emonoil Lepadatu si Andrei Marinescu, au fost trimise in judecata de DNA pentru incheierea a 6 polite de asigurare pentru angajatii Postei, prin care s-a creat un prejudiciu de peste 4 milioane de euro. Potrivit unui comunicat al DNA, Dan Mihai Toader, fost presedinte al Consiliului de Administratie si director general al Companiei Nationale Posta Romana S.A (C.N.P.R.), este acuzat de abuz in serviciu contra intereselor publice, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata. Emanoil Lepadatu, fost director economic executiv al C.N.P.R. S.A., ajunge in instanta pentru aceeasi infractiune. Andrei Marinescu, fost director executiv al Directiei de dezvoltare strategica a C.N.P.R. S.A., este acuzat de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata. Neculai Pintilie, administrator la S.C. CONTINENTAL ASIG S.A., a fost trimis de asemenea in judecata, fiind acuzat de complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata; spalare de bani; evaziune fiscala. Daniela Moisa, administrator la S.C. PRONOVA S.R.L.,este acuzata de aceleasi infractiuni. Maricel Pacuraru a fost trimis, de asemenea, in judecata, pentru complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata, si spalare de bani. Iulian Ditcov, administrator la S.C. GENIUS NETWORK S.R.L., este acuzat de spalare de bani, iar Lucian Beschea de complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata. In rechizitoriu, procurorii au retinut ca, in cursul anului 2006, inculpatii Dan Mihai Toader, Emanoil Lepadatu si Andrei Marinescu, in calitate de presedinte al Consiliului de Administratie si Director General, Director Economic Executiv, respectiv Director executiv al Directiei de Dezvoltare Strategica al C.N.P.R. S.A., au initiat si au aprobat incheierea a 6 polite de asigurare pentru angajatii Postei Romane pentru riscuri cum ar fi: accidente, boli profesionale, riscuri de sanatate etc. Politele au fost incheiate intre Compania Nationala Posta Romana si S.C. ALLIANZ TIRIAC ASIGURARI S.A., S.C. ASTRA ASIGURARI S.A. si S.C. OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP cu incalcarea regulamentelor C.N.P.R. S.A. si a conditiilor generale si specifice privind asigurarile de viata. Prin aceasta au cauzat un prejudiciu in dauna Postei Romane in valoare de 14.387.819,59 lei (echivalentul a aproximativ 4.087.448,74 euro), arata procurorii. La incheierea acestor polite au participat in mod fictiv, ca intermediari, inculpatii Pintilie Neculai, Moisa Daniela (ca administratori ai S.C. CONTINENTAL ASIG S.A. si S.C. PRONOVA S.R.L.) si Beschea Lucian, beneficiind astfel in mod nelegal de suma totala de 6.944.765 lei, reprezentind comisionul de intermediere. Pacuraru ar fi beneficiat de suma totala de 6.781.465 lei. De asemenea, Pacuraru ar fi dobindit suma de 1.741.500 lei, pe care a folosit-o in interes personal si a transferat-o catre alte persoane fizice sau juridice, desi cunostea ca provine din infractiuni. La rindul lor, cunoscind ca provine din incheierea nelegala a politelor de asigurare, Necuali Pintilie, Daniela Moisa si Iulian Ditcov au inregistrat in contabilitatea firmelor administrate de ei (si controlate de Pacuraru) suma totala de 12.892.273,86 lei, pe care ulterior au transferat-o, prin diferite modalitati, catre alte persoane fizice sau juridice, pentru a - i ascunde originea ilicita, potrivit DNA. C.N.P.R. S.A. s-a constituit parte civila in procesul penal cu suma de 9.048.370 lei, iar Agentia Nationala de Administrare Fiscala s-a constituit parte civila cu suma de 8.983.353, 56 lei.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.