Economic

Despăgubirile pentru întarzierea trenurilor vor fi acordate peste şapte ani

Ziarul de Vrancea
17 mar 2017 982 vizualizări
Ministerul Transporturilor propune, într-un proiect de Hotârâre de Guvern publicat ieri, amânarea cu încă cinci ani, până în 3 decembrie 2024, a aplicării legislaţiei europene ce prevede despăgubirea călătorilor pentru întârzierea trenurilor, motivul invocat fiind că, până atunci, nu se pot asigura standardele minime de calitate a serviciilor de transport feroviar.

Regulamentul 1371/2007/CE, intrat în vigoare în 3 decembrie 2009, a introdus protecţia drepturilor călătorilor din transportul feroviar şi impune îmbunătăţirea calitatăţii şi eficienţei serviciilor de transport feroviar de călători. Legislaţia europeană prevede o despăgubirire de 25% din preţul biletului, dacă trenurile întârzie între 60 şi 119 minute, şi de 50% pentru întârzieri de peste 120 de minute. Dacă întârzierea trenului a provocat pierderea ultimei legături feroviare din acea zi, despăgubirea este de 100%, compania feroviară fiind obligată să asigure şi cazarea pasagerilor afectaţi pe o noapte la un hotel de trei stele. CFR Călători, compania de stat care ar avea cel mai mult de suferit dacă se aplică regulamentul în România, şi celelalte companii din sector au obţinut două derogări deja pentru aplicarea dispoziţiilor, pentru perioade de cinci ani, între 2009-2014 şi 2014-2019, actuala derogare expirând în 3 decembrie 2019. Legislaţia europeană permite astfel de derogări pentru statele rămase în urmă cu modernizarea infrastructurii feroviare. Folosind această posibilitate, Ministerul Transporturilor propune o nouă derogare de cinci ani pentru aplicarea drepturilor călătorilor pe transportul feroviar. "Având în vedere amploarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii feroviare în vederea reducerii întârzierilor trenurilor de călători, cât şi prevederile  Regulamentului UE nr. 1371/2007, se propune prelungirea termenului (...) cu 5 ani, până la data de 3 decembrie 2024", se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ. Autorii proiectului motivează propunerea prin faptul că firmele de transport feroviar de călători nu ar putea face faţă costurilor cu despăgubirea călătorilor afectaţi de întârzieri."Este imperios necesar a se acorda aceste derogări deoarece este foarte dificil de asigurat, nivelul de regularitate impus de prevederile art. 15-17 ale Regulamentului nr. 1371/2007/CE, despăgubirile şi compensaţiile pentru întârzieri producând pagube financiare semnificative operatorilor feroviari, urmare a stării deficitare a infrastructurii feroviare, pentru care administratorul infrastructurii nu are reglementată o forma de răspundere", arată documentul menţionat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.