Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Venituri record din turism pentru Bulgaria

Ziarul de Vrancea
29 dec 2016 728 vizualizări
Sectorul turismului din Bulgaria a înregistrat în primele 11 luni ale acestui an o creştere cu 16% a numărului de vizitatori străini, până la 7,85 de milioane, iar veniturile au urcat cu peste 15% la 10 luni, totalizând trei miliarde de dolari, a anunţat ministrul bulgar al Turismului, Nikolina Angelkova.

"Îmi face plăcere să anunţ că 2016 este un an deosebit pentru sectorul turismului din Bulgaria, în primele 11 luni ale acestui an s-a înregistrat o creştere de 16% a numărului de vizitatori străini, la 7,85 de milioane. Veniturile din turism au urcat în perioada ianuarie-octombrie 2016 cu peste 15%, la 5,9 miliarde de leva (trei miliarde de dolari), cel mai ridicat nivel de la publicarea acestor date, în 1990", a adăugat oficialul bulgar. De asemenea, Angelkova susţine că se aşteaptă la o creştere de 30-40% a a numărului de vizitatori străini în vara anului viitor, în special din Germania, Polonia, Cehia, Marea Britanie, România şi Rusia. "Facem eforturi pentru a recâştiga încrederea turiştilor ruşi şi vom continua să fim în topul celor trei destinaţii preferate în sezonul turistic de vară", a afirmat Nikolina Angelkova.
Oficialul estimase luna trecută că până la sfârşitul anului numărul de vizitatori străini va depăşi opt milioane, iar 2016 va fi primul an în care vor fi mai mulţi turişti care vin în Bulgaria decât populaţia ţării.
Conform datelor Ministerului bulgar de Turism, în ultimii ani, numărul turiştilor români în Bulgaria a ajuns la un milion pe an, în timp ce numărul bulgarilor care au vizitat România este de aproximativ 300.000 pe an.
Potrivit datelor oficiale, la sfârşitul anului trecut Bulgaria avea o populaţie de 7,15 milioane de persoane.

China va cheltui 503 miliarde de dolari pentru extinderea reţelei feroviare până în 2020

Guvernul de la Beijing vrea să cheltuiască 3.500 de miliarde de yuani (503 miliarde de dolari) pentru extinderea reţelei feroviare până în 2020, recurgând la investiţii în infrastructură pentru susţinerea creşterii economice şi îmbunătăţirea conectivităţii în ţară, transmite Bloomberg.
Potrivit proiectului, reţeaua feroviară de mare viteză va avea o lungime de peste 30.000 de kilometri. Această distanţă, echivalentă cu circa 6,5 ori distanţa rutieră dintre New York şi Los Angeles, va include 80% din oraşele importante din China.
În acest fel, liniile feroviare de mare viteză vor creşte cu peste 50% într-o perioadă de cinci ani, investiţiile avantajând furnizorii chinezi de material rulant şi companii de construcţie feroviară.
În acest an, autorităţile chineze au recurs pentru prima oară la o companie privată care să opereze un serviciu feroviar intercity, în cadrul strategiei preşedintelui Xi Jinping de modernizare a reţelei de transport, pe fondul încetinirii creşterii economice. La sfârşitul anului 2015, China avea o reţea de 121.000 de kilometri de linii feroviare, între care 19.000 de kilometri de linii de mare viteză.
În 2014, reţeaua feroviară a Statelor Unite era de 228.218 kilometri, potrivit celor mai recente date ale Băncii Mondiale.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.