Economic

Maşinile parcate neregulamentar vor putea fi ridicate din nou

Mihai Boicu
16 dec 2016 1750 vizualizări
Guvernul a adoptat joi o Hotărare prin care maşinile care sunt parcate neregulamentar vor putea fi ridicate din nou.

Potrivit actului normativ, vor putea fi ridicate maşinile parcate neregulamentar pe carosabil, pe pistele pentru biciclişti sau pe cele dedicate anumitor categorii, cat şi pe trotuar. Ridicat vehiculelor se realizează de către administratorul drumului sau de către autoritatea publică locală, după caz. ”Se propune abrogarea prevederii care permitea staţionarea autovehiculului pe trotuar, atunci cand lăţimea minimă a trotuarului lăsat la dispoziţia pietonilor era de cel puţin un metru. În multe situaţii, această prevedere a permis săvarşirea unor abuzuri şi, în general, desconsiderarea dreptului pietonilor la condiţii civilizate de deplasare pe drumul public”, se mai arată în expunerea de motive.Pe de altă parte, administratorii drumului pot permite oprirea sau staționarea maşinilor, inclusiv pe trotuar, dacă zona este semnalizată corespunzător. În ceea ce priveşte procedura de ridicare, aceasta nu poate începe dacă în interiorul maşinii sunt persoane. De asemenea, firmele nu vor putea ridica maşina dacă proprietarul a revenit înainte de începerea procedurilor de ridicare. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.