Economic

SUA: Un nou soft "aranjat" la maşinile Audi

Ziarul de Vrancea
6 nov 2016 753 vizualizări
O autoritate de reglementare din Statele Unite a descoperit în vară pe unele vehicule Audi un alt soft care reduce emisiile de dioxid de carbon în timpul testelor de poluare, potrivit publicaţiei germane Bild am Sonntag.

Comisia pentru Resursele Aerului din California (CARB) a descoperit softul în sistemul de transmisie automată, a relatat publicaţia, fără să menţioneze sursa informaţiei. Reprezentanţii CARB nu au dorit să comenteze, iar cei ai Audi nu au fost disponibili.
Potrivit publicaţiei, dispozitivul, care este diferit de cel care a declanşat anul trecut scandalul emisiilor la grupul Volkswagen, compania mamă a Audi, a fost utilizat şi la automobilele diesel şi pe benzină din Europa. Recunoaştea de către VW a instalării unui soft care dezactivează controlul emisiilor pe 11 milioane de vehicule la nivel mondial a declanşat cea mai gravă criză din istoria producătorului auto german. Audi, principalul contributor la profitul grupului VW, a recunoscut că motorul diesel  V6 de 3 litri a fost prevăzut cuun soft de control al emisiilor.
Bild am Sonntag a relatat că softul descoperit de CARB, instalat pe vehicule cu anumite sisteme de transmisie, detectează dacă volanul este mişcat. Dacă nu este, acest fapt indică condiţii de testare în laborator, iar softul declanşează un program care reduce emisiile de dioxid de carbon sub nivelul din timpul circulaţiei normale. Dacă volanul este rotit în orice direcţie mai mult de 15 grade, programul se închide.
Audi nu mai foloseşte acest soft din mai 2016, chiar înainte ca CARB să descopere manipularea testelor de poluare la un model mai vechi, potrivit publicaţiei, care a adăugat că producătorul auto a suspendat mai multe motoare, în legătură cu această problemă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.