Economic

Firmele de asigurări au reclamat îngheţarea preţurilor RCA la UE

Ziarul de Vrancea
3 nov 2016 942 vizualizări
"Plafonarea tarifelor RCA încalcă un principiu de bază prevăzut de Constituţia Romania, cel al unei pieţe libere”, susţine Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare

Firmele de asigurări din Romania au sesizat Comisia Europeană, prin uniunea UNSAR, care le reprezintă interesele, împotriva măsurii Guvernului de a îngheţa preţurile asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto (RCA) timp de şase luni, la presiunea patroatelor din transportul rutier, a anunţat, ieri, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din Romania (UNSAR). "UNSAR a sesizat deja Comisia Europeană cu privire la încălcările Directivei 2009/138/CE şi ale Tratatului de funcţionare al Uniunii Europene, existand premisele ca Romania să fie sancţionată pentru încălcarea legislaţiei comunitare", a precizat uniunea care reprezintă interesele asigurătorilor.  Guvernul a aprobat, miercuri, Hotărarea care fixează preţurile maxime pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), la care a fost adăugată o anexă care stabileşte preţurile poliţelor RCA şi în cazul autovehiculelor electrice. Guvernul a aprobat, recent, la presiunile patronatelor din transportul rutier, o Ordonanţă de Urgenţă care impune îngheţarea preţurilor RCA pentru şase luni, prin fixarea unor preţuri maxime de către ASF. Măsura este fără precedent după intrarea Romaniei în Uniunea Europeană, în condiţiile în care Comisia Europeană permite astfel de măsuri doar în cazuri excepţionale. UNSAR susţine, însă, că măsura decisă de guvern încalcă atat constituţia Romaniei, cat şi normele europene. "Plafonarea tarifelor RCA încalcă un principiu de bază prevăzut de Constituţia Romania, cel al unei pieţe libere, concurenţiale, iar membrii UNSAR analizează în acest moment cele mai bune variante de a acţiona împotriva acestei prevederi", arată comunicatul uniunii. În privinţa reglementărilor europene, acestea ar fi fost interpretate abuziv de Executivul de la Bucureşti. "Conform normelor europene menţionate, atat plafonarea unor tarife în absenţa unui sistem general de control al preţurilor, cat şi posibilitatea de a aplica tarife ca element de sprijin sau protecţie pentru o anumită industrie sunt interzise. Avand în vedere faptul că Romania nu are un sistem general de control al preţurilor, este imposibil din punct de vedere legal să aibă un cadru care să se refere strict la piaţa de asigurări", argumentează UNSAR.  Firmnele de asigurări acuză Guvernul că a îngheţat preţurile RCA doar de teama  patronatelor din transporturi, care au organizat un protest naţional în 15 septembrie şi au ameninţat Guvernul cu alte proteste dacă nu răspund pozitiv solicitătilor de îngheţare a preţurilor. "Modul în care au fost emise aceste reglementări conduce la ideea că această măsură a fost luată doar pentru a răspunde la presiunile transportatorilor, invocandu-se o situaţie de criză în piaţă. Această criză nu a putut fi fundamentată economic, printr-o analiză financiară solidă a pieţei de transporturi din Romania", arată firmele de asigurări. Acestea susţin că înregistrează pierderi, care trebuie acoperite de acţionari prin infuzii de capital.  "În urma măsurilor aprobate de Guvern, pierderile societăţilor de asigurare vor creşte şi nu se vor limita doar la cele şase luni prevăzute pentru plafonare de Ordonanţa de Urgenţă 54/2016, ci îşi vor face simţite efectele pe o perioadă mult mai lungă, greu de estimat, dat fiind specificul asigurării RCA: segment de asigurări “cu coadă lungă”", mai arată comunicatul.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.