Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Factura de energie electrică ar putea să scadă cu 1-2%

Ziarul de Vrancea
27 oct 2016 643 vizualizări
Preţul energiei electrice ar putea să scadă, la consumatorul final, cu 1-2% începand cu 1 iulie 2017, ca urmare a reducerii tarifului de distribuţie, aşa cum s-a întamplat în fiecare semestru în ultimii doi ani, a declarat joi preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Ministerul Energiei a publicat în dezbatere publică un proiect prin care contribuţia consumatorilor pentru energia regenerabilă ar urma să crească de la 42 lei/MWh, în acest an, la 47 lei/MWh anul viitor. Şeful ANRE susţine, însă, că această măsură nu va genera o creştere a facturilor de energie electrică. ”S-ar putea să existe o creştere a cuantumului din factura finală care se va redistribui către susţinerea de certificate verzi. Dacă va fi, nu va fi semnificativ. Nu prevedem la ora actuală o creştere a facturii pe această iniţiativă”, a afirmat Havrileţ. Facturile finale ar putea să scadă, în schimb, ca urmare a altor factori. ”Există şi elemente pozitive, din punct de vedere al reglementării sectorului de distribuţie, în zona de operare a reţelei, în care noi vedem încă o scădere de 1-2% pentru anul viitor", a spus Havrileţ. Reducerea ar urma să compenseze efectul certificatelor verzi. "Noi avem în vedere ca, pentru anul viitor, la nivel de operare, să avem o reducere de 1-2%, care ar putea în final să aducă o scădere, o ajustare negativă a facturii finale, practic o scădere a preţului cu 1-2%, chiar dacă certificatele verzi vor fi ajutate în sensul asigurării unui impact pozitiv în ceea ce priveşte recuperarea investiţiilor din sectorul de regenerabile”, a mai spus ;eful ANRE. Întrebat de cand ar putea scădea preţul, acesta a răspuns că, în mod normal, ar trebui din 1 iulie 2017. ”Avem în lucru la ora actuală calculul activităţii de operare, al unor elemente de cost, care ar putea reduce factura, nu extraordinar de mult, dar să fie o ajustare negativă, 1-2%, aşa cum a fost la fiecare şase luni, în ultimii doi ani. În fiecare semestru, în ultimii doi ani, am avut o scădere de 1-2% a facturii. şi care va continua şi de la 1 iulie”, a punctat şeful ANRE. Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat în dezbatere de Ministerul Energiei, privind modificarea Legii 220/2008 privind promovarea energiei din surse regenerabile, contribuţia cu certificatele verzi pe facturi ar urma să urce cu 12%, de la 42 lei/MWh în acest an la 47 lei/MWh în 2017.

CE Oltenia deţine cimitire, biserici şi străzi din care nu caştigă nimic

Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari porducători de energie din ţară, are în proprietate cimitire, biserici şi străzi din care nu caştigă nimic, dar pe care le întreţine, la care plăteşte impozite, ceea ce măreşte costul energiei produse, a declarat joi secretarul de stat din Ministerul Energiei Corina Popescu, care consideră că societatea trebuie să elimine astfel de activităţi. ”Complexul Energetic Oltenia are o grămadă de active care nu sunt core-business (afacerea de bază, n.r.). Au cimitire, biserici, şcoli, clădiri, drumuri naţionale. Le păstrează în patrimoniu, plătesc taxe, au obligaţia de a le întreţine”, a spus Popescu, în urma conferinţei de lansare a raportului Consiliului Concurenţei. Producătorul de energie nu încasează niciun ban din aceste activităţi, care au fost generate de exproprierile pentru diverse perimetre. "În momentul în care un sat se strămută dintr-o parte în alta, complexul energetic îşi asumă toate costurile legate de aceste strămutări”, a spus Popescu. Astfel de activităţi încarcă costul energiei produse, în condiţiile în care Complexul Energetic Oltenia, o companie de stat nerestructurată şi ineficientă, are printre cele mai mari costuri de producere a energiei din Romania. ”Sunt nişte bani care nu au legătură cu domeniul lor de activitate, dar care pun presiune pe ceea ce produc ei, în costul megawatt-ului aceste costuri se reflectă. Au multe alte costuri care nu ar trebui să fie acolo”, a mai spus Popescu. Potrivit oficialilor din energie, în extracţia de cărbune, la Complexul Energetic Hunedoara costul cu resursa umană este de 85% din costurile totale, cu toate sporurile, iar la Complexul Oltenia nivelul este de 55%. ”Cu astfel de costuri nu vor supravieţui niciodată. Sigur, fiecare companie se bazează doar pe o singură sursă de producţie, model unic în Europa. Sigur, asta se întampla în anul 2000, dar acum este 2016, companiile au avut bani de investiţii, nu le-a oprit nimeni să facă investiţii”, a precizat secretarul de stat. Complexul Energetic Oltenia deţine şi ”trei centrale pe firul apei şi plăteşte de trei ori aceeaşi apă, acest lucru se vede în preţul MWh produs”, a mai spus Popescu.

Kathimerini: Banii ieşiţi din Grecia anul trecut au ajuns în Bulgaria şi Romania

Banii ieşiţi anul trecut din băncile din Grecia par să fi contribuit la creşterea depozitelor bancare din Bulgaria şi Romania, în condiţiile în care teama de Grexit, controlul capitalului şi incertitudinile politice, dar şi închiderea instituţiilor bancare timp de 23 de zile au determinat multe firme mici şi mijlocii să îşi transfere operaţiunile în cele două state, relatează Kathimerini.Datele vorbesc de la sine, în 2015 avand loc o creştere de 10% a depozitelor bancare în Bulgaria, iar în Romania cu 8%, în timp ce în Grecia au scăzut cu 23%, mai mult decat la începutul crizei financiare mondiale, în 2008. Surse din bănci şi companii au spus că sute de firme mici şi mijlocii, majoritatea din nordul Greciei, dar şi din alte regiuni, precum Tesalia, şi-au retras depozitele din băncile locale şi au deschis conturi în ţările vecine. Deschiderea unui cont bancar în Bulgaria şi Romania este foarte uşoară, avand în vedere că cele două ţări sunt membre ale Uniunii Europene, notează Kathimerini. Un alt avantaj este faptul că băncile din Grecia au o prezenţă puternică în Bulgaria şi Romania prin intermediul subsidiarelor. În Romania sunt prezente toate cele patru mari bănci din Grecia, respectiv, Piraeus Bank, Alpha Bank, Eurobank Ergasias şi National Bank of Greece. În Bulgaria desfăşoară operaţiuni Eurobank Bulgaria (Eurobank Ergasias), Piraeus Bank Bulgaria şi United Bulgarian Bank (National Bank of Greece).

iPhone 8 ar putea fi lansat în trei versiuni

Apple ar putea lansa anul viitor nu două, ci trei versiuni ale viitorul model de iPhone. Anul 2017 va fi unul special pentru Apple - compania americană va aniversa 10 ani de la primul iPhone. Pe această logică, oamenii lui Tim Cook nu pot să lanseze un update minor, cum a fost cazul în ultimii doi ani, ci ar trebui să vină cu un produs mult mai interesant. În primul rand, tocmai din această cauză, numele vehiculat pentru următorul model este iPhone 8, nu iPhone 7S, aşa cum ar fi fost ordinea firească. O altă variantă în ceea ce priveşte numele este ca Apple să renunţe cu această ocazie la numerotare şi să găsească o altă denumire, cum a făcut cu iPad Air. Surse apropiate producătorilor de componente susţin că următorul model de iPhone va renunţa la aluminiu şi va avea un spate din sticlă. Nu ar fi prima oară cand Apple ar folosi sticla. iPhone 4, de exemplu, a avut un spate construit din sticlă. Aceleaşi surse susţin că, de anul viitor, iPhone va fi disponibil în trei versiuni. Alături de versiunile de 4,7 inch şi 5,5 inch, care erau şi pană acum, va exista şi o versiune de 5 inch. De asemenea, este posibil ca versiunea de 5,5 inch să aibă un ecran curbat, construit chiar de Samsung.

Vanzările Toyota, sub cele ale Volkswagen

Toyota Motor a realizat vanzări mai mici decat cele ale Volkswagen în primele nouă luni ale acestui ani, evoluţie care îi pune în pericol poziţia de cel mai mare producător de automobile din lume, pe care o ocupă de patru ani, relatează Bloomberg. Livrările mondiale ale Toyota au urcat cu 9,4%, la 7,53 de milioane de vehicule, în perioada ianuarie-septembrie, a anunţat joi producătorul auto japonez. Vanzările Volkswagen au crescut în aceeaşi perioadă cu 2,4%, la 7,61 milioane de vehicule, potrivit unui comunicat al grupului german din 14 octombrie. Dacă Toyota nu va consemna o revenire puternică a vanzărilor la sfarşitul anului, Volkswagen va deveni lider mondial, datorită evoluţiei divergente a celor mai importate pieţe externe ale celor doi constructori de maşini. În timp ce Toyota este afectată de încetinirea pieţei din Statele Unite, Volkswagen beneficiază de poziţia de lider în China.

Statul s-a împrumutat la o dobandă de 1,22%

Ministerul Finanţelor a vandut joi obligaţiuni de stat în valoare de 600 de milioane de lei (133 milioane euro) scadente în 25 februarie 2019, în cadrul unei emisiuni noi, pentru care băncile primesc un randament mediu anual de 1,22%, în scădere faţă de ultima emisiune de titluri cu scadenţă apropiată, arată datele publicate de Banca Naţională a Romaniei (BNR). Băncile participante la licitaţie au oferit 1,53 miliarde lei, valoare aproape triplă faţă de cea împrumutată de stat. Obligaţiunile emise de către stat au o rată a cuponului de 1,35%. În urma licitaţiei, randamentul maxim oferit de către stat a fost de 1,25%, iar cel mediu - de 1,22% pe an, potrivit datelor BNR. În 22 septembrie, la o licitasţie de titluri de stat cu scandenţă apropiată - 29 aprilie 2019 -, Ministerul Finanţelor a luat de la bănci 500 milioane de lei, la un randament mediu de 1,39% pe an. În octombrie, Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute de la bănci 3,5 miliarde lei prin licitaţiile obişnuite de titluri de stat, la care s-ar putea adăuga 405 milioane lei prin licitaţii suplimentare, sumele fiind semnificativ mai mici faţă de cele programate în lunile anterioare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.