Economic

Calendar pentru introducerea contoarelor inteligente

Ziarul de Vrancea
13 sep 2016 1287 vizualizări
ANRE are în derulare programe pilot pentru contoarele inteligente, iar evaluarea lor se va realiza în acest an

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) lucrează la un calendar naţional de implementare a contoarelor inteligente pentru măsurarea consumului de electricitate, care va fi aprobat după evaluarea unor proiecte-pilot, a declarat ieri şeful serviciului de cooperare şi programe în domeniul eficienţei energetice al ANRE, Mihaela Pleşca. ANRE are în derulare programe pilot pentru contoarele inteligente, iar evaluarea lor se va realiza în acest an. "Ca urmare, vom stabili un calendar naţional de implementare, care va fi etapizat. Ar fi trebuit să avem 80% pană în 2020, dar în funcţie de evoluţia acestor proiecte pilot vom cunoaşte ritmul de implementare (...) În 2014, a fost emis un ordin al ANRE privind implementarea sistemelor de măsurare inteligente", a spus Pleşca, la conferinţa Smart Energy, organizată de Wall-Street.ro.  ANRE a eliminat prin ordin în luna ianuarie a acestui an ţinta propusă pentru anul 2020 privind implementarea de contoare inteligente de energie electrică la aproximativ 80% din clienţii finali, din cauză că nu fusese finalizată o evaluare cost-beneficiu. În acest an, operatorii de distribuţie concesionari monitorizează proiectele-pilot privind implementarea sistemelor de măsurare inteligentă realizate în anul 2015 şi evaluează costurile şi beneficiile aferente acestora. Proiectele-pilot ar trebui să se încheie pană la 31 octombrie 2016. Pentru stabilirea planului naţional de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă în perioada 2017-2020 în Romania, ANRE realizează analiza cost-beneficiu privind implementarea sistemelor de măsurare inteligentă luand în considerare rezultatele proiectelor-pilot realizate de către operatorii de distribuţie concesionari, pe baza unui studiu elaborat de un consultant independent de specialitate, arată Ordinul 6/2016 al ANRE, intrat în vigoare la 1 martie 2016. Pe baza rezultatului analizei cost-beneficiu şi a propunerilor operatorilor de distribuţie concesionari, ANRE va aproba pană la 31 martie 2017, prin ordin al preşedintelui, calendarul naţional de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă, care conţine datele calendaristice ale etapelor de implementare, precum şi planul naţional de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă privind lucrările de investiţii aferente fiecărui operator de distribuţie concesionar, valoarea acestora şi sursele de finanţare, precum şi măsuri de informare a clienţilor finali. Potrivit Ordinului nr. 6/2016 al ANRE, în urma evaluării rezultatelor implementării proiectelor-pilot privind sistemele de măsurare inteligentă obţinute, operatorii de distribuţie concesionari propun ANRE planurile de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă pentru perioada 2017-2020. Operatorii de distribuţie concesionari transmit ANRE propunerile privind planurile de implementare pană la data de 10 ianuarie 2017. În anul 2017, valoarea investiţiilor aferente sistemelor de măsurare inteligentă din planurile de implementarenu trebuie să depăşească 10% din valoarea programului anual de investiţii aprobată conform prevederilor Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013, cu modificările şi completările ulterioare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.