Economic

Carrefour îşi extinde prezenţa în Focşani

Mihai Boicu
30 iun 2016 3181 vizualizări
Carrefour va mai avea un supermarket în Focşani, după ce a primit aprobare să preia Billa

Preluarea Billa de către Carrefour a fost autorizată de către Consiliul Concurenţei. Billa este prezent şi în Focşani cu un supermarket situat în fostul magazin Romarta de pe b-dul Dimitrie Cantemir (lângă Primăria Focşani). Carrefour îşi consolidează prezenţa în municipiu în acest fel, după ce a deschis mai întâi un hypermarket pe centură şi un magazin în Piaţa Moldovei. Condiţia pusă este concesionarea a trei supermarketuri active din Brăila şi neimplicarea în activitatea acestora timp de 10 ani. Consiliul Concurenţei a constatat că în zona geografică Brăila operaţiunea ar putea conduce la consolidarea poziţiei pe piaţă a Carrefour, cu efectul reducerii posibilităţilor de alegere a consumatorilor. În această situaţie, ar fi existat posibilitatea ca tranzacţia să conducă la creşterea preţurilor produselor alimentare în zonă. „Ca urmare, tranzacţia a fost autorizată cu condiţia respectării unor angajamente asumate voluntar de către Carrefour. Astfel, Carrefour şi-a luat angajamentul de a cesiona trei supermarketuri active pe piaţa din Brăila, respectiv două magazine Carrefour Market şi un magazin Billa. De asemenea, Carrefour s-a angajat să nu se implice în activităţile cesionate pe o perioadă semnificativă, de cel puţin 10 ani”, precizează reprezentanţii Consiliului Concurenţei. Cesiunea va fi realizată ca un transfer de activitate continuă fără întreruperea activităţii, pentru fiecare magazin în parte sau pentru toate împreună. (M. BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.