Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE:Guvernul măreşte cu 50% alocaţiile pentru stimularea investiţiilor

Ziarul de Vrancea
11 mai 2016 867 vizualizări
Fondurile alocate prin această schemă de ajutor au urcat la 145 milioane de euro

Guvernul a majorat cu 50% bugetul anual maxim pentru stimularea investiţiilor în economie, de la 100 mil. euro la 145 mil. euro, în urma unei modificări legislative. Proiectul de modificare este rezultatul consultărilor derulate cu reprezentanţii mediului de afaceri şi vizează simplificarea, flexibilizarea şi debirocratizarea procedurilor în scopul eficientizării mecanismului de derulare a schemei de ajutor de stat. Modificările aprobate nu vizează aspecte referitoare la compatibilitatea schemei cu prevederile comunitare în materie, nu alterează obiectivele schemei sau modul de determinare a ajutorului de stat, în vederea asigurării tratamentului egal între actualii şi potenţialii viitori beneficiari de ajutor de stat. De asemenea, se modifică mecanismul de depunere a cererilor de acord pentru finanţare din sesiune continuă în sesiuni distincte de 30 de zile lucrătoare, selectarea beneficiarilor realizandu-se pe baza unui punctaj stabilit în urma unor criterii de calcul, asigurandu-se astfel tuturor întreprinderilor un tratament egal la depunerea cererilor de acord pentru finanţare, precum şi o eficientizare a procesului de evaluare a beneficiarilor. Alte modificări vizează clarificarea unor noţiuni prin introducerea, modificarea sau reformularea anumitor definiţii. Schema de ajutor de stat este exceptată de la obligaţia notificării în vederea obţinerii Deciziei de aprobare din partea Comisiei Europene. Totuşi, Comisia Europeană trebuie informată în termen de 20 de zile lucrătoare de la data aprobării hotărarii de modificare. Hotărarea Guvernului nr. 807/2014 /pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat avand ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie/ urmăreşte sprijinirea tuturor întreprinderilor care realizează o investiţie iniţială de minimum 44 milioane lei, fără TVA. Ajutorul de stat se acordă sub formă de sume nerambursabile, în raport de cheltuielile eligibile şi în limita intensităţii maxim admisibile (intensitatea maximă este stabilită printr-un regulament sau o decizie a Comisiei Europene, în funcţie de PIB-ul pe cap de locuitor din regiunea respectivă). Ajutorul de stat se plăteşte după efectuarea totală sau parţială a cheltuielilor eligibile aprobate prin acordurile de finanţare. Schema de ajutor de stat este valabilă pană la data de 31 decembrie 2020, iar furnizor de ajutor de stat este Ministerul Finanţelor Publice.

GfK: Romania ocupă locul 50 din 78 în topul conectivităţii la lumea digitală

Romania ocupă locul 50 în privinţa conectivităţii la lumea digitală, în urcare cu 3 poziţii faţă de 2015 într-un clasament realizat de GFK în 78 de ţări şi opt regiuni. Țările din Europa Centrală şi de Est se situează în a doua jumătate a clasamentului. Cel mai bine stă Cehia, urmată de Slovenia şi Polonia, iar cel mai puţin conectate ţări sunt Romania, Serbia şi Ucraina. Romania, Slovacia şi Ungaria înregistrează cele mai dinamice evoluţii, urcand fiecare cu cate 3 poziţii. Indicatorul analizat de GfK prezintă ţările cu cei mai conectaţi consumatori la lumea digitală, atat în total, cat şi detaliat, pe fiecare dintre cele unsprezece tipuri de dispozitive (smartphone, tabletă, laptop, PC, wearables, televizor inteligent, STB – receptor TV, consolă de jocuri video, e-Reader, automobil conectat, casă inteligentă), împreună cu tendinţele din ultimii cinci ani. Acesta permite companiilor să compare gradul de conectivitate pentru fiecare ţară sau regiune de interes, pentru a identifica oportunităţi de piaţă în diferite industrii – de la evoluţii ale vanzărilor de dispozitive digitale şi ale consumului de conţinut pană la extinderea tehnologiei în domeniul sănătăţii şi media. La nivel global, clasamentul GfK Connected Consumer Index din ultimii doi ani arată că Hong Kong şi America de Nord (Statele Unite ale Americii, Canada şi Mexic) deţin constant primele două poziţii printre cele mai bine conectate naţiuni din lume. Cu toate acestea, consumatorii din Emiratele Arabe Unite se apropie rapid de plutonul fruntaş, sărind de pe locul al optulea în 2015 pe al treilea prognozat pentru acest an.

BNR cere băncilor să evalueze mai riguros clienţii

BNR a publicat miercuri completări la directiva 17/2012 privind unele condiţii de creditare şi a introdus cinci noi articole prin care spune că înainte de încheierea unui contract de credit băncile trebuie să realizeze o evaluare mai riguroasă a capacităţii clientului de rambursare. “Înainte de încheierea unui contract de credit, împrumutătorii realizează, pe baza unor informaţii corespunzătoare şi suficiente, obţinute inclusiv de la client precum şi, după caz, prin consultarea bazei de date a unui sistem de evidenţă de tipul birourilor de credit, o evaluare riguroasă a capacităţii clientului de rambursare a creditului potrivit obligaţiilor contractuale, luand în considerare factori relevanţi în conformitate cu prevederile prezentului regulament”, scrie BNR. Un alt articol introdus cere ca în situaţia în care clientul solicită, după încheierea contractului de credit, majorarea valorii totale a creditului acordat iniţial, împrumutătorii să actualizeze informaţiile aflate la dispoziţia lor privind clientul şi să reevalueze capacitatea acestuia de rambursare.

Carne de pui infectată cu Salmonella provenită din Polonia

Direcţia Sanitar Veterinară din Bihor a identificat un lot de 1.500 de kg carne de pui infectată cu Salmonella, provenită din Polonia, care a fost confiscat şi distrus. Este vorba despre un lot de piept de pui congelat, din care 1.100 de kg au fost utilizate pentru obţinerea frigăruilor, restul de 400 de kg fiind depozitate în cadrul unităţii. „În Romania avem semnale, şi avem chiar dovezi, vizavi de faptul că, din anumite state, se încercă introducerea uneori nelegala de produse(...)Am dat un comunicat de presă cu un lot de carne de pui venit din Polonia care a fost confiscat, distrus şi denaturat. Este public. Acesta este ultimul caz”, a declarat, pentru ZF, Radu Roatiş Cheţan, noul preşedinte al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentară (ANSVSA). Potrivit DVS Bihor, nicio cantitate din lotul respectiv (piept de pui şi frigărui) în care s-a depistat prezenţa Salmonella Typhimurium nu a fost comercializată.

BERD vede o creştere de 4% în Romania

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a îmbunătăţit prognoza de creştere economică pentru Romania în 2016 de la 3,7% la 4%, potrivit noilor estimări anunţate ieri în cadrul reuniunii anuale care se desfăşoară la Londra. Pentru 2017, BERD anticipează o creştere a PIB de 3,5% în cazul Romaniei. “În 2016 şi 2017, cererea internă puternică va continua să susţină creşterea economică. Consumul va fi împins în sus de tăierea cotei TVA de la 24% la 20% din ianuarie 2016, majorarea salariului minim minim cu 19% din luna mai 2016, creşterile salariale planificate în sectorul public, îmbunatăţirea sentimentului economic şi un mediu cu o inflaţie scăzută”, susţine BERD.

Vanzările OMV Petrom au scăzut în primul trimestru cu 17%

Valoarea vanzărilor consolidate ale OMV Petrom a scăzut în primul trimestru al anului cu 17% faţă de perioada similară a anului trecut, la 3,55 miliarde lei, în principal din cauza scăderii veniturilor din vanzările de produse petroliere, a anunţat miercuri grupul petrolier. Printre cauze se mai află continuarea declinului pronunţat al preţului la ţiţei şi veniturile mai mici din vanzările de gaze naturale. Acest efect a fost parţial compensat de creşterea cantităţilor de produse petroliere vandute şi de vanzarile mai mari de electricitate. Vanzările din Downstream Oil au reprezentat 64% din totalul vanzarilor consolidate, în timp ce vanzarile din Downstream Gas au reprezentat 33%. În acelaşi interval, vanzările de pe segmentul Upstream au fost de 3% (vanzarile din Upstream fiind, in mare parte, vanzari in interiorul Grupului, nu catre terti). Profitul net atribuibil acţionarilor OMV Petrom S.A. a fost de 291 milioane lei, faţă de 349 milioane lei în primele trei luni de anul trecut. Profitul pe acţiune a fost de 0,0051 lei in T1/16, comparativ cu 0,0062 lei în T1/15.

Dolarul a pierdut teren ieri în raport cu principalele valute

Pe piaţa de schimb valutar, yen-ul a caştigat 0,4% în raport cu dolarul, ajungand la 108,84 yeni/dolar, după ce în ultimele două zile se depreciase cu 2%. Moneda japoneză a caştigat mai bine de 10% anul acesta, îngreunand sarcina Băncii Japoniei de a-şi atinge ţinta de inflaţie. Dolarul s-a depreciat şi în raport cu euro, pierzand 0,11%, cursul de schimb ajungand la 1,1383 dolari/euro. Lira sterlină de asemenea a caştigat teren în faţa dolarului, crescand cu 0,10% în raport cu moneda americană, la 1,4451 dolari/liră. Înaintea cursului anunţat oficial de BNR, în Romania dolarul s-a depreciat cu 0,05% în raport cu leul, la un curs de 3,9424 lei/dolar. Euro a scăzut cu 0,03%, însă a reînceput să caştige teren. Cursul era miercuri dimineaţă de 4,4902 lei/euro.
















































În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.