Economic

Noul Cod Fiscal intră în dezbateri în regim de urgenţă

Ziarul de Vrancea
16 mar 2015 591 vizualizări
Proiectul va fi trimis Senatului pe 25 martie, a anunţat premierul Victor Ponta

Proiectul noului Cod Fiscal şi cel al Codului de Procedură Fiscală vor fi transmise Parlamentului de căte Guvern cel tarziu pe 25 martie, cu solicitarea către Senat pentru dezbatere în regim de urgenţă imediat după Paşte, astfel încat documentele să intre la Camera Deputaţilor pană la finele lunii aprilie, a anunţat liderul PSD, premierul Victor Ponta, după Biroul Permanent Naţional al PSD. El a precizat că ia în calcul angajarea răspunderii Guvernului dacă va constata că PNL va bloca adoptarea celor două acte pe motive procedurale. "Voi solicita Senatului procedură de urgenţă, astfel încat Codul Fiscal să poată fi discutat în comisii şi în plen imediat după Paşte, iar la finele lunii aprilie poate ajunge în Camera Deputaţilor. Dacă voi constata că, prin măsuri procedurale, PNL va bloca adoptarea Codului Fiscal - nu pe probleme de fond, ci pe procedură - atunci voi lua în cacul angajarea răspunderii Guvernului în luna iunie pentru cele două Coduri", a sus Ponta. Premierul a reconfirmat că va transmite demisia lui Valcov către Preşedinţie imediat după adoptarea de către Guvern a celor două coduri, susţinand că, dacă ar numi acum un alt ministru, ar trebui reluată procedura de avizare, ceea ce ar întarzia întregul proces cu mai mult de o lună. "Cele două proiecte sunt plecate pe circuitul de avizare. Dacă se schimbă ministrul, trebuie să reluăm circuitul de avizare, ceea ce înseamnă încă o lună-o lună şi jumătate. Voi transmite demisia lui Valcov către preşedinte imediat ce în şedinţa de guvern aprobăm cele două proiecte", a arătat Ponta. Darius Valcov i-a înaintat, duminică, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, pentru acest post nefiind încă nominalizat un înlocuitor, el urmand să rămană în Guvern pană la finalizarea celor două coduri. Valcov a fost audiat, vineri seară, la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde procurorii i-au adus la cunoştinţă faptul că este suspect de trafic de influenţă. La ieşirea din sediul DNA, Valcov a spus că este nevinovat şi a negat că ar fi luat mită. În acelaşi dosar, mai sunt urmăriţi penal şi primarul din Slatina, Minel Prina, în cazul căruia instanţa supremă a decis, sambătă seară, să fie plasat în arest la domiciliu, precum şi Lucian Petruţ Suşală, director al SC Imobiliare Consloc SRL, firmă administrată de Primăria Slatina. În cazul acestuia, instanţa supremă a decis arestarea preventivă. Prina este suspectat de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, în timp ce Suşală este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, evaziune fiscalăş şi spălare de bani. Anchetatorii au dispus, în acelaşi dosar, cercetarea sub control judiciar a lui Bogdan Petrică Timofte şi a lui Cristian Constantin Tomescu. Ambii sunt suspectaţi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, evaziune fiscală şi spălare de bani.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.