Economic

ASF va avea cu 143 mai puţini angajaţi faţă de martie 2014

Ziarul de Vrancea
26 feb 2015 635 vizualizări
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va avea, de la 1 martie, 466 de salariaţi, cu 143 de angajaţi mai puţin faţă de luna martie a anului 2014 şi cu 252 mai puţin faţă de totatul de 718 existent la comasarea CSA, CNVM şi CSSPP în aprilie 2013, a anunţat instituţia.

Autoritatea s-a înfiinţat prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). "ASF a încheiat în această lună şi etapa concursurilor interne la nivel de execuţie, după ce la sfarşitul lunii noiembrie 2014 au fost finalizate concursurile interne pentru funcţiile de conducere, la nivel de director şi şef serviciu. Peste 300 de angajaţi au participat la interviurile de selecţie. Ca urmare a acestui proces, personalul ASF s-a redus la 382 salariaţi în posturi de execuţie, 46 de şefi serviciu şi 10 directori, iar 42 de posturi au rămas vacante", se arată într-un comunicat al instituţiei. În acelaşi timp, Fondul de Garantare a Asiguraţilor are acum 28 de salariaţi. "Rezultă astfel că, după 1 martie 2015, ASF va avea un număr efectiv de 466 de salariaţi, o reducere de 143 de salariaţi faţă de martie 2014 şi mai puţin cu 252 faţă de totalul de 718 caţi au fost preluaţi în 2013 de la CNVM, CSA şi CSSPP prin OUG 93/2012", se mai spune în comunicat.  Cele 42 de posturi rămase vacante vor fi scoase la concurs - atat cu participare externă, cat şi internă - ceea ce înseamnă o reînnoire cu aproximativ 10% a echipei.  De altfel, pentru cinci dintre posturile la nivel de conducere se derulează deja interviurile de evaluare a competenţelor şi abilităţilor candidaţilor. Procesul de restructurare a vizat, în principal, creşterea eficienţei organizaţionale prin reorganizarea proceselor şi activităţilor din ASF prin reducerea nivelurilor ierarhice de la 5 la 3 (au fost 6 posturi de şef de departament şi 24 de posturi de director adjuncti), reducerea numărului structurilor organizatorice prin desfiinţare sau comasare a direcţiilor de la 25 la 17 şi a serviciilor de la 106 la 53, reducerea numărului funcţiilor de conducere cu aproximativ 60%, de la 161 la 70 de posturi şi creşterea posturilor de execuţie în total personal la aproximativ 86% în 2015 faţă de 74% cat era în anul 2014.


,


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.