Economic

Foştii salariaţi Petrom sunt executaţi silit şi puşi să dea banii înapoi

Mihai Boicu
5 mai 2014 11595 vizualizări
Oamenii au de plătit şi cateva sute de milioane de lei vechi fiecare şi acuză jocuri de culise în procesul caştigat de fostul angajator u iniţial, foştii salariaţi au caştigat la Tribunal, dar au pierdut la Curtea de Apel Galaţi, iar acum trebuie să dea înapoi banii caştigaţi

Peste 200 de foşti salariaţi din Vrancea ai Petrom, actualul OMV Petrom, trebuie să restituie drepturile băneşti pe care le-au obţinut în urma unor procese la Tribunalul Vrancea începute în 2008, dar le-au pierdut ulterior la Curtea de Apel Galaţi. Oamenii au de plătit chiar şi 300 de milioane de lei de fiecare, ceea ce face ca suma totală să urce la cateva milioane de lei. Unii au fost executaţi deja, alţii sunt în proces. Foştii angajaţi susţin că procesul a fost incorect întrucat avocatul companiei Petrom a fost judecător la Galaţi, dar şi pentru că în alte instanţe din ţară salariaţii au caştigat.

Curtea de Apel Galaţi nu le-a dat dreptate foştilor salariaţi ai Petrom, care şi-au cerut drepturile în instanţă, iar acum aceştia au de plătit sume care urcă şi la cateva sute de milioane de lei vechi de fiecare. Unii au fost deja daţi în judecată şi puşi la plată, alţii sunt în procese pentru executare. În această situaţie se află peste 200 de persoane. Procesele au început în anul 2008, iar după ce au caştigat la Tribunal şi au încasat banii de la angajator, foştii salariaţi au fost executaţi silit şi puşi să restituie sumele către OMV Petrom, întrucat în anul următor acţiunile lor au fost respinse la Curtea de Apel Galaţi. De exemplu, un fost angajat a fost pus anul trecut să restituie suma de 16.736 lei, actualizată cu indicele de inflaţie începand cu 14 decembrie 2009. “Eu am dat de dat 300 şi ceva de milioane lei vechi şi mi se reţine o treime din pensie”, spune Costel Iancu, un alt fost salariat. Oamenii sunt  nemulţumiţi că la nivel de ţară nu a existat o practică unitară şi sunt instanţe unde foştii angajaţi au caştigat, în condiţiile în care situaţia a fost peste tot la fel. La Bacău, Ploieşti sau Cluj Napoca nemulţumiţii au primit caştigat de cauză. Foştii angajaţi Petrom din Vrancea susţin că nu au avut parte de un proces corect, în condiţiile în care avocatul părţii adverse avea legături cu instanţele. “Nu îmi pot explica motivul pentru care noi am pierdut, dar nu aş vrea să cred că ar putea fi faptul că avocatul OMV Petrom a fost judecător la Tribunalul Galaţi şi are soţia magistrat la Curtea de Apel Galaţi”, se arată într-un memoriu la salariaţilor Petrom.

Angaţii Petrom spun că nu au avut parte de un proces corect

Foştii salariaţi spun că nu au avut parte de un proces corect, după ce nu li s-a acceptat strămutarea dosarului şi au depus acţiuni la CEDO, la care nu au primit încă răspuns. “La fond, la Tribunal, am caştigat, însă nu aveam cum să obţinem caştig de cauză la Galaţi pentru că, în primul rand, avocatul Petrom a fost judecător la Tribunal şi la Curtea de Apel Galaţi şi, în al doilea rand, soţia este judecătoare la Curtea de Apel Galaţi”, spune Emanoil Mierlăcioiu, şef depozit la Petrom. “Cerea noastră nu a fost soluţionată de către o instanţă independentă şi imparţială deoarece instanţele de judecată s-au bazat în mod decisiv pe adresele invocate de societatea Petrom, fără a verifica pe carela unei expertize contabile dacă dreptul solicitat de noi a fost sau compensat în mod efectiv în salariul de bază”, se arată în memoriul foştilor salariaţi ai Petrom. Aceştia au arătat că la Bacău, Craiova sau Cluj colegii lor au caştigat. Iniţial, aceştia şi-au luat banii după ce au luat procesul de la Tribunal şi l-au acuzat pe fostul lor avocat că ar fi falsificat un tabel se semnături pentru ca oamenii să ia banii. Potrivit lui Emanoil Mierlăcoiu, acesta a avut un interes să ia banii cat mai repede, deşi sentinţa nu era irevocabilă, pentru a-şi încasa onorariul. Salariaţii au făcut plangere penală, însă judecătorii nu le-au dat dreptate în procesul care a urmat.

Salariaţii s-au judecat pe drepturi obţinute în 1997

În acţiunile lor, foştii salariaţi au susţinut că contractul colectiv de muncă la nivel de Ramură Energie Electrică, Termică, Petrol şi Gaze era aplicabil şi SC Petrom SA şi că salariaţii societăţii trebuiau să primească anual un ajutor material egal cu contravaloarea a 2500 – 4000 mc gaze naturale. “Referitor la cota de gaze a cărei contravaloare urma să fie acordată salariaţilor, acesta, prin contractul colectiv de mucă la nivel de unitate din 1997 a fost stabilită la 4000 mc şi nu s-a mai revenit ulterior asupra sa, nesuferind, astfel, nicio modificare”, susţin foştii salariaţi ai Petrom. Aceştia mai spun că trebuiau să primească un supliment salarial de Paşti, Ziua Petrolistuui, Crăciun, precum şi în luna octombrie, pentru aprovizionarea pentru iarnă. Cutantumul minim al ajutorului era de un salariu minim pe agent economic, calculat la dat evenimentului, potrivit Contractului de muncă la nivel de Grup de Unităţi din Industria Petrolieră. În anii 1997 şi 1998 s-au încheiat acte adiţionale prin care ajutorul pentru aprovizonare şi cota de gaze naturale au fost incluse în salariul de bază. Foştii salariaţi ai Petrom spun că aceste prevederi se aplică doar pentru anii respectivi şi nu pentru perioada în litigiu, 2005 – 2007, în timp ce reprezentanţii Petrom au susţinut că sumele respective au fost incluse în salarii. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
Jean, acum 2844 zile, 22 ore, 38 minute, 24 secunde
Tota chestia asta cu dosarele mi se pare o mare porcarie din csre au castigat enorm avocatii si executorii, de ce s-au dat banii salariaților daca nu trebuia? Sa plătească lideri de sindicat si citeste integral
Emanoil Mierlacioiu, acum 3642 zile, 1 ora, 18 minute, 44 secunde
Revenind in fata leptopului am recitit articolul din 06.05.2014 referitor la executarea silita a fostilor salariati, doresc a mentiona ca dorinta acerba a executarii este a avocatilor romani care-si citeste integral
cornelia, acum 3642 zile, 2 ore, 43 minute, 27 secunde
Banii din executari nu reprezinta mare lucru pentru PETROM , stiind ce profit mare are - cat despre oamenii de rand aceste sume sunt colosale. In acesta tara nu exista umanitate si dreptate?
Emanoil Mierlacioiu, acum 3643 zile, 5 ore, 26 minute, 7 secunde
Multumim! Sper ca sa se faca lumina in acest caz.
Petru, acum 3643 zile, 6 ore, 18 minute, 54 secunde
Si acum mai detin certificatele de actionar la PETROM, o singura data mi-au dat 13 mii de lei, bani pentru doua paini. Asa le trebuie pungasilor!!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.