Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Programul Rabla 2014 vine cu noutăţi importante

Ziarul de Vrancea
6 mar 2014 1267 vizualizări
Tichetele vor fi distribuite prin intermediul dealerilor u în plus, vor fi acceptate maşini mai vechi de opt ani, faţă de 10 ani pană acum

Programul Rabla pe 2014 ar putea aduce unele noutăţi, printre care înscrierea cetăţenilor direct la dealer şi eliminarea colectorilor, precum şi acceptarea maşinilor mai vechi de 8 ani, urmand să fie distribuite 20.000 de tichete de cate 6.500 de lei, potrivit proiectului pus în dezbatere publică. Începand de miercuri, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC) împreună cu Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) supune dezbaterii publice proiectul de Ordin al ministrului Mediului pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional, cunoscut ca "Rabla". Potrivit proiectului, în 2014 vor fi disponibile 20.000 de tichete în valoare de 6.500 de lei, bugetul alocat programului fiind de 140 de milioane de lei. În program vor intra şi autovehicule cu o vechime mai mare sau egală cu 8 ani, faţă de 10 ani ca pană acum. Pentru prima dată, tichetele nu vor mai fi acordate fizic beneficiarilor, urmand să fie distribuite electronic, în sistemul informatic al AFM, dealerilor validaţi în program, şi nu colectorilor ca pană în prezent. Persoanele fizice se vor înscrie în program direct la dealer şi vor merge ulterior să îşi caseze maşina la un colector validat. Ei vor trebui apoi să prezinte dealerului dovada casării pentru a cumpăra maşina aleasă cu reducere. Nu este însă obligatoriu ca persoana care îşi casează maşina să şi cumpere una nouă, de reducere putand beneficia şi altcineva. Ca şi anul trecut, pentru stimularea achiziţionării autovehiculelor cat mai prietenoase cu mediul, se va oferi posibilitatea acordării, pe langă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 de lei pentru: achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100g/km sau achiziţionarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid. Tichetele alocate pentru persoanele fizice vor fi distribuite pe fiecare judeţ, în raport cu numărul autovehiculelor uzate aflat în evidenţele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). La nivelul fiecărui judeţ, vor fi repartizate în mod egal între punctele de lucru aparţinand producătorilor/dealerilor validaţi şi situate în respectiva unitate teritorială. Pentru persoanele fizice, sesiunea de finanţare va fi organizată, potrivit proiectului, în patru etape, fiecare etapă avand o durată de cate 60 zile. În prima etapă, toate tichetele alocate destinate persoanelor fizice vor fi repartizate pe fiecare judeţ, în raport cu numărul autovehiculelor uzate aflat în evidenţele DRPCIV. În a doua etapă, tichetele aferente fiecărui judeţ rămase neutilizate, precum şi cele alocate pentru care s-au anulat notele de înscriere, vor fi redistribuite în mod egal între punctele de lucru aparţinand producătorilor validaţi din respectiva unitate teritorială. În a treia etapă, tichetele rămase se împart, în mod egal, între punctele de lucru ale producătorilor validaţi din judeţul respectiv. În această etapă, orice producător validat poate ceda tichetele alocate în favoarea unui alt producător validat, cu obligaţia de a informa, în prealabil, AFM. În ultima etapă, tichetele rămase se vor împărti în mod egal, între punctele de lucru. Pot participa doar producătorii validaţi care, în etapa a treia, au consumat toate tichetele alocate.

Inginerii şi directorii din bănci, mai bine plătiţi decat în Ungaria

domeniul ingineriei şi producţiei este puternic influenţat de producţia de automobile în toate ţările din Europa Centrală şi de Est

Cele mai bine plătite locuri de muncă în Romania sunt în domeniile inginerie şi producţie (cu un maxim de 30.000 de euro/an), servicii bancare şi financiare (67.000 euro/an), contabilitate şi asigurări (108.000 euro/an), niveluri comparabile cu cele din Cehia, Ungaria sau Turcia. Compania Grafton Recruitment, activă în domeniul recrutării din Europa, a realizat un studiu privind nivelul salariilor din Europa Centrală şi de Est în anul fiscal 2013/2014. Studiul relevă schimbările care au loc pe piaţa forţei de muncă din Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia, Romania, Lituania şi Turcia, în domenii precum IT şi telecomunicaţii, farmaceutic şi sănătate, inginerie şi producţie, logistică şi achiziţii, servicii bancare şi financiare, contabilitate şi asigurări, vanzări şi marketing, resurse umane şi administraţie, centre de contact, centre de servicii partajate şi BPO, construcţii şi proprietăţi. Potrivit studiului, cele mai bine plătite locuri de muncă în Romania sunt în domeniile inginerie şi producţie, servicii bancare şi financiare, contabilitate şi asigurări. "În ultimii ani, piaţa muncii este într-o continuă schimbare. Informaţiile oferite de cercetarea noastră cu privire la evoluţia salariilor din diverse domenii de activitate din Romania şi alte ţări din Europa Centrală şi de Est reprezintă fundaţia în baza căreia analizăm şi selectăm cei mai buni candidaţi pentru clienţii noştri", a declarat Robert Kicsi, country manager Grafton Recruitment Romania. Domeniul ingineriei şi producţiei este puternic influenţat de producţia de automobile în toate ţările din Europa Centrală şi de Est. În acest domeniu, Romania se află pe primul loc în regiune, în condiţiile în care un inginer automatist are cel mai mare salariu din regiune, de 30.000 de euro pe an, în comparaţie cu Turcia - 26.000 de euro şi Cehia - 24.000 euro anual. Peste tot în Europa, băncile au fost supuse deja unui proces de restructurare şi de reducere a costurilor. La salarii în acest domeniu, Romania are cel mai bine plătit settlements manager, cu 67.000 de euro/ an, fiind îndeaproape urmată de Ungaria cu 60.000 euro şi Slovacia cu 36.000 de euro. Domeniul contabil şi cel al asigurărilor a fost relativ stabil în ultimul an, neînregistrandu-se o creştere a salariilor. Romania se clasează pe locul doi cu un salariu de 108.000 de euro pe an, pe care îl primeşte un director financiar, pe locul întai aflandu-se Polonia cu 145.960 de euro pe an. Salariile din domeniul IT au crescut cu 5-10% în toate țările care au fost incluse în studiu. În Romania, salariile au crescut cu 8%. De exemplu, un director IT roman caştigă un salariu de maximum 53.000 de euro pe an, clasandu-se pe locul 5 din cele 7 ţări menţionate. Cel mai bine plătit director de IT se află în Turcia, avand un salariu de 70.400 de euro/an.

Volksbank a angajat un consultant să-i vandă banca din Romania

Grupul austriac Volksbank a contractat grupul Rothschild ca intermediar pentru vanzarea subsidiarei din Romania, au declarat surse apropiate situaţiei pentru agenţia Bloomberg, preluată de Die Welt. Selectarea băncii Rothschild marchează demararea oficială a procesului de vanzare a Volkswank Romania SA, au afirmat sursele citate. Banca austriacă trebuie să vandă pană la sfarşitul anului 2017 subsidiara din Romania, conform planului de restructurare aprobat de Comisia Europeană, care prevede şi renunţarea la alte active. În luna octombrie a anului trecut, controlul Volksbank Romania a fost transferat către vehiculul VBI Beteiligungs, în contextul vanzării diviziei Volksbank International, fără subsidiara din Romania, către Sberbank, din Rusia. Grupul Volksbank deţine 51% din acţiunile VBI Beteiligungs, iar DZ Bank AG / WGZ Bank AG din Germania şi BPCE din Franţa au cate 24,5%. Volksbank are active de circa 4 miliarde euro în Romania.

Investiţiile în infrastructură sunt la un nivel critic

Unele licitaţii publice pentru infrastructură vor fi amanate, din cauza lipsei de fonduri şi schimbărilor politice, deşi reţeaua deficitară de transport afectează exportatorii, iar investiţiile statului sunt la un nivel critic, potrivit companiei AECOM, care realizează Master Planul de Transport. Steve Morriss, CEO pentru Europa al companiei americane de consultanţă, proiectare şi management de proiect AECOM, a declarat că resursele bugetare limitate şi situaţia politică vor face ca o parte dintre proiectele publice de investiţii să nu fie lansate în 2014. "Ne aşteptăm ca o parte din licitaţiile publice să nu fie lansate anul acesta, avand în vedere că multe proiecte în derulare duc lipsă de finanţarea adecvată", a afirmat Morriss. Întrebat dacă în cazul licitaţiilor care nu vor fi lansate motivul este lipsa resurselor bugetare sau organizarea de alegeri în 2014, Morriss a opinat că este vorba de o combinaţie a celor două. "Cele două elemente sunt legate, în opinia noastră. Este clar că schimbarea Guvernului a întarziat unele proiecte", a spus Morriss, care a adăugat că şi elaborarea Master Planului pentru Transport a fost întarziată de schimbările frecvente la conducerea ministerului de profil. AECOM este consultantul Ministerului Transporturilor la elaborarea Master Planului General de Transport. Morriss a apreciat că nivelul investiţiilor publice în infrastructură este critic. "Investiţiile în infrastructură sunt la un nivel critic, iar reţeaua de transport rutier slab dezvoltată are un efect negativ asupra afacerilor marilor exportatori precum Dacia (Piteşti) şi Ford (Craiova)", a arătat Morriss.

Listarea Romtelecom rămane în ceaţă

Momentul şi mărimea pachetului de acţiuni Romtelecom care va fi listat trebuie alese cu grijă pentru a evita un eşec, a declarat noul ministru pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, care a adăugat că va continua proiectele fostului ministru Dan Nica, inclusiv privatizarea Poştei. "În caz contrar, ne putem aştepta la un eşec, aşa cum s-a întamplat în urmă cu caţiva ani cand listarea unei companii a avut loc în luna august şi interesul cumpărătorilor a fost redus, circa 1,5% din totalul acţiunilor listate", a spus Cotovelea. La randul său, Nica a declarat că speră ca pană la finele acestui an acţiunile deţinute de stat la Romtelecom să fie listate la bursă şi privatizarea Poştei Romane să se încheie. "Sper ca listarea Romtelecom la bursă să aibă loc în acest an şi sper să aibă loc cat mai repede. Am luat toate măsurile cu toata lumea - acţionari şi consultant - pentru a ne asigura că listarea va avea loc în cele mai bune condiţii", a spus Nica. El a menţionat că, la finele lunii februarie, Ministerul pentru Societatea Informaţională şi consorţiul Swiss Capital-BT Securities-UBS Limited au semnat contractul pentru furnizarea de servicii de consultanţă la vanzarea participaţiei deţinute de stat la Romtelecom. Ministerul deţine un pachet de acţiuni reprezentand 44,99% din capitalul social al Romtelecom. Restul acţiunilor sunt controlate de grupul elen OTE.

Costul orar al forţei de muncă a stagnat

Costul orar al forţei de muncă ajustat în funcţie de numărul zilelor lucrătoare a înregistrat în trimestrul 4 al anului trecut o rată de creştere de 0,07% faţă de trimestrul precedent şi de 3,19% comparativ cu ultimele trei luni din 2012, a anunţat joi Institutul Naţional de Statistică (INS). În formă brută variaţia indicatorilor a diferit nesemnificativ faţă de forma ajustată (0,07%, respectiv 3,17%). Faţă de trimestrul III 2013, costul orar al forţei de muncă în formă ajustată a crescut în majoritatea activităţilor economice. Cele mai semnificative creşteri s-au înregistrat în construcţii (6,57%), tranzacţii imobiliare (4,1%) şi intermedieri financiare şi asigurări (3,72%). "Scăderi mai accentuate ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au înregistrat în învăţămant (-13,81%) ca urmare a creşterii timpului efectiv lucrat faţă de trimestrul precedent (fenomen caracteristic acestei activităţi în trimestrul al IV-lea al fiecărui an, cauzat de reînceperea anului şcolar), industria extractivă (-7,33%) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-5,43%)", se arată într-un comunicat al INS.

Banca Europeană ţine dobanda la minimul record

Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut dobanda de politică monetară la minimul record de 0,25%, nivel la care se află începand din luna noiembrie, decizia fiind anticipată de analiştii consultaţi de Bloomberg. "Consiliul guvernatorilor BCE a hotărat ca rata dobanzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobanzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit să rămană nemodificate la nivelurile de 0,25%, 0,75% şi, respectiv, 0%", se arată într-un comunicat al băncii. Decizia de politică monetară va fi urmată de o conferinţă de presă, susţinută de preşedintele BCE, Mario Draghi, precum şi de anunţarea de noi estimări privind creşterea economică şi inflaţia din zona euro, inclusiv pentru 2016. Draghi a declarat, în februarie, că banca centrală "are nevoie de mai multe informaţii" pentru a analiza "complexitatea situaţiei" economiei zonei euro. şeful BCE aştepta informaţii privind creşterea economică din uniunea monetară, impactul turbulenţelor de pe pieţele emergente, date referitoare la creditele acordate populaţiei, precum şi noile prognoze ale BCE. Banca Angliei a decis, tot ieri, să menţină la minimul record de 0,5% dobanda de politică monetară, iar valoarea programului de achiziţie de obligaţiuni prin care introduce lichidităţi în piaţa financiară, la 375 miliarde de lire sterline.

Fiscul a împrumutat încă 700 milioane lei

Ministerul Finanţele Publice (MFP) a împrumutat 700 milioane lei prin obligaţiuni cu scadenţa la trei ani, exact cat şi-a propus, la un randament de 4,25%, peste cel acceptat la licitaţia din februarie pentru aceeaşi emisiune. Băncile au realizat subscrieri totale de 1,83 miliarde de lei. Obligaţiunile ajung la maturitate în iunie 2017. La licitaţia din februarie pentru titluri cu aceeaşi scadenţă, administratorii datoriei publice au atras 800 milioane lei, la un randament de 4,06%. Finanţele au planificat pentru luna martie emisiuni în moneda naţională în valoare de 2,68 miliarde de lei, dar şi o licitaţie pentru obligaţiuni pe cinci ani în valută, de 200 milioane euro, luna viitoare ajungand la scadenţă titluri în valoare de circa 5 miliarde lei. Trezoreria a atras în acest an 7,931 miliarde lei şi 478,7 milioane euro prin vanzare de titluri de stat. La aceste împrumuturi se adaugă 2 miliarde dolari, sumă atrasă de pe pieţele internaţionale prin două emisiuni de obligaţiuni, cu maturităţi de 10 şi 30 de ani.






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Marian, acum 3699 zile, 18 ore, 49 minute, 38 secunde
Noutatile importante din programul <a href="http://www.romaniatv.net/tag/rabla-2014_247492">RABLA 2014</a> se refera strict la eliminarea speculei din randul beneficiarilor de citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.