Puls

Click! Trotuare numai bune de rupt picioare!

Ziarul de Vrancea
7 iun 2017 4238 vizualizări

Dacă vrei să practici sporturi extreme, nici nu mai este nevoie să cauţi prin munţi trasee accidentate, pentru că Focşaniul oferă o gamă largă de obstacole.


Mai nou, nu doar gropile din asfalt creează dificultăţi focşănenilor, ci şi trotuarele. Astăzi vă prezentăm trotuarele care mărginesc strada Gheorghe Magheru din Focşani, care cu greu pot fi denumite astfel. Cei care locuiesc în zonă se feresc să le folosească, fiind greu accesibile cu piciorul, să nu mai vorbim de cărucioare. Aceasta deoarece, din cauza arborilor care mărginesc trotuarul şi ale căror rădăcini au crescut o dată cu trecerea timpului, trotuarul a suferit denivelări notabile, la acest moment acesta fiind pe alocuri cu 30-40 de centimetri mai înalt decât a fost la origine. Oamenii din zonă spun că ar putea fi de acord chiar şi cu tăierea arborilor care se fac vinovaţi de acest dezastru, numai să aibă trotuare pe care să se poată circula. Poate vede şi domnul primar, că tot a împlinit un an de mandat şi poate face o listă cu priorităţile pentru următorul an de mandat... (Trotu ARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.