Un laitmotiv etern: prinț și cerșetor
Cine nu a auzit de povestea lui Mark Twain despre copilul sărac Canty și prințul Edward?
Marele prozator a cucerit copiii de pe întreaga planetă. Nimeni nu se mai întreabă unde se petrece acțiunea și la ce vreme. Este un laitmotiv care nu are nici granițe spațiale și nici granițe temporale.
Cu 12 ani în urmă ,publicam o tabletă în care spuneam povestea unui copil dintr-un sat de munte, fericit că se poate juca singur cu o tricicletă fără cauciucuri. Nu știa că alți copii vor alerga pe o trotinetă electrică. Și atunci ca și acum, povestea a izvorât din cotidian.
În aceste zile pandemice, umblând prin marile magazine, în aceeași zi am fost martorul a două scene cu eroi copii. Prima are în centru un băiețel de 8-9 ani care, ajuns cu mama lui la casă, a luat de pe etajera anexă un mic baton de ciocolată,pe care i l-a arătat mamei sale, întrebând-o dacă poate să-l cumpere. Cu voce autoritară, aceasta i-a cerut să-l pună la loc. Motivul:„Nu avem bani!.”.Ascultător, micuțul a înțeles. Avea lacrimi în ochi. Am trecut mai departe, gândindu-mă că băiețelul nu are voie să consume prea multe dulciuri.
Ca un făcut, la sectorul de lactate văd în fața mea o doamnă cu un căruț normal și un băiat cam de 10 ani cu un cărucior cu steguleț. Fiecare cu propriile cumpărături. Doamna îi ceru copilului să deschidă frigiderul și să-și ia ce dorește. Acesta, obișnuit cu agregatele din Market, a deschis ușa mașinii de frig și cu repeziciune și-a transferat în cărucior tot ce-i poftea inima, fără nicio restricție. Nimeni nu i-a făcut niciun reproș. Mama lui nu s-a plâns că nu are bani și nici nu l-a certat pentru zecile de produse aruncate în coșul de cumpărături.
Sunt două flash-uri aparent banale, peste care oamenii trec ușor și indiferenți. Fiecare cu norocul lui. Chiar așa? Să credem că Jean Jackues Roousseau a greșit? Suntem oare egali când ne naștem? Marele gânditor în „Emile” este de părere că „Totul este bun când rămâne în mâinile Creatorui, totul degenerează în mâinile omului”.
Lumea-i lume! Un copil deschide ochii în opulență, copleșit cu atenții și măriri de care încă nu are nevoie. Altul așteaptă să prindă cu mânuțele plăpânde sânul mamei ca singură mângâiere , pentru a-și trage picături de creștere. Concluzia? Nu prea ne naștem egali raportându-ne la devenire!
Startul pornirii în viață devine corect, atât cât se poate, prin șansa oferită de școală, prin miile de educatori ai acestei țări, pentru care copilul născut în puf sau pe un țol într-o casă cu lut pe jos e la fel: alb la suflet și nevinovat ca puiul de cerb care privește curios cerul.
În aceste zile ciudate, strig către mai marii zilei: Iubiți școala și pe slujitorii ei! Este singura garanție că vom rămâne o națiune mândră pe această Planetă. Să fim prinții Europei și nu cerșetori la Marile Porți!
Vasile Lefter
