Opinii

Birocratism greu de înţeles…

M. Monac
12 feb 2015 1899 vizualizări
Dacă ai intenţia să mergi la un ”birou” în România trebuie să fii oarecum pregătit. Mulţi se plâng şi comentează pretinzând că vor să vadă ceva schimbându-se dar în acelaşi timp nu fac altceva decât să stea aşezaţi pe scaunul lor făţarnic, pentru toată ziua aşteptând sunetul alarmei de plecare, în timp ce viaţa trece pe lângă ei, fără vreun interes pentru viitor, pentru ţară sau pentru generaţiile viitoare.

Mulţi nu cunosc semnificaţia cuvântului “bun simţ” sau respect sau comportament adecvat şi de multe ori nici măcar nu ştiu răspunsul pentru o simplă întrebare cu privire la slujba ce o profesează.  De multe ori aceşti prefăcuţi funcţionari aşteaptă ca ziua să treacă sperând că nimeni nu va intra să le tulbure aşteptarea sfârşitului de program, sperând totodată că “ţara” şi lucrurile se vor schimba.
Câtă ironie! Uneori ajungi să ceri o informaţie de la un aşa zis supra motivat birocrat, aşezat într-un birou şi eşti privit de parcă ai venit atunci, acolo, să-i ameninţi întreaga familie or să-i ruinezi întreaga săptămână. Cei mai mulţi dintre aceşti domni şi doamne au un comportament ostil foarte greu de înţeles. Stau aşezaţi acolo în sărăcăciosul lor aşa zis birou, încărcat cu de toate, mai puţin cu bunăvoinţă, uneori cu mâinile în buzunare, ignorând obligaţiile slujbei şi pe cei ce trec, comportându-se de parcă cineva i-a forţat să stea aşezaţi acolo şi să pretendă că fac ceea ce ar trebui să facă. Şi altceva, greu de crezut: de multe ori, depun mai mult efort încercând să se descotorosească de persoana în cauza mai degrabă decât să ajute. Mai mult decât atât, ceea ce e incredibil de crezut, uneori, unii dintre aceştia se comportă la fel chiar dacă e vorba de propria lor afacere. Aceşti “cetăţeni” denotă un comportament şi o mentalitate greu de înţeles.
Pe de altă parte, dacă aceşti domni primesc o mică “atenţie”, toată imaginea se schimbă. Dacă nu arăţi o mică atenţie atunci poţi fi trimis să încerci la altă uşa sau poţi sta în aşteptare lângă uşa biroului, ignorat ca o fantomă invizibilă. Pentru asta au destulă răbdare.
Regretabil, dar aşa funcţionează o mare parte a sistemului şi a oamenilor din România. De asemeni regretabil, dar aşa vor “cetăţenii” români să se “întâmple” o schimbare, asteptând aşezaţi cu dosul lor ipocrit în acel scaun de birou, ca viaţa să treacă prin preajmă. Toţi vor ca ceva să se schimbe şi totodată ca ţara să se schimbe dar câţi dintre noi se schimbă? Ce-ar zice bunicii bunicilor noştri dacă ar vedea ce am devenit?  Ce-ar simţi aceştia dacă ar vedea pentru ce au luptat şi murit? Regretabil, nu mulţi îşi amintesc cum am dobândit “drepturile” ce ar trebui să le avem.

Acest articol este scris de un cetăţean vrâncean care a avut nevoie să "viziteze" câteva birouri de diferite specialităţi, în urma unei scurte călătorii în România, fiind nevoie să se lupte cu sistemul birocratic din ţara noastră.


M. Monac


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Criticu`, acum 3368 zile, 3 ore, 49 minute, 32 secunde
Pai, draga domnule, daca tot ai venit de pe meleaguri straine si ai observat ceva ce noi nu mai putem vedea si intelege de multi ani incoace, de ce nu dai nume concrete de institutii cel putin, ca citeste integral
danb, acum 3368 zile, 6 ore, 31 minute, 23 secunde
Se vede ca domnul/doamna nu a mai venit de foarte mult timp prin Vrancea. Premisa articolului este din start gresita. Niciun functionar vrancean nici nu se asteapta si nici nu spera sa se schimbe citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.