Evenimente speciale

Nuntă mare la complexul Laguna din Focșani, cu primarul comunei Răstoaca în rol de socru mare

Ziarul de Vrancea
30 iul 2023 5391 vizualizări

Sâmbătă seară 22 iulie 2023, într-o atmosferă specială, a avut loc o nuntă fastuoasă la complexul Laguna din Focșani. Momentul fericit a fost marcat de unirea destinelor lui Cristian Chiriță, fiul primarului comunei Răstoaca, David Chiriță (PNL), și frumoasa sa mireasă, Alexandra. Evenimentul a reunit familiile, prietenii și apropiații mirilor, dar și o serie de politicieni importanți ai momentului din Vrancea.

Nașii tinerilor căsătoriți au fost Diana și Dragoș Borcea, acesta din urmă fiind fiul viceprimarului comunei Răstoaca, Nicușor Borcea, membru al Partidului Național Liberal (PNL). Cu o prezență impresionantă la eveniment, aceștia și-au arătat sprijinul față de căsătoria celor doi tineri îndrăgostiți.

Printre invitați s-au numărat membri importanți ai PNL Vrancea, între care s-au numărat și președintele filialei județene, președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, care a transmis, cu acest prilej, cele mai sincere felicitări mirilor și le-a urat o călătorie frumoasă și împlinită în viața de cuplu.

Patrecerea a reunit și o serie de fruntași liberali vrânceni.Printre ei s-au regăsit consilieri locali și județeni, precum și primari din comunele învecinate, cei mai importanți dintre aceștia fiind: Fănică Popa din Bolotești, Dragoș Ciobotaru din Vizantea-Livezi, Nistor Bratosin din Urechești, Adrian Gavrilă din Bordești, Nicolae Braicău din Ciorăști, Ionuț Filimon din Soveja și Gheorghe Popa din Păunești.

Cununia civilă s-a desfășurat cu o săptămână înainte de petrecerea de nuntă, într-un cadru restrâns, fiind oficiată chiar de primarul David Chiriță. Cu această ocazie specială, primarul și-a arătat sprijinul și dragostea pentru fiul său și pentru mireasă, într-un moment plin de emoții și semnificație pentru întreaga familie.

Toți cei prezenți la eveniment au fost martorii unei zile deosebite, în care bucuria și fericirea au fost cuvintele de ordine. Cuplul tânăr își începe acum călătoria împreună, încredințați de susținerea celor dragi și a prietenilor apropiați, care le-au fost alături în această zi specială.

Ziarul de Vrancea transmite Alexandrei și lui Cristian Chiriță cele mai sincere felicitări și urări de fericire, prosperitate și iubire pe întreaga durată a căsniciei lor. Le dorește să trăiască fericiți în dragoste și armonie, alături de toți cei dragi! Și să îmbătrânească împreună!


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.