Evenimente speciale

„Pe aici nu se trece” - Tinerii au alergat la maratonul organizat în Vrancea în memoria eroilor din Primul Război Mondial

Ziarul de Vrancea
6 aug 2023 1663 vizualizări
Comunicat de presă privind organizarea și desfășurarea în județul Vrancea a Maratonului "Pe aici nu se trece’’, ediția a XII-a, 6 august 2023, în lungime de 46 km pe traseul Mărăști, Răcoasa, Varnița, Străoane, Panciu, Tișița, Mărășești.

Asociația Club Sportiv Eco Alpin București, în parteneriat cu Primăria Comunei Răcoasa, Direcția pentru Sport și Tineret Vrancea, Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA), Consiliul Județean Vrancea și Prefectura Vrancea organizează în ziua de 06.08.2023 cea de-a XII-a ediție a Maratonului “Pe aici nu se trece”, care se desfășoară în județul Vrancea pe urmele eroilor care s-au jertfit în Primul Război Mondial, între Mausoleele Eroilor din Mărăști și Mărășești, trecând prin localitățile Răcoasa, Străoane, Panciu, Țifești și Mărășești.

Coorganizator: ARPIA. Sponsori: Comuna Răcoasa, ARPIA, Marian Onofrievici, Restaurant Berthelot Mărășești, EuroGifts.

Maratonul face parte din ciclul de maratoane istorice “Din dragoste pentru România și pentru istoria ei”, organizate în perioada 2011-2023, în parteneriat cu oficialitățile locale din zonele de concurs. Maratonul “Pe aici nu se trece” a ajuns la cea de-a 12-a ediție.

Primele două ediții, 6 august 2011 și 6 august 2012, au avut loc între Mărăști și Mărășești, pe distanța a 46 de km. În ediția a 3-a (6 august 2013) s-a alergat în 3 probe: maraton (Soveja-Racoasa - Vârnița - Racoasa - Mărăști 42 km), supermaraton (Mărășești - Panciu-Mărăști 46 km) și semimaraton (Straoane-Mărăști 21 km). În anul 2014, la 100 de ani de la declanșarea Primului Război Mondial, s-a alergat în 5 probe, Maraton 42 km: Soveja-Mărăști-Vârnița, Supermaraton 46 km: Mărăști-Mărășești, Ultramaraton 72 km: Soveja-Mărăști-Mărășești, Semimaraton 21 km: Straoane (Monument Ecaterina Teodoroiu-Mărășești), Cursa Populară: 1,5 km: Arcul de Triumf Mărăști-Mausoleu Mărăști. În anii 2015 și 2016 probele au fost: 46 km, 42 km, 21 km și 1,5 km, care s-au desfășurat între Mărășești și Mărăști și Soveja și Mărăști. În anul 2017 probele au fost: 1,5 km, 21 km, 42 km, 46 km și 72 km. În anul 2018 s-a desfășurat proba de 100 km, care a acoperit întreaga linie a frontului din Primul Război Mondial din Județul Vrancea. În anii 2019 și 2022 s-a alergat între Mărăști și Mărășești. În anul 2020 maratonul s-a desfășurat în condiții de pandemie la Adjudu-Vechi iar în anul 2021 nu s-a desfășurat.

Maratonul “Pe aici nu se trece” este o probă a curajului care are drept scop promovarea alergării pentru sănătate în rândul tinerilor și educarea acestora pentru cunoașterea Istoriei României. Acest maraton este dedicat eroilor care au căzut în luptele din Primul Război Mondial.

În acest an, competiția se desfășoară la 106 ani de la Bătăliile purtate de Armata Română la Mărășești, Mărăști, Oituz și Târgu Ocna. În semn de recunoștință pentru jertfa eroilor din Primul Război Mondial, în acest an, 9 maratoniști cu experiență, fiecare cu peste 100 de maratoane alergate, veniți din Brăila, Galați, Brașov, București, Chiajna, Adjud, lor alăturându-se și o sportivă din Japonia, vor alerga simbolic, grupați, pe un traseu de 46 de km, ducând Torța Eroilor Neamului, care va fi aprinsă în principalele puncte de pe traseu, în semn de recunoștință pentru jertfa eroilor din Primul Război Mondial. Drapelul României, steagul de reprezentare al Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii, steagul de reprezentare al Asociației Române pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii și alte steaguri care amintesc de istoria acestor locuri, vor flutura în competiție.

Startul va fi dat din fața Mausoleului de la Mărăști iar sosirea va fi fața Mausoleului de la Mărășești.

Un grup de alergători format din copii și locuitori ai Comunei Răcoasa, va alerga alături de maratoniști, într-o cursă populară simbolică între Mausoleul Mărăști și Arcul de Triumf din Mărăști.

Startul va fi dat în ziua de 06.08.2023 orele 00.00 de către Primarul Comunei Racoasa, domnul Păun Vladimir Sebastian, din fața Mausoleului Eroilor din Mărăști. Înainte de start se va intona imnul României.

Maratonul se va încheia la ora 08:00 cu un tur de onoare al maratoniștilor, prin fața eroilor aflați pe aleile Mausoleului Eroilor din Mărășești. Festivitatea de premiere se va desfășura în fața mausoleului, unde maratoniștii vor primi medalii, diplome și cupe oferite de organizatori. La final, maratoniștii sunt invitați la Restaurantul Berthelot la o masă tradițională oferită de Silvia și Lucian Rădoi.

Text informații + foto :Ilie Rosu


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.