Evenimente speciale

110 ani de la primul zbor pe un aerodrom la Focșani - Eveniment marcat vineri printr-o serie de activități aeronautice

Ziarul de Vrancea
18 mar 2022 2847 vizualizări

Organizatorul activităților, Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii (ARPIA) Filiala Focşani-Vrancea, face publice amănunte cu privire la eveniment:

Statul Major al Forțelor Aeriene, în parteneriat cu aviatorii vrânceni, organizează la Focșani, în data de 18.03.2022, prima activitate din anul 2022 dedicată aniversării a ”110 ANI DE ÎNVĂȚĂMÂNT MILITAR AERONAUTIC ÎN ROMÂNIA” și ”110 ANI DE ZBOR LA FOCȘANI”.

Motivarea acestei aprobări, care ne onorează și ne motivează în demersurile noastre, a avut în vedere faptul că Focșaniul reprezintă unul dintre reperele fundamentale ale afirmării învățământului aeronautic din țara noastră, dar și pionieratul orașului de pe Milcov în istoria Aeronauticii Române, acum 110 fiind executat primul zbor pe un aerodrom la Focșani.

Activitățile se desfășoară cu aprobarea și sprijinul Primăriei Focșani care ne-a pus la dispoziție localul Ansamblului Folcloric ”Țara Vrancei” (Cinema Balada), mijloacele specializate de sonorizare și prezentare și a demarat procedurile pentru autorizarea adunării publice în Piața Unirii din Focșani.

Programul manifestării cuprinde următoarele repere:

ÎN INTERVALUL ORAR 13.00 - 14.00 - Activități aeronautice în Piața Unirii din Municipiul Focşani

ÎN INTERVALUL ORAR 14.00 - 15.00 - La sediul Ansamblului Folcloric ”Țara Vrancei” (Cinema Balada)

ÎN INTERVALUL ORAR 15.00-18.00 Activități aeronautice în Piața Unirii din Municipiul Focşani

Pentru asigurarea succesului manifestării vă adresăm rugămintea să fiţi de acord cu mediatizarea acesteia de către instituţia D-voastră, singura certitudine pentru realizarea scopului nobil pe care ni l-am propus, date fiind şi interesele comune de promovare a profesiilor cu impact profesional major pentru tineri.

La activitate au fost invitaţi să participe reprezentanţii autorităţilor publice, sociale şi de cultură locală, comandanţi militari din garnizoană şi din structurile militare ierarhic superioare. Asteptăm, de asemenea, participarea semnificativă a liceenilor focşăneni şi vrânceni, locuitorilor municipiului şi judeţului nostru, pe care îi asigurăm că vor avea parte de o manifestare la nivelul de aşteptare al Domniilor Lor.

Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii (ARPIA), Filiala Focşani-Vrancea

Citiți despre aerodromul construit la Focşani după Primul Război Mondial într-un articol realizat de jurnalistul Ștefan Borcea pentru adevarul.ro:

 Aerodromul unde s-au şcolit aşii aviaţiei româneşti în perioada interbelică. Are pistă de zbor naturală, încă funcţională

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.