Evenimente speciale

FOTO | Zilele Municipiului Focșani continuă vineri, 7 iulie 2023. Vezi programul

Ziarul de Vrancea
7 iul 2023 1180 vizualizări

Citiți în continuare ce curpinde programul de vineri 7 iulie 2023 a Zilelor Municipiului Focșani.

De la ora 19:30, în Piața Unirii, Consiliul Local al Tinerilor Focșani vă invită la „Happiness of Colours”, o petrecere cu pudră colorată, ajunsă anul acesta la cea de-a doua ediție.

”Happiness of Colours” va fi animat de MC Cornel Tarbuzan, de la Tarby Entertainment

După ora 20:00 pe scena din Piața Unirii va urca trupa ”Pacifica” care va susține spectacolul ”Sunt un frate tânăr”.

”Sunt un frate tânăr” readuce în memoria publicului cântecele și poeziile interpretate de Florian “Moțu” Pitiș din perioada petrecută alături de faimosul grup Pasărea Colibri.

Trupa ”Pacifica” este compusă din Teo Boar (chitară), Vlady Cnejevici (claviaturi, voce), iar la Focșani cei doi vor cânta împreună Dorin Andone (voce). Acesta este absolvent al Institutului de teatru din Târgu Mureș, promoția 1987, apoi actor la Teatrul Național Cluj, Teatrul L.S. Bulandra, iar în prezent, actor al Teatrului Național “I.L. Caragiale”, București, membru fondator al trupei “Dor”.

Vlady Cnejevici și Teo Boar sunt artiști recunoscuți ai scenelor folk-pop și rock din România, membri ai trupelor: Pacifica, Pasărea Colibri, Mircea Baniciu & Band, Mircea Rusu Band, Paul & The Blue Workers.

Seara se va încheia cu ”Popfolklorica” un concept muzical live-exploziv și divers, pus în scenă de OVI (voce, keys), Frații Cazanoi (țambal, flaut și instrumente de suflat tradiționale), renumitul pianist de jazz Sorin Zlat, alături de un band de excepție: Eugenia Nicolae (vocal), Marius Ciupitu “Ciupi” (drums), Sheby Joo (bass).

”Popfolklorica” este o călătorie muzicală care îmbină muzica pop, jazz, vintage soul, blues & gospel, cu folclorul românesc autentic

Text informații + foto:Primăria Municipiului Focșani

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.