Evenimente speciale

VIDEO + Foto | S-a deschis, la Vidra, Muzeul Țării Vrancei

Ziarul de Vrancea
21 sep 2021 1964 vizualizări

Duminică 19 septembrie 2021 s-a deschis la Vidra, Muzeul Țării Vrancei.Citiți ce spune despre acest eveniment într-o postare pe contul de facebook președintele Consiliului Județean Vrancea , Cătălin Toma 

VIDEO:Catalin Toma 

 

Duminică 19 septembrie 2021 a fost inaugurat la Vidra Muzeul Țării Vrancei, o inițiativă extraordinară după o muncă susținută din partea managerului Muzeului Vrancei, Romeo-Valentin Muscă, omul care a schimbat din temelii activitatea instituției aflată în subordinea Consiliului Județean.

Alături de zeci de vrânceni, oficialități, primari, consilieri județeni, consilieri locali și până la parlamentari, am luat parte la un moment istoric pentru tot ceea ce înseamnă redescoperirea Țării Vrancei. Muzeul deschis astăzi, într-o superbă zi de septembrie, va pune în valoare istoria, cultura, tradiția și universul spiritual din regiunea istorică numită de Dimitrie Cantemir ”republică quasi independentă în cadrul fostului Ținut al Putnei”.

Muzeul Țării Vrancei cuprinde cinci săli, în care pot fi văzute de la covoarele tradiționale specifice satelor de pe Văile Putnei, Zăbalei sau Nărujii și costumele populare care au dus faima artei cămășilor vrâncene, până la ceramica de Irești, pe care Muzeul Vrancei intenționează să o revigoreze, organizând la Vidra, din 2022, o Școală de vară, pentru cei care doresc să se inițieze în arta olăritului.

Felicitări tuturor celor care, într-o formă sau alta, au pus umărul la minunatul eveniment de astăzi care va duce la dezvoltarea județului din punct de vedere turistic.

Text informții + foto:Catalin Toma

Citiți și postarea activată pe contul de facebook Muzeul Vrancei despre deschiderea duminică 19 septembrie la Vidra a Muzeului Țării Vrancei

Muzeul Țării Vrancei își așteaptă vizitatorii, duminică, 19 septembrie, de la ora 13. Un microcosmos al satelor fostului Ocol al Vrancei, compus ca un puzzle din adevărate opere de artă, într-un stil sobru, discret și în culori aristocrate. Cine vrea să vadă noblețea sufletului țăranului român de altădată să zăbovească preț de câteva minute prin sălile Muzeului Țării Vrancei din Comuna Vidra! Academicianul Valeriu Cotea ar fi fost mândru, mâine, la deschiderea Muzeului, că efortul său pe lângă autoritățile județului nu a fost în zadar. Un gând de mulțumire pentru angajații instituției, cu ajutorul cărora am făcut câteva săptămâni naveta între Focșani și Vidra pentru a demonstra cârcotașilor că se poate și prin forțe proprii. Mulțumesc și angajaților care încă nu au înțeles că Muzeul Vrancei nu este o stațiune de odihnă și continuă să considere instituția un loc unde vii și semnezi condica de prezență! Vă așteptăm mâine să aflați povestea acestui loc minunat!

Romeo-Valentin Muscă”

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.