Brand voice

Președintele USR Focșani s-a lansat în cursa internă pentru poziția 5 de pe lista partidului său la alegerile europarlamentare

Ziarul de Vrancea
16 oct 2023 2177 vizualizări

Președinta organizației USR Focșani, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și fost candidat la alegerile locale pentru funcția de primar al municipiului Focșani, Corina Atanasiu a declarat joi 12 octombrie 2023  în Municipiul reședință a județului Vrancea că ea consideră că are atuurile necesare pentru a obține candidatura pe care o vizează. Pentru a ajunge în Parlamentul European, de pe poziția 5, USR ar trebui să obțină minim 15% la votul de anul viitor. Alături de Corina Atanasiu a fost prezentă la lansarea candidaturii și Alexandra Tătaru, viceprimar al municipiului Focșani.

Corina Atanasiu, președinta USR Focșani, și-a anunțat candidatura internă pe lista USR la alegerile care vor avea loc anul viitor pentru Parlamentul European. ”Deși este un eveniment mai degrabă intern, pentru că deocamdată cursa este internă, am ținut să facem și o scurtă declarație de presă pentru că consider că chiar am șanse în cursa internă și mă voi regăsi pe un loc onorabil pe lista  cu care USR se va prezenta mai departe în cursa pentru Parlamentul European”, a spus Corina Atanasiu.

Am 49 de ani, sunt căsătorită, am doi copii, sunt licențiată în științele educației și am două mastere, unul în administrație publică și în științe politice. De peste 20 de ani, lucrez cu fonduri europene, negociez, administrez fonduri și programe și politici europene. În 2021 am fost secretar de stat și atunci și am făcut parte din echipa care a dezvoltat și a negociat celebrul PNRR- Programul Național de Redresare și Reziliență și m-am ocupat, printre altele, în special de capitolul de educație, în care am negociat și am adus în România 3,6 miliarde de euro. Și, având în vedere experiența mea anterioară și legăturile pe care le am deja în Bruxelles, fie la nivel de Parlament European, fie la nivelul Comisiei Europeane, consider că sunt foarte potrivită pentru această poziție, care de multe ori, știm cu toții, de multe ori este tratată cu superficialitate de alte partide politice și acolo sunt de regulă trimiși oameni de care partidele, în general, vor să se dispenseze. Cred că situația în Europa nu este foarte ă stabilă. În momentul de față, firește că războiul din Ucraina, tensionează inclusiv dinamica Europei și atunci, în Parlamentul European, în 2024 trebuie să meargă oameni care înțeleg politicile publice și înțeleg să facă politici publice pentru statele membre și să ia decizii eficiente și conștiente în contextul acestui război și a crizei energetice. Programul meu politic pe care l-am propus colegilor și cu care merg mai departe se numește «Europa competentă, tranziția digitală și verde prin oameni educați»”, a spus Corina Atanasiu

Programul cu care candidează în cursa internă are cinci puncte care se referă la:

  1. Fundația competențelor și calificărilor

Curriculum educațional european STEAM îmbunătățit în școli și universități din Uniunea Europeană.

Formarea online accesibilă și gratuită pentru adulți, pentru dezvoltarea competențelor digitale și ecologice.

Burse pentru studenți în domeniile tehnologice și de mediu.

  1. Dezvoltarea. STEP

Înființarea unui Centru european de Inovare pentru dezvoltarea programului STEP (The StrategicTehnologies for European Platform)

Finanțare pentru cercetarea avansată, resurse financiare semnificative pentru proiecte de cercetare și dezvoltare tehnologică în domenii precum inteligența artificială, tehnologia cuantică. Inițierea unor parteneriate paneuropene public private pentru a accelera implementarea tehnologiilor avansate în economie.

  1. Promovarea mobilității forței de muncă în Uniunea Europeană.

Simplificarea procedurilor administrative pentru recunoașterea calificărilor și experienței profesionale între statele membre.

Dezvoltarea programelor de schimburi și mobilitate pentru tineri și profesioniști din toate sectoarele.

  1. Consolidarea parteneriatelor cu industriile

Înființarea unui Consorțiu European de parteneriat între guverne, industrii și instituții de învățământ pentru a asigura actualizarea relevantă a programelor educaționale ale statelor membre.

Crearea unui program de stimulente fiscale pentru companiile care oferă strategii și programe de ucenicie în domeniile tehnologiei și ecologiei.

  1. Susținerea inovației și antreprenoriatului.

Stimularea spiritului antreprenoriala și a inovației prin intermediul programelor de finanțare pentru startup-uri și IMM uri, cu focus pe tehnologiile digitale și verzi.. Crearea de facilități și incubatoare de inovare pentru a sprijini, pentru a sprijini. Dezvoltarea de tehnologii avansate și produse sustenabile.

Corina Atanasiu a precizat că, pentru a fi aleasă de pe poziția a cincea pe listele pentru Parlamentul European pe care USR le va propune, formațiunea polițică pe care o reprezintă ar avea nevoie de minim 15 procente, țintă pe care o consideră tangibilă. În cursa internă, Corina Atanasiu va trebui să-i devanseze pe Raluca Prună și pe Radu Mihail. Votul pentru desemnarea candidaților va avea loc până pe data de 16 octombrie și se va face prin intermediul unei platforme electronice unde vor avea acces toți membrii USR cu drept de vot, a mai precizat președinta USR Focșani.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.