Brand voice

Ministrul vrâncean al Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a sâmbătă dimineață executarea unei misiuni umanitare de transport aerian

Ziarul de Vrancea
25 iul 2023 1544 vizualizări

Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat executarea unei misiuni umanitare pentru transportarea aeriană a unui pacient diagnosticat cu arsuri pe aproximativ 45% din suprafața corporală, către un spital din Germania.

 

 

 

 

Aeronava militară de tipul C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat sâmbătă, 22 iulie, în jurul orei 9, din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, pe ruta Otopeni - Lubeck.

Misiunea se execută la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență. Echipa medicală care monitorizează pacientul pe timpul zborului este formată din specialiști din cadrul Spitalului Clinic de Urgență – București, iar transportul de la unitatea spitalicească către aeroport s-a realizat cu o ambulanță a SMURD.

 

Biroul presă

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.